Soluția anti-Putin: nu tratați Estul ca pe un cobai

Criza economică, ieșirea Marii Britanii din UE, Rusia care retrasează granițele Europei, migrația, populismul. Sunt elementele care au făcut necesară resetarea UE. Dar de unde să înceapă? Un răspuns îl pot oferi două articole publicate de EUobserver, rarisime, având în vedere linia editorială a acestei publicații de la Bruxelles.

Pe scurt, în capitala UE pare să se conștientizeze că sensibilitățile țărilor estice trebuie menajate, că trebuie ajutate mai degrabă decât criticate, dacă se dorește menținerea unei unități europene.

„Cum a devenit România cobaiul drepturilor angajaților în UE“ este titlul unei investigații ce poate fi o palmă pentru cei care arată cât de benefică este precaritatea materială și socială a est-europenilor. Vizați în articol sunt guvernul Emil Boc și cei care au condus, de fapt, România în acea perioadă, după cum reiese din investigație – Camera Americană de Comerț din România, Consiliul Investitorilor Străini, FMI.

Dezastrul guvernării Boc

Reformele guvernului Boc din 2011 au produs un paradox: o poveste economică de succes în termeni statistici (cu șomaj redus și creștere economică), dar un dezastru social (cu 40% din angajați câștigând salariul minim de 236 de euro pe lună, scrie EUobserver. Cum s-a ajuns aici? Prin condiția de reformare a pieței muncii impusă de FMI, odată cu împrumutul de 20 de miliarde de dolari. Au primit atunci ce au dorit și AmCham, și CIF. Legea a permis companiilor să nu mai țină cont de vechime, experiență și studiile angajaților, lăsându-le să aplice o singură regulă – salariul minim pe economie. A urmat o a doua lege, care reduce puterea sindicatelor, lege care a ajuns în 2017 la Curtea Constituțională.

„AmCham este mulțumită să vadă că noua lege îi avantajează pe membrii săi“, scrie EUobserver. „Companiile japoneze nu favorizează sindicalizarea. Auchan și grupul german Schwarz (proprietarul Kaufland si Lidl) sunt antisindicalizare“, spune pentru aceeași publicație Rodica Novac, președinta Asociației Connect.

România, condusă de AmCham și FMI

Investitorii străini au avut susținerea Bruxellesului. Când guvernul Victor Ponta a vrut să anuleze reformele și să reintroducă negocierea contractelor colective de muncă, în 2012, comisarul pentru Afaceri Economice și Monetare, Olli Rehn, l-a admonestat imediat. AmCham a trimis o scrisoare asemănătoare, la fel a făcut și FMI. Și mai limpede este un raport al Comisiei din 2012 care arată că sistemul contractelor colective de muncă trebuie să fie „mai puțin centralizat“, pentru „a duce la o scădere generală a puterii sindicatelor de a stabili salariile“. „Reprezentanții sindicatelor și asociațiilor angajaților consideră că România este un cobai pentru investitorii străini, cu sprijinul troicii FMI-UE-Banca Mondială, în vederea descentralizării radicale a negocierilor colective“, scrie într-un studiu citat de EUobserver Aurora Trif, cercetător la Universitatea din Dublin.

Europa ca supermarket

Fiți solidari cu statele estice, este mesajul unui alt articol publicat de EUobserver, critic la adresa oficialilor UE care susțin, asemeni președintelui francez, Emmanuel Macron, că satele estice privesc Europa în mod „cinic“ ca pe un „supermarket“, beneficiind de fondurile de coeziune, fără însă a respecta principiile UE, adică refuzând imigranții, liberalizarea continuă a economiilor. Rezultatul acestor critici la adresa Estului este limpede pentru un oficial european citat de EUobserver: partidele populiste exploatează nemulțumirea oamenilor că Bruxellesul le spune ce trebuie să facă. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a sesizat pericolul și încearcă să liniștească spiritele. El a avut în luna octombrie două întâlniri cu membrii grupului de la Viserad (Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia), socotite „un succes“ de premierul ungar Viktor Orban. O temă centrală a fost solicitarea esticilor ca finanțarea europeană, ca și aderarea la Schengen, să nu fie legată de condiționalități politice. „Dacă vom crea asemenea criterii, atunci nu vom ști unde ne vom mai opri“, a spus un înalt oficial UE.

Estul nu cerșește și nu primește cadouri

Sancționarea țărilor din Est prin tăierea fondurilor de coeziune ar fi păguboasă politic, pentru că alimentează populismul, dar și economic. O arată viceministrul polonez al Economiei, Jerzy Kwiecinski: „Din fiecare euro investit prin politica de coeziune, 80 de cenți se întorc în marile economii UE“. A spus-o și comisarul german pentru Buget, Gunther Oettinger: „Polonezii folosesc banii europeni pentru a cumpăra mașini și camioane germane. Economic, Germania nu este un contributor net, ci un beneficiar net“. O spune și Zoltan Kovacs, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, care, până acum, rareori a fost citat într-o lumină pozitivă de EUobserver: „Ne-am deschis economia în 2004, când nu eram competitivi la standardele europene. Deci nu sugerați acum că fondurile de coeziune sunt un cadou pentru țările central și est-europene“. Iar analiștii citați de EUobserver subliniază că, la acel moment, deschiderea piețelor nu a fost alegerea țărilor în cauză, ci o precondiție pentru aderarea la UE.

Marea vulnerabilitate în fața Rusiei

UE va intra într-un proces de reformare, iar la Bruxelles, solidaritatea pare să devină condiția esențială pentru succesul reformării, cel puțin așa arată cele două articole citate. Pe fondul derapajelor populiste din Vest, „pedepsirea“ esticilor pare să nu mai fie o soluție pentru menținerea solidarității UE. Solidaritatea se menține cu o mână întinsă, așa cum și țările estice au întins o mână partenerilor vestici, deschizându-și economiile, deseori ca poligon de încercare, și punându-le la dispoziție resursele naturale și umane. Sancțiunile vor alimenta populismul și propaganda anti-UE. Sărăcia este o cauză principală a aceleiași vulnerabilități, căci precaritatea vieții și lipsa perspectivelor fac să prindă propaganda de sorginte rusă. Până la achiziții de arme, până la apariția procurorului european antifraudă, a unei armate UE sau alte proiecte euroatlantice, eradicarea flagelului sărăciei ce afectează cea mai importantă armată a lumii occidentale (populația ce este supusă de ani buni unui mare război economic, cu China, și informațional cu Rusia) este prima condiție a rezistenței flancului estic al UE și NATO.