Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost operat la Institutul „Marius Nasta” din București, au declarat vineri pentru Agerpres surse medicale.
Potrivit acelorași surse, Oprescu s-a internat joi la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” în vederea unei intervenții chirurgicale.
Curtea de Apel București a admis definitiv miercuri cererea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care acesta a solicitat permisiunea de a se interna șapte zile în spital, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.
Oprescu primise o decizie favorabilă și de la Tribunalul București, însă DNA a făcut contestație, respinsă miercuri de Curtea de Apel București.
Arestat preventiv pe 7 septembrie, Oprescu a fost plasat în arest la domiciliu pe 29 octombrie.
Potrivit DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.