Șoșoacă și-a suspendat soțul de la partid: Era „în ghearele serviciilor”

Senatoarea Diana Șoșoacă l-a suspendat pe Silvestru Șoșoacă din funcția de prim-vicepreședinte al partidului S.O.S. România. Potrivit Dianei Șoșoacă, a fost nevoită să ia această decizie „cruntă” pentru a-și salva familia.

„Pentru a putea salva sufletul unui om și viața lui, pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat, a trebuit să-l suspend din funcția de prim-vicepreședinte. Astfel că semnătura lui să nu mai însemne nimic. Și în momentul ăla nu mai înseamnă nimic pentru ăia care l-au înconjurat. Faptul că Silviu nu mai e președinte, nu înseamnă că nu mai e soțul meu. Nu înseamnă că nu avem familie. Că e supărat pe mine, da, e normal, și eu aș fi fost supărată. Dar era singura modalitate să-l scap”, a afirmat Șoșoacă.

Într-o întâlnire cu membrii partidului, Diana Șoșoacă a mai declarat că a primit amenințări pentru că vrea să candideze pentru Cotroceni.

„Mi s-a propus, de fapt am fost amenințată, șantajată, că va trebui să ascult de niște reguli și am întrebat și eu de ce sunt interesantă. Mi s-a spus că ai cele mai mari șanse și cele mai mari procente să ajungi președintele României. Zice, dar nu se poate așa cum vrei tu. Îți vom da bani pentru campanie, îți voi finanța tot dar va trebui să asculți de tot ce ți se spune, dacă nu, nu vei mai avea familie”, a spus Diana Soșoacă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

49 de Comentarii

  1. Si eu cred ca Sosoaca doreste foarte tare sa ne Salveze, ca toti ceilalti pretendenti. Important este de cine vor sa ne salveze si cum o vor face in conditiile in care trebuie „să asculți de tot ce ți se spune”, daca nu..

  2. Hai zeita Diana, succes! Ai nume predestinat. Tragi bine sagetile din tolba-ti vesnic plina.

  3. Sfanta Cruce Vie a lui Iisus Christos inlatura cu a Ta putere toate fortele potrivnice Tie din cele 7 Servicii de Informati din Sfanta Noastra Romanie, servicii care se afla in slujba Ocultei Mondiale Khazare ce vrea sa distruga pana la disparitie tara noastra. Sfinte Iisuse Christoase, Fiul Lui Dumenzeu Tata nu lasa ca fortele diavolicesti sa-si duca la bun sfarsit opera de distrugere ci distruge-le Tu pe ele cat mai grabnic cu putinta pentru a salva Gradina Maicii Tale, Fecioara Marie de a fi pangarita si distrusa de slujbasii Satanei interni si externi ai Sfantei Noastre Romanii. Amin, Amin, Amin, Amin.

  4. Ma bucur daca iese ea🤪Sa fie circul complet😀Va fii distracție totala. Macar in tur 2 sa intre.

  5. @ Sosoaca presedinte,cred ca ai încurcat borcanele.Sosoaca,președinte la Balaceanca în cămașă de forță.Nici susținătorii Sosoacei nu mai sunt ce au fost odată.I-au lăsat mințile pe mulți.Chiar și sfincterele nu mai ascultă și te lasă când ți-e lumea mai dragă,și prin preajmă a nici urmă de wc.

  6. S.O.S este Ambulatoriul Politic de la Spitalul 9. Cu Votantii la pachet.

  7. Madam, recunoaște mai bine ca incompetența și inabilitatile consortului te-au exasperat și pe tine și de frica sa nu-ti pierzi procentele electorale, l-ai dat afara. Căci dacă intr-adevar țineai la el și la siguranta lui, l-ai fi salvat de ceea ce-l ucide încet, dar sigur, adica veninul domniei tale, si ai fi facut-o divorțand de el, nu doar suspendandu-l din partid…

  8. Cum i-a răspuns Sir Winston Churchill englezoaicei care i-a spus că l-ar otrăvi dac-ar fi soțul ei: „dac-aș fi soțul d-stră aș bucuros aș lua otrava!”. Păi decît suspendare din funcție nu mai bună suspendare de frînghie?

  9. Diana Șoșoacă – greu de suspendat!De ucis nici nu se pune problemă.Avem o șansă:să-i dăm să mănânce până crapă această extremista ,des mergător re la Ambasadă Rusiei.

  10. A sacrificat un bou pe altarul pertidului, ca altadata romanii in razboaiele cu dacii
    Urmeaza o oaie si o scroafa …

  11. Femeia asta se trezește vreodată?! Sau trăiește numai în visele ei? Visul ei, coșmarul nostru.

  12. Știți care este diferența dintre zeița Diana și Sosoaca?Ultima e grasă ca un tank T90,punând și turela când zboară la 50m.Stiti care e diferența dintre turelă și sosoaca?Ultima se transformă în îngrășământ natural când cade din văzduh.

  13. O baga la balaceanca la inchisi si ai da chiftele printre gratii !

  14. Sfincterul Sosoacei încă ascultă.Va dați seama ce ar fi să nu fie așa.

  15. Ca l-a suspendat, asta nu-i nimic, da’ diseara il pune sa spele si vasele ! Si marti sa bata covoarele si sa se duca dupa sifoane (ma rog, daca doamna Sosoaca zice ca era vorba de un „sifon, inseamna ca se pricepe …)

  16. Foarte bine ca l-a suspendat din partid. Dacă nu e fidel partidului, nu e fidel nici ei. Deci a procedat exact cum scrie la cartea tânărului aspirant la președenție. Se pare ca soțul a fost dat afara și din dormitor și momentan este trimis la un curs de calificare pentru profesia de bucătar șef cu drept de reinscriere în SOS, numai dacă SOS-ul de mere sau de mărar pregătit de el va fi inclus în meniul restaurantelor Ritzi. După luarea la cunoștință a deciziei, soțul s-a uitat fix în ochii soției și a citit urma de regret din lacrima durerii, drept pentru care a iertat-o, după cum a iertat-o și când lupta alături de Kovesi sau impotriva Ordonanței 13, data de Dragnea ca să nu meargă la pușcărie pe viata, ci numai pe un termen lumitat de timp ca și gândire.
    Se pare ca toate navele Ucrainiene, de la apariția acestui partid, au scos semnalul SOS, ca semnal de salvare în caz de urgenta, înlocuindu-l cu ULA, de la Urs-ula.
    PS. Gurile rele vorbesc ca sotia si-ar fi bombardat soțul fără ca sa-i declare război, fapt ce l-a scos din adăpost pe soț ca să caute aliați Ocidentali. Camera inferioara a SUA i-ar fi promis un B6 și un B12, la preț de vitamina minune, precum și o poli VITA. Noi, totuși, speram ca părțile aflate in conflict sa se așeze la masa negocierilor și sa încheie un tratament de pace ratificat în prezenta SUA și amicii sai, acord care va schimba radical soarta războiului din Ucraina și va diminua simțitor șansele lui Putin de a mai obține un nou mandat de președinte.

  17. O autocritica a domnului Sosoaca in fata celorlalti trei membri ai „partidului” , insotita de o infierare cu minie proletara a deviationismului, sint mai mult decit necesare ! Si o autoflagelare in Piata Victoriei, dimineata cind iese lumea de la metrou, e buna, dar numai cu biciul din garderoba sado-maso a cuplului …

  18. Unde l-a suspendat ? In pod sau in pivnita ? Si, pentru fringhie, a folosit sapun ?

  19. Și Ceaușescu și-a numit „afina” prim-vice-președinte și a sfârșit la Târgoviște! Ce-o fi in mintea scroafei numai ea știe! Oricum la cat de prosti sunt românii tine orice fenta!

  20. In loc sa se coalizeze cu Simion sa-i dea la temelie monstruoasei coaliții,scroafa s-a certat ca la ușa cortului in parlament cu Simion! Mi se pare corecta reacția lui Simion!

  21. Vicepresul bea cu organu’ de securitate care sub aspectu ca vrea sa devina membru de partid il tragea de limba,si venea manga acasa,seara de seara dupa miezu noptii, dand totul din el,inclusiv cotizatia,la carciuma
    Asta mai era viata sexuala de partid,asta mai era militantism?
    Ambasada tarii sale o fi dojenit-o….’vezi ce faci cu betivu,ca nu se pune electoral’ ..

  22. se numeste „castrare politică”.

    asta e limita „democratiei”:
    -orice partid trbuie sa aiba minim 3 membri,
    nu intelegem DE CE?

  23. Prea necinstita și prea curvioasa mincinoasă soso, și-a protejat canci soțul băgat în rahaturi grase de butoi plin de escrocherii grohăitor șoso, care se vrea și se vede principala om în statul român! Tocmai prea vorbește de securiști când oare cine a susținut-o pentru circul și balamucul pe care îl produce nonstop?! De cine ne apără și salvează prea cinstită mincinoasă si escroaca șoso? De colaboratorii ei, de dreptul de proprietate, de bogăția care o urla permanent pe gura? De când e in parlament, doar circ, scandal și panarama s-a ținut! P.s. și-a protejat soțul prin contracte bănoase deja în funcțiune cu statul român? Las-o dracului de manipulare, nu mai ține fă, batoz-o!

  24. Doamna broasca, vorba Simionului,sufera de schizofrenie. Daca votantii ei chiar o iubesc trebuie sa-i recomande un medic. Altfel inseamna ca se folosesc unii de altii.Soso de prostanaci. Prostanacii de boala ei.

  25. 🐳 ȘoȘo, o nucă tot mai greu de spart de către caracatița de masoni & se🌈ici prin care Li🌈icul DemonRat Belicos trage la edec Colonia Marginală Eșuată.
    Cu aproape 170 miliarde coco datorie externă, măRog…🤮

  26. Radeti voi dar sa stiti ca Sosoaca are dreptate maxima.SRI-ul l-a papusat pe berbec cum facea sarpele KA cu Mowgli in Cartea Junglei.Ala ,care vazuse doar la Sosoaca a ramas mut cand a vazut cum arata si ce stiu ofiteresele SRI.Bravo Soso.

  27. @ Eduard M🤮tZ ot CZern🤮witZ-nu am nevoie de avocați,mă apăr singură.Daca tăceai om de treaba erai.Asa…Nu vrei sa te muncesc un pic?Te învăț multe.Si să-ți ții gura.

  28. Problema este clasica. In jurul celor care detin avere sau putere in toate vremurile s-au adunat cei mai talentati lingusitori si escroci. Sunt vizati in primul rand sotiile, sotii, copiii, nepotii, alte neamuri si prieteni. Asa a fost la curtile imparatilor, regilor, bogatilor. Specialistii in linguseala, in intriga, in escrocherii, compromiteau tot si pe toate. Sosoaca a luat o decizie inteleapta.

  29. Eduard M🤮tZ ot CZern🤮witZ Nu vezi bine, nu e nuca este un butoi cu seu. Nu ai nici un interes sa spargi acel butoi cu osanza,ca pute al naibii de rau. Nuci am eu,te plesnesc peste barbie cu ele?

  30. Bursucul Daca prostia ar lumina Romania ar face economie la curent.

  31. Osul de roman prin sot. De ce nu candideaza minoritarii la etniile lor? Ii resping aia?

  32. Asta este modul in care „specialii” isi asigura linistea pt.a vinde tara si a sluji strainii: indeparteaza orice obstacol politic din calea lor prin santaj si metode MAFIOTE. Merg in familiile celor ce vor sa schimbe ceva in sistemul politic romanesc. Cauta orice amanunt financiar, orice plati, semnaturi puse pe care, fabrica povesti daca situatia o cere. Acesti „speciali” activi numara aproape 120.000 de oameni sustinuti de bugetul tarii, de oamenii de rand ce muncesc, si sunt sustinuti cu imprumuturi externe masive. JANDARMERIA e folosita pt a stinge orice revolta, iar serviciile sunt conduse de romani vanduti strainilor si condusi de „atasatii” ambasadelor unde sunt centrele de comanda si „coordonatorii” alegerilor din colonia Romania. Ca si informatie, armata romana abia reuseste sa stranga 80.000 de oameni, in timp ce acesti „speciali” au ajuns la usor la 120.000. Sosoaca a inteles ca „specialii” ii vor compromite familia si i-a luat dreptul la a semna acte partenerului de viata. Priviti la Trump. Si-au dat seama ca nu il pot incrimina pt.revolta oamenilor pana la.alegeri, si l-au agatat cu afacerile de acum ani de zile. Nu a contat nici macar faptul ca NU EL A SEMNAT ACTELE.
    LUMEA E CONDUSA DE MARI HOTI AZI. Daca Romania va supravietui atunci are nevoie de oameni precum Sosoaca.

  33. Deja Sosoaca se crede un fel de rază mântuitoare.

    Se vede salvatoare de suflete…
    Semnele de derapaj cognitiv sunt din ce in ce mai grave.

    Păcat că poporul român este pus să aleagă la fel ca SUA (între proști, babeți, limbuți și acoperiți ai serviciilor)

    Acum era momentul să ieșim in lume (sau măcar in UE) cu un lider care să scrie istorie in favoarea poporului român.
    După 20 de ani pierduți cu un securist și cu un oportunist de două parale mai urmează încă 5 ani irosiți.

  34. Pe barbat-su l-a spanzurat. Pardon: l-a suspendat……[Rumburak]

  35. Au năvălit „progreseii” și 🌈langii de pe g4 pe forum !
    Ati INFRANT la Avdeevka, buey ?
    Ce căutați acasă, 🌈ajoșilor ?
    Vă așteaptă Cinci_CotetZe și Krynki, buey !
    Sus pe trotinete și să nu va uitați bateriile la joystick, măRog…🤣

  36. Shoshoaka a fost avertizata de Ambasada Rusiei, ca „agenturili” a pus ochii pe ea, nu c-ar fi frumoasa, ci mai degraba ca prezinta risc de securitate meteorologica a tarii, cand ea tipa in Parlament, cladirea se depresurizeaza, vantul sufla tare, su purceaua geme.

  37. Susținem șoric împreună cu peneleu care o ridică sa mai scadă aur

  38. Shosho a suspendat o treime din partid ? Ea reprezinta celelate doua treimi. Dati-i sa manance !

  39. HAOLEOOO,CE FACUSI COANA MARE II TRASASI UN SUT IN CUR LUI SILVESTRU???

  40. Rugăm conducerea ziarului să își selecteze persoanele despre care se scriu articole. Această Sosoaca aruncă o notă de prostie , mișto și servilism nedisimulat pentru Rusia autoritaristă care își ,,coloreaza” acțiunile anti populație cu sânge și crime. A fost o intervenție ,,scenică” numai a rectorului SNSPA care cerea imperativ să se găsească o cale legală de a se desființa partidul finanțat de ruși AUR , de la care a pornit și Sosoaca ca apoi să migreze în altă ,,celula” rusesca denumită partid. Orice român poate observa ca ce se întâmplă în Parlament de când cu apariția ca din ceață a AUR . O ,,țigănie” care s- ar părea ca nu îi deranjează pe ,,aliați” , PSD și pnl. Ba chiar furnizează ,,condimente “ care se vor acțiuni ,,democratice” care pot fi numite nu prea europene.

  41. Sosoaca prezinta simptome clare de parafrenie in forma continuata, asa ca locul ei este la Balaceanca.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.