SPITALUL (6)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Spitalul“ apărută la Editura Eminescu în 1981. Volumul a apărut și  în Serbia la editura Arka din Smeredovo și a obținut premiul pentru cea mai bună carte străină la Târgul de carte de la Belgrad, 2010.

(Pe urmă, după câteva zile a urmat un alt moment important. Asta s-a întâmplat la mai multe săptămâni după aceea, momentul în care și-a amintit o altă întâmplare: la vreo câteva zile după ce fusese omorât în mod stupid și mai târziu pentru unii inexplicabil un oarecare negustor Raica, bătrân Don Quijote care împreună cu scutierul său Stein, un alt nerod ce în alte ocazii părea să fie el cavalerul tristei figuri, a mândoi nedespărț iți, încercând proiecte mărețe și niciodată urnite mai departe de fantezia lor, după ce unul dintre aceștia fusese omorât, cel care atunci când puteau fi separați în mod întâmplător răspundea la numele de Raica, celălalt, cel care în aceleași situații birocratice răspundea la numele de Stein a venit la el, la Lazăr, să-i povestească o treabă la fel de neverosimilă ca și istoria aceea a bătrânului ce se numea Bârzu. Și, la fel ca și în celălalt caz, nici acum negustorul de cherestea nu putu pricepe de ce au venit acești oameni tocmai la el după sfat. Mai ales că în perioada aceea era el însuși suficient de încol țit din toate pârțile ș i destui se grăbeau să-i cânte prohodul. Dar de lucrurile astea, așa cum am mai spus, Lazăr își aminti abia la câteva zile după convorbirea cu Bârzu, care aparent n-avea și nici nu trebuia să aibă vreo legătură cu cealaltă întâmplare, în afară de faptul că o scosese pe prima din cutele memoriei.

Acest Stein a venit la el ca să-i spună cât este el, Stein, domnul Stein, de deș tept. Sau cel pu țin aș a a în țeles la început Lazăr vorbele fără șir pe care trebuise să le asculte. După aceea însă, după ce-1 auzise între timp și pe Bârzu, î și dădu seama că și celălalt a venit la el mai mult pentru a găsi o confirmare că steaua sa n -a apus încă de tot, că, asemenea judecătorului, mai are șanse și că miracole ca cele care s-au mai întâmplat — că de aia i le povesteau — mai au toate șansele să se repete.

Deci, îi povesti Stein, în ziua aceea nefastă când Raica fusese ucis la restaurant de o bandă de bețivi, nici măcar nu-i numise legionari, nici nu era prea prudent pe atunci să-i numească pe nume, deși nu fusese prudent, dacă e să luăm lucrurile în amănunt, nu fusese prudent din partea lui Stein că adusese vorba în general despre moartea lui Raica, dar dacă am continua așa am putea spune că în perioada aceea pentru unu’ ca Stein nu era prudent nici măcar să respire, ceea ce e totuș i puțin prea mult… Unde am rămas? A, da, așa că, spuse sosia lui Raica — lui Lazăr i se părea că de la moartea acestuia Stein, continuând să mai semene cu el însuși, semăna tot mai mult, până la confuzie, cu fostul lui tovarăș de himere — , în ziua aceea fusese stabilit până în ultima clipă că el era cel care ar fi trebuit să meargă la local pentru

23. trata cu eventualii oaspeți ai legionarilor, oameni influenți desigur, problema acelei canalizări iluzorii a răului orașului, visul lor neîmplinit, „marea afacere a vieții lor”. Trebuia să meargă el și stabiliseră în amănunte și ce costum să-și îmbrace pentru a nu părea prea elegant, dar și pentru a arăta ca un om care inspiră încredere, care arată ca un…. mă rog, ca un om care este capabil să pună pe picioare o asemenea afacere. Se pregătise să meargă și, înainte de a se duce, discutase încă îndelung cu Raica, se îmbrăcase după cum stabiliseră și o luă preocupat spre restaurant. Doar că pe pod, pe podul peste râul care constituia obiectul importantei tranzacții pe care o pregătea, pe pod îl întâlni pe… adică nu, de ce să mintă, întâlni cunoștințe întâmplătoare, nimic deosebit, de ce să pună totul în seama unui semn care n-a existat? Era imposibil să treci podul și să nu întâlnești pe cineva cunoscut, mai ales dacă știai atâta lume în oraș ca el, așa că nu asta a determinat schimbarea. Nu. Pur și simplu a avut o revelație. Și cui să-i spui că ai avut o revelație?

— Și de aceea nu v-ați dus dumneavoastră la restaurant, ci Raica?

— Nu, asta încă nu este tot. În ziua aceea s-a mai întâmplat un lucru groaznic. Când am ajuns pe pod era foarte devreme. N-ar fi avut nici un rost să merg deja să-mi consum prânzul comandat cu atâta migală.

De altfel, nici nu fusese încă vorba de așa ceva. El, Stein, a fost întotdeauna un om foarte punctual, nu ar fi ajuns el la Dacia cu atâta timp mai înainte de ora pe care ș i-a propus-o. În drum ar fi trebuit să mai facă un mic ocol, s-o mai ia până la gară și să vadă dacă n-au venit niște colete, niște marfă pentru prăvălia sa. Marfa trebuia să fi sosit și a și sosit, așa cum a aflat mai târziu, numai că el stabilise cu un cărăuș să-i transporte lucrurile la prăvălie, la prăvălia pe care o preluase domnul acela Duma după „romanizare“, dar care prăvălie era condusă în continuare tot de el. Așa că la gară îl aștepta cărăușul împreună cu un birjar și o căruță. Și acolo pe pod lui Stein îi venise o presimțire, o poruncă, pur și simplu, o voce din neant care îi poruncise să meargă acasă și să-i sugereze eventual lui Raica să meargă la restaurant, dar el să meargă acasă, să nu mai iasă în ziua aceea niciunde, să se ascundă cu capul în nisip ca un struț. Habar n-avea nici când s-au întâmplat toate astea și nici atunci când îi povestea totul lui Lazăr de ce i-a venit acest imbold, dar pur și simplu nu i se putuse împotrivi și făcu întocmai.

— Foarte bine, spuse tot mai nerăbdător Lazăr, și atunci s-a dus Raica în locul dumneavoastră la restaurant și a fost ucis el în loc s-o pățiți dumn…

— Nu, că nu-i numai atâta.

— Nu-i numai atâta. Asta ar fi jumătate din poveste. Numai jumătate. Cealaltă s-a întâmplat încă înainte de a fi ucis… de a fi murit domnul Raica. Căruțașul acela l-a așteptat în fața gării conform înțelegerii și nu și-a putut imagina ce s-a întâmplat pentru că, vedeți, dragă domnule, Stein nu întârzia niciodată nici măcar două minute; a tot stat căruțașul și l-a așteptat și până la urmă a încărcat împreună cu birjarul marfa și au plecat împreună cu cele douăzeci-treizeci de colete spre prăvălia lui Stein. Numai că n-an mai ajuns până acolo cu bine pentru că unul dintre colete a explodat și a făcut o bufnitură atât de mare încât le-a aruncat și pe toate celelalte în aer, ceva lovindu-1 pe birjar în umăr și altceva pe căruțaș în cap,

încât acesta a trebuit să fie dus la spital ș i a murit după câteva ore. Căruțașul ședea lângă birjar, dar exact pe locul în care stătea în aceste ocazii Stein ori de câte ori mergea personal să ridice marfa ie la gară. Acum, sigur că nu există nimeni să spună că ar fi cineva atât de dibaci încât să calculeze atât de bine efectele unei explozii încât să știe dinainte ce încotro o va lua în nebunia aceea de bucăți și lucruri, dar faptul că în locul lui a murit altcineva și că… Pentru că nu s-a putut stabili — deși asta s -o creadă mutu’ — , dar oficial nu s-a putut stabili ce a explodat acolo și mai ales cine a făcut isprava asta, destul doar că încă înainte cu câteva minute de explozie, de nenorocire, căruțașul îl înjurase zdravăn pe Stein că l-a făcut să piardă atâta vreme și pentru alte și alte lucruri pe care le-a spus în clipa aceea desigur numai pentru că era nervos. Dar să explice el cuiva că nu s-a dus la gară numai și numai pentru că i-a spus lui o voce de pe pod să nu se ducă… Să fim serioși! Și ceva a trebuit să zică totuși și vă dați seama ce greu i -a fost nu numai să se trezească din uluiala aceea, atunci când a aflat vestea, dar să mai fie și obligat să născocească pe loc ceva plauzibil — cu toate că așa ceva în condiții normale nu este deloc greu de născocit. Dar este atât de groaznic să minți când adevărul este cea mai neprihănită circumstanță și această circumstanță nu poate fi folosită pentru că cine, dragă domnule, cine să creadă…

— Asta ați mai spus-o de câteva ori până acum, domnule Stein!

— Și dacă lucrurile s-ar fi oprit aici… Dar nici măcar asta nu este atât de important, dar cum să-mi explic eu mie, nu altcuiva care abia așteaptă să nu mă creadă, să mă prindă, să mă găsească vinovat… cum să-mi explic eu mie cum s-a întâmplat? Și ce s-a întâmplat… Da, sigur că e foarte important pentru mine, sigur că e foarte important.

„Și ce dracu’ mai caută și ăsta la mine?“ se tot întreba Lazăr, iar peste câteva săptămâni sau luni, când își amintise toată povestea, avu la rândul lui un fel de revelație, parcă gândurile neroade ale cuiva care-1 ura.

Poate gândurile uitate ale lui Duma sau Rusan ar fi reînviat în prezenț a lui, în ființa lui și numai a lui; înțelese că absolut degeaba făcea totul cu atâta grijă de a nu fi acuzat niciodată de nimic, sau dacă s -ar fi întâmplat și asta, tot ce făcea se putea motiva încât să iasă el bine, degeaba le făcea pe toate astea când până la urmă ar putea-o păți pentru cine ș tie ce lucru pe care nu l-a făcut și nici nu l-a visat și pentru care deci nu putea să aibă nici un fel de alibi. N-are importantă care dintre dușmanii săi lipsiți de putere a avut înaintea lui această idee, cert e că în clipa aceea ea a încolțit și în mintea sa, ca o temere. Și dacă nu i-a fost până atunci niciodată frică de bilanțul faptelor sale, cum ar fi putut să mai fie liniștit pentru toate fărădelegile pe care nu le-a făcut?

Lazăr n-a aflat niciodată de ce a venit Stein să-i povestească întâmplarea aceea atât de confuză, dar din clipa aceea, începând să se teamă, hotărî să ia măsuri pentru orice eventualitate, pentru absolut orice eventualitate.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.