Directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești, cetățeanul rus Andrey Bogdanov, care a fost trimis în judecată sub control judiciar într-un dosar cu un prejudiciu de aproape 1,8 miliarde euro, va putea circula pe tot teritoriul României, decizia magistraților fiind definitivă, conform AGERPRES.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, luni, ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva deciziei Tribunalului Prahova care a înlocuit obligația impusă lui Bogdanov de a nu depăși limita teritorială a județelor Ilfov și Prahova cu obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără încuviințarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată.Integral pe AGERPRES
Sursa: AGERPRES