Socrul lui Ponta, pus să-l anihileze pe Geoană la Senat

Răfuielile interne din PSD, declanșate după congresul din februarie, au intrat ieri într-o nouă fază: schimbarea liderilor de grup la Senat și Camera Deputaților. Urmează, într-un viitor apropiat lichidarea lui Geoană? Surse din PSD dau drept sigură această posibilitate.

„Jihadul” pornit de Victor Ponta împotriva fostului lider al PSD, Mirgea Geoană și a fidelilor săi continuă. La puține zile după ce Geoană a fost sancționat cu suspendarea dreptului la cuvânt timp de 6 luni de zile – sancțiune absurdă și totodată inexistentă în statutul PSD – marți a venit rândul unor locotenenți de-ai lui Geoană să fie „executați”. Este vorba de fostul lider al senatorilor PSD, Ion Toma și de omologul său de la Cameră, Viorel Hrebenciuc. Noii lideri parlamentari sunt Ilie Sârbu (socrul lui Ponta) la Senat, și mai puțin cunoscutul Mircea Dușa, la Cameră.

Ponta nu deține controlul total la Senat

Deși schimbarea liderilor grupurilor parlamentare a fost hotărâtă în BPN al PSD, la Senat, propunerea a întâmpinat rezistență. Ion Toma (unul dintre social-democrații foarte apropiați de Mircea Geoană) nu a acceptat să cedeze postul fără luptă. Drept urmare l-a concurat pe Ilies Sârbu. Socrul lui Ponta a câștigat cu 24 de voturi la 14, dar numărul mare de voturi împotrivă, demonstrează că președintele social-democraților nu se bucură de aprecierea tuturor senatorilor. Și pentru că la Senat mai sunt „probleme”, s-a luat decizia ca viceliderii de grup să fie aleși miercuri. Tot la Senat, Doina Silistru – aflată la al doilea mandat – a fost înlocuită din funcția de secretar al Biroului Permanent al acestei Camere, cu anonimul Adrian Țuțuianu. Surse din PSD ne-au declarat că Silistru a fost schimbată din cauza faptului că și ea era percepută ca făcând parte din „gruparea Geoană” dar și pentru că liderul filialei Vaslui (din care face parte Doina Silistru), Dumitru Buzatu, s-a cam contrat cu Ponta în ultimul timp.

Hrebenciuc, un pas în spate la Cameră

La Camera Deputaților, nu au existat o opoziție la dorințele lui Ponta. Viorel Hrebenciuc a făcut „de bună voie” un pas în spate, dar nu a fost scos total din circuit, pentru că, el a rămas unul dintre „oamenii lui Năstase”, și Victor Ponta nu a avut curajul să intre în război cu fostul său mentor. Dacă ar fi făcut-o, ar fi suferit un eșec. Pentru orice eventualitate, conform unor surse din partid, dacă Ponta ar fi „atentat” la fidelii lui Năstase, atunci Mircea Dușa ar fi fost concurat de Aura Vasile, și aceasta ar fi avut șanse reale să-l învingă. La Cameră, Ponta s-a mulțumit să reducă numărul posturilor de vicelideri pentru a scăpa de Claudiu Manda – un locotenent de-al lui Mircea Geoană – și numărul purtătorilor de cuvânt, de la trei, la unul singur. Aici victimă a fost Cristian Dumitrescu, de asemenea un apropiat al lui Geoană dar și bun prieten cu un alt indezirabil, Miron Mitrea. În rest, ceilalți vicelideri au rămas pe poziții (a sărit din schemă și Anghel Stanciu, dar el este bolnav), cei mai mulți fiind însă numiți în funcții pe 27 aprilie, deci după congresul PSD.

Vocea analistului: Ponta vrea control total

La întrebarea dacă au fost oportune schimbările de la grupuri înaintea unei sesiuni parlamentare decisive pentru principalul partid de opoziție, analistul Cristian Pârvulescu ne-a precizat: „În mod normal, nu este bine să zgânderi apele, înaintea unor evenimente politice decisive. Pe de altă parte, se poate spune că tocmai din această cauză Victor Ponta încearcă să preia controlul total, pentru a gestiona toamna politică. Sigur, la Cameră, probabil tot Viorel Hrebenciu va face jocurile, din rândul doi, unde se află acum. La Senat, a apelat la soluția sigură a unui membru al familiei, pentru a contracara problema Geoană. Practic, Ilie Sârbu are menirea de a-l controla pe Mircea Geoană. Toma avea zilele numărate tocmai pentru că era omul lui Geoană. Totuși, mutarea de la Senat, poate fi exploatată de către adversarii politici la capitolul imagine, ei putând spune că PSD devine un partid de familie”.

Victimele marcante ale lui Ponta

După congresul PSD din februarie 2010, PSD a pierdut o serie de parlamentari, unii dintre ei susținând pe față că părăsesc partidul având temeri privind viitorul acestuia sub conducerea lui Victor Ponta. Numele cel mai sonor este cel al lui senatorului Cristian Diaconescu, acesta trecând la gruparea lui Gabriel Oprea. Marian Sârbu, Ioan Munteanu sunt alte nume grele care au plecat din PSD, iar deputații Luminița Iordache, Eugenia Barna sau Mihăiță Postolache erau social-democrați cu vechime în partid. Chiar dacă a fost un adversar al lui Mircea Geoană, senatorul Miron Mitrea nu-și regăsește locul după congres, el fiind tras pe linie moartă, ca și Dan Nica, chiar dacă el este vicepreședinte al partidului. De altfel, surse din PSD susțin că Victor Ponta intenționază ca la proximul congres al partidului, să pună în joc funcțiile de vicepreședinte, deoarece aici se mai regăsesc fideli de-ai lui Geoană. Sursa citată ne-a mai precizat că în situația în care PD-L + UDMR vor pierde majoritatea la Senat, atunci Ponta va da semnalul înlocuirii lui Mircea Geoană. Aceiași sursă mai menționează că la ora actuală, Adrian Năstase își recâștigă influența în partid, iar Ion Iliescu nu agrează unele măsuri luate de Ponta. „Războiul civil va continua la noi. Mai mulți colegi sunt îngrijorați și cred că de disensiunile de la noi va profita PD-L, chiar dacă în acest moment se află într-o situație extrem de critică”, a conchis sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.