La început se chinuie nevoie-mare, ca mulţi alţi colegi de-ai săi, să nu fie considerat ceea ce e până la urmă: ospătar-bufetierul de la 10.000 de metri din aero-vagonul restaurant cu aripi. Şi care ospătar-bufetier e din când în când psihoterapeut pentru spăimoşii de turbulenţe şi paramedic pentru cei care fac buba la cap sau la nas că au fost derbedei şi nu şi-au legat centurile de siguranţă. După ce-i trece noianul de frustări şi face pe cocoşul – cum dă el jos pasagerii doar pentru că nu i se adresează ca unui regizor de operă – putem admira în scrierile stewardezului un suflet sensibil şi timid, o educaţie aleasă şi un condei cum puţine sunt şi printre profesioniştii scriiturii. Se simt studiile umaniste, lectura şi spiritul de observaţie. Da, e însoţitorul de bord cu suflet şi pană de poet, care îşi aşterne pe blog povestirile despre viaţa în zbor. A sa şi a pasagerilor săi. Pe care îi dojeneşte sau îi dă jos din avion dar pe care într-o uluitoare mărinimie îi mai şi iartă. Ca un Paşă darnic…
Nu semnează, nu are un un nume. Dar puteţi citi rânduri de o sensibilitate puternică despre lumea pasagerilor şi a zborurilor cu avionul văzută prin ochii şi sufletul unui însoţitor de bord-steward.
Pe blogul Jurnal de Zbor regăsim o privire inedită asupra unei lumi aparte, unice.
Stewardezul îşi citează un coleg cu experienţă, cu o maximă la care ader în totalitate şi pe care am simţit-o şi o păstrez încă de la prima călătorie cu pasărea de fier: „Un zbor ar trebui să fie,ca in fiecare seară,la Operă!„.
Da, aşa e.
Deşi au fost ani în care zburam în interes de serviciu cu diverse companii aeriene şi de patru ori pe săptâmână, tot ca la un spectacol de Operă mă consideram. Chiar dacă au fost şi „spectacole” extrem de lungi şi aparent obositoare – precum un uluitor New York – Bucureşti – Paris – Tokyo – tot la Operă am conisderat că am fost. Nu mi-a trecut niciodată de zbor, nu m-am săturat niciodată de avion. Mai demult, deşi zburasem de mai multe ori în acel an, mi-am făcut cadou de ziua mea de naştere, un zbor cu avionul la matineu: am decolat la 6 dimineaţa de pe Băneasa cu Dac Air şi am ajuns trei sferturi de oră mai târziu la Cluj. Peste o jumătate de oră eram înapoi în avion, dar la o cursă TAROM spre Băneasa. La 9 intram fericit pe uşa redacţiei că mai zburasem o dată. Aşa, pentru sufletul meu.
În rest, la Stewradezul, poveşti emoţionate din lumea stewarzilor tineri şi frumoşi care mor călcaţi de-o vacă la volanul unui fleac de Matiz, pe zebră: despre arăboaice pur-sânge în zboruri de duminică dimineaţa spre Orient şi despre arabi bogaţi şi despre seminţari.
Seminţari, adică „jmecherii care e ei jemcheri dă vine ei dă la Italia sau dă la Şpania. Şi face ei tarantele în caricioplan că a dat banu’, dacă mă-neţelegi o vorbă”.
Uşor înfumurat, Stewardezul generalizează. Dar nu toţi pasagerii români care zboară spre şi dinspre locurile de muncă din Italia sau din Spania sunt aidoma necipoliţilor despre care vorbeşte.
Am o scurtă completare. Am întâlnit pe o cursă low-cost spre Bruxelles un grup de namile dintr-o instituţie de ordine publică a statului român, care de puţin n-au ciupit-o pe stewardeză de fund, după ce spărseseră „neşte ieuoro” pe sticluţe multe tărie cu gust de ploşniţe. Şi jur că e adevărat, pentru că nu le-au ajuns ploşniţele, au scos din deasgă pet-ul de-o juma verde cu pălincă. Nu e banc. Au stat trei sferturi din zbor în două copite, răsfrânţi peste cei care stăteau aşezaţi.
Urmarea pălincii ? Patrupedele … bipede până la Bruxelles tot răgeau şi râgiau. Nu vorbeau, să mă înţelegeţi: răgeau. Am experienţa de stagiar-navetist. Am circulat şi cu celebrele curse muncitoreşti spre şcoală. Aşa ceva nu am văzut. Citind rândurile Stewardezului mi-am amintit că o poveste asemănătoare despre comportamente identice şi despre aceleaşi rute am auzit de la un conductor de vagon de dormit clasa I CFR, acum vreo zece ani când se dăduse drumul la plecări.
Stewardezul- care nu a mai postat de mult !!! – ar trebui să fie fericit cu Patriot Act-ul european care nu le dă voie pasagerilor cu bricege la bord, altfel neciopliţii ciopleau pe scaune: „Gigel + Săndica = F …t”.
Şi povestea vieţii Stewardezului e interesantă şi scrisă cu emoţie: „Am ajuns pe avion. Din greşeală.”
Mai departe trebuie să citiţi,e captivant. Nu ai ocazia să te vezi ca pasager şi să vezi zborul în multe ocazii ca aceasta: prin ochii, inima, mintea, sufletul şi condeiul unui steward.
P.S. A propos de tratat cu aroganţă şi cu duritate pasagerii – făcându-le nu ştiu ce raport după care intră pe lista neagră de nu mai sunt acceptaţi la bordul nici unui avion. Acei pasageri care nu ştiu de la mama lor să se comporte nici măcar pe stradă. Dar şi acei pasageri care păţesc amintitul raport doar pentru că stewardul are o toană.Stewardezul nu a dat peste cine trebuie. Pe cineva care să îi facă o sesizare acolo unde trebuie şi exact aşa cum trebuie şi lui şi companiei de să rămână împreună la sol. Pe veci ! Ştiu despre ce vorbesc. Nu dezvolt.
În rest, o viaţă trăită între casă, aeroport, numărat pasageri, anunţ de decolare :„Bună dimineaţa stimaţi pasageri, în numele companiei …., comandantul aeronavei … şi echipajul său au plăcerea să vă întâmpine la bordul acestui avion de tip … urându-vă Bun venit !”, reevaluări cu barocameră, giroscaun etc.
Şi un număr egal de decolări cu cel al aterizărilor. Şi postări noi.
Zbor plăcut !
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.