Canotorii Ionela şi Marius Cozmiuc, soţ şi soţie, vor fi purtătorii drapelului României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, pe 26 iulie, a anunţat, joi, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Cei doi au adunat împreună 19 medalii la marile competiţii. Ionela are 8 medalii în carieră, e triplă campioană mondială şi triplă campioană europeană, a fost la două ediţii ale Jocurilor Olimpice: Rio 2016 şi Tokyo 2020. Marius are 11 medalii în carieră, e dublu campion european şi campion mondial, e vicecampion olimpic la Tokyo 2020. A participat până acum la trei ediţii ale Jocurilor, la Londra 2012, Rio 2016, Tokyo 2020.
COSR a făcut și o prezentare elogioasă a celor doi sportivi:
Au coborât din Bucovina pentru a cucerii lumea și pentru a transmite oamenilor pe care i-au întâlnit că taina muncii și respectul pentru neam și țară sunt lecțiile sfinte pe care le-au primit de la părinți. Poartă cu mândrie straie populare și au România în inimă. Au cunoscut succesul pentru că au muncit pentru el. Au trecut prin multe momente dificile, dar niciodată nu au renunțat. Nimic nu i-a îndepărtat de visul pentru care au plecat de acasă. Au împreună 7 ediții de Jocuri Olimpice și au devenit modele pentru generații întregi de canotori. Ea e focul și el e apa în familia lor.
Împreună au adunat 19 medalii la marile competiții. Ea are 8 medalii în carieră, e triplă campioană mondială și triplă campioană europeană, a fost la două ediții de Jocuri Olimpice: Rio 2016 și Tokyo 2020. El are 11 medalii în carieră, e dublu campion european și campion mondial, e vicecampion olimpic la Tokyo 2020. A participat până acum la trei ediții ale Jocurilor, la Londra 2012, Rio 2016, Tokyo 2020.
Împreună, soții Ionela și Marius Cozmiuc vor purta drapelul tricolor la Ceremonia de Deschidere a JO Paris 2024 pentru Team Romania.
Ei au ridicat drapelul pe toate podiumurile lumii și îl vor purta cu mândrie și la Paris 2024. E motivația supremă pentru tot ceea ce vor și ce își doresc să cucerească la Paris 2024!
”E una dintre cele mai fericite zile din viața noastră! E greu să povestești despre mândria de a fi român, noi o simțim și o trăim zi de zi. Suntem onorați până la lacrimi și, în același timp, credeți-ne vom fi și mai buni la Jocuri. Pentru că e vorba de România și asta rimează cu mândria!” – Ionela și Marius Cozmiuc
Mândri de voi, Ionela și Marius! La Paris 2024, Team Romania va ține steagul sus!
Palmares portdrapel:
• Ionela Cozmiuc – 29 ani (03 ianuarie 1995), Club: CS Dinamo București
Campionatele Europene: 3 AUR – Szeged 2024 (LW2x), Bled 2023 (LW1x), Munchen 2022 (LW1x), 1 BRONZ – Poznan 2020 (LW2x)
Campionatele Mondiale: 3 AUR –Racice 2022 (LW1x), Plovdiv 2018 (LW2x), Sarasota 2017 (LW2x), 1 BRONZ – Linz 2019 (W2x)
Jocurile Olimpice- Rio 2016, Tokyo 2020, Paris 2024
• Marius Cozmiuc – 32 de ani ( 07 septembrie 1992), Club: CS Dinamo București.
Campionatele Europene: 2 AUR – Munchen 2022 (M2-), Poznan 2020 (M2-), 5 ARGINT – Bled 2023 (M8+), Lucerna 2019 (M2-), Racice 2017 (M4-), Sevilla 2013 (M4-), Varese 2012 (M4-), 1 BRONZ – Glasgow 2018 (M2-)
Campionatele Mondiale: 1 AUR – Racice 2022 (M2-), 1 ARGINT – Plovdiv 2018 (M2-)
Jocurile Olimpice: 1 ARGINT – Tokyo 2020 (M2-)
Participări la Jocurile Olimpice : Londra 2012, Rio 2016, Tokyo 2020, Paris 2024
La ce sporturi au luat medalii că sa reprezinte masca purtării drapelului național românesc, drapel concesionat in 1999-2000?
mai ales nu canotaj:
iar apare ahtiata de „self-promoting”
lăudăcioasa de gen Lipa lipa lipa.
se basica Gabriel Atal..el e cu familia compusa din prim ministru si ministru de externe
Când (editat) își dau cu părerea păi măi inteligentule doamna Elisabeta Lipă este emblema olimpismului românesc.
Nu e bine. Nu trebuie sa fie familie . Trebuie neapărat LEGHEBETEI. O să trageți ponoasele