Marţi, în statul Mississippi a avut loc a doua execuţie într-o singură săptămână, ambele fiind realizate cu ajutorul unor anestezice pentru animale, după ce stocul de anestezice umane s-a epuizat. În SUA au fost executate 17 persoane, de la începutul anului 2011.
Marţi a fost executat Rodney Gray, un bărbat de culoare în vârstă de 38 de ani, acuzat că a violat şi a ucis o femeie de 79 de ani, în 1994. „A murit la ora 18.12, după o injecţie letală”, a anunţat închsioarea din Parchman. Gray a negat mereu ca a comis crima, însă Curtea Supremă din Mississippi i-a refuzat recursul.
În aceeaşi zi, în statul Ohio a fost executat un bărbat de 63 de ani care şi-a impuscat fosta iubită şi pe copilul ei, în 1984. Este al treilea condamnat la moarte din Ohio care a fost executat prin injectarea unei singure substanţe, pentobarbital, scrie CBS News. Site-ul citat relatează cu lux de amănunte execuţia, de la exclamaţiile fiicei condamnatului, care a asistat sumbrul eveniment, până la modul în care se contractau muşchii muribundului. Acesta a susţinut că nu-şi aminteşte deloc momentul în care a comis crima, iar avocatii săi au încercat, fără succes, să dovedească că este dement.
În aprilie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie prin care a cerut SUA şi Japoniei (cu statut de observator la Consiliul Europei) şi Belarusului (ţară care îşi doreşte să devină membră) să se alăture statelor care respectă demnitatea umană, abolind pedeapsa cu moartea.