Suceavameronul

În Decameronul lui Boccaccio, personajele stau în carantină ca să se ferească de infectarea cu ciumă şi spun, vreme de 40 de zile, câte o poveste pe zi.
La noi, la Suceava, acum, nu prea e aşa.
– Dom’ doctor, eu ce trebuie să fac ca să trec de la pozitiv la negativ?
– Nimic. Corpul tău are să facă treaba asta.
– Şi atunci de ce mă ţineţi în spital?

Televiziunile se întrec în a le da dreptate pacienţilor nemulţumiţi că nu sunt trataţi cu giugiuleli.
Acolo, la Suceava, adevărul gol-goluţ e la mijloc: Spitalul Judeţean a avut un management agresiv şi neprofesionist, dar şi pacienţii manifestă multă ignoranţă fudulă şi căutări de ţapi ispăşitori. Li se pare că paracetamolul e un tratament jignitor dat fiind că nu le poate intra în cap că nu există tratament.

Nu e nicio diferenţă între autoizolarea la domiciliu şi izolarea impusă (în spital) alta decât aceea că acasă îţi poţi administra singur mâncarea. Partea cea mai rea în spitale a venit, desigur, din lipsa de protecţie a medicilor, dar la fel de rea este şi psihologia de turmă, de oiţe revoltate că păstorul nu le ia boala cu mâna.
Ca să nu fie panică prea mare, la noi s-au făcut două greşeli majore: comunicarea publică nu a accentuat destul că nu există alt tratament decât autoimunizarea, iar Guvernul nu a căutat să facă testare în masă spre a obţine un tablou statistic mai aproape de adevăr. Acum, când ar vrea să fie redeschise activităţile social-economice, ar avea nevoie să ştie care e nivelul general al autoimunizărilor. Dar asta nu o va afla decât cu mult hulitele testări rapide pe scară largă.

Cel mai urât aspect, produs prin propagandă, a constat în lansarea minciunii că nu am putea face testări masive pentru că nu ar exista suficiente cadre pregătite pentru asta. Dar nu au putut ţine prea mult în secret că există tomografe speciale pentru plămâni care nu depind deloc de factorul uman şi care identifică prezenţa virusului încă din fazele timpurii ale pătrunderii sale în lobii pulmonari.