
În luna noiembrie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.196 lei, cu 106 lei (+2,1%) mai mare decât în luna octombrie 2019, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.179 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 63 lei (+2,0%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.610 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.803 lei). Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 218,1%, cu 3,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2019.
În luna noiembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediuvnet a fost mai mare decât în luna octombrie 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (primevtrimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoarevbăneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterilevcâştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie devcontracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din
unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 11,0% şi 13,0% în activităţi de editare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor; între 6,5% şi 9,0% în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor din tutun; între 3,0% şi 5,0% în fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), colectarea şi epurarea apelor uzate, alte activităţi industriale n.c.a., depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de servicii anexe extracţiei.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 3,5% şi 6,5% în industria metalurgică, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi pe apă; între 1,0% şi 2,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi aeriene, fabricarea produselor farmaceutice de
bază şi a preparatelor farmaceutice.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1,0%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,5%). Câştigului salarial mediu net a scăzut uşor în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-0,2%).
A intat plata celor din comisiile de vot din cele aprox. 18.000 de circumscriptii electorale plus IT-istii care au supravegheat activitatea…deci informatia nu are relevanta…
Asta cu crescutul veniturilor, este exact ca stirea „Veste buna pentru romani – Guvernul a modificat OUG 114/2018, iar bancile nu vor mai platii bani catre stat” 😀 Asta zic si eu veste buna. Or fi vreo cativa romani infipti cum sunt aia de pe Fondul National de Granatare si alte cateva locuri si le crescura salariile de la 10 mii de euro la 13 mii si de asta dau astia cifre de astea.
VAaaaiiiii! Chiar au crescut? Nu se simte la buzunar! De ce? Platim mai mult pe absolut orice de stricta necesitate si creionatorii te socheaza ca au crescut veniturile! Caror categorii llaue-au crescut veniturile!?
– Celor care investesc in strainatate?
– Celor care scot resursa financiara din tara?
– Celor care cara importurile si exporturile,sau, poate doar marilor capi care au legi speciale, de parca au creier in cantitate nai mare, ca au 3 maini, ca au 3-4 picioare si de ce nu, conturi fara limita!
Se cunoaste ca avenit la putere guvernul Mandolina!
Cum au venit ei, cum crescura a doua zi si salariile, iar economie duduie.
Au crescut imprumuturile, tovarasi!
Acum, sa vedem cine plateste!
Tipam toata ziua dupa salarii si mai ales pensii dar cine mai produce, tovarasi, cine cotizeaza la PIB?
Se știa asta, că au crescut salariile, și s-au făcut toate demersurile la niveul conducerii UE ca prin președintele românilor domnul Klaus Iohannis să fie dărâmat guvernul PSD și adus la putere guvernul PN(D)L cu domnul Câțu ministru la finanțe, garanția regresului creșterilor salariale. La nivel european se monitorizează foarte atent temperarea regresului nivelui de sărăcie din România. Ei au grijă ca cum încearcă cineva din săraci să ridice capul să fie pocnit.
vreti sa definiti ce inseamna salariu mediu „nominal net”? care este diferenta fata de „salariul net” si „salariul nominal”? cum se calculeaza?
Ia te uita ! Asa de putin timp a trecut cu „eliberatorii” de „ciuma rosie” si salariile cresc, chiar „explodeaza” ! Daca o tine tot asa Sica si cu gasca probabil ca, in citeva luni, depasim numarul de miliardari ai Chinei si USA la un loc, si fiecare roman va avea vila cu 5 etaje si Porsche la poarta ! (ps : terminati domne cu gargara asta, cu salarii care cresc in mod mirobolant ! Orice repetent de la ASE poate sa va spuna ca pot sa creasca salariile si de 10 ori, nu serveste la nimic daca preturile cresc de 20 si ca totul se rezuma la „raportul” salarii/preturi, asta ca sa fiu simplist)
Are grija pnl-ul ca asta sa nu se mai intample.