Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, vineri, că în prezent se fac analize pentru a şti câţi oameni vor pleca din fiecare sector bugetar anul viitor.
Sulfina Barbu şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, au participat vineri, vineri la Comitetul de monitorizare al proiectelor europene privind dezvoltarea resurselor umane, alături de membri ai sindicatelor şi reprezentanţi ai societăţii civile.
În acest context, Barbu a declarat că din sistemul bugetar vor fi disponibilizate în 2012 aproximativ 120.000 de persoane, care vor fi şi din administraţie.
„Nu au fost făcute analize concrete pentru a şti câţi oameni vor pleca din fiecare sector, aceste analize fiind în desfăşurare. Cei care părăsesc sistemul bugetar se pot angaja în privat, pentru că sunt locuri disponibile”, a susţinut ministrul Muncii.
Declaraţia lui Barbu vine la o zi după ce Traian Băsescu a declarat, la Economist Conferences Bucharest Summit, că procesul de reducere a numărului de salariaţilor bugetari va continua, România urmând să-şi fixeze acest număr la 1,1 milioane până la sfârşitul anului 2012, cu 300.000 de bugetari mai puţin decât în prezent.