Finalul acestei veri a adus două reuniuni importante: Summitul SUA-Japonia-Coreea de Sud, de la Camp David, și Summitul BRICS de la Johanesburg. Dacă ar fi să gândim în termenii propuși de actualul șef al diplomației europene, Josep Borrell, am spune că la Camp David s-au întâlnit locatarii ”grădinii” democrației, în timp ce în Africa de Sud s-a întâlnit ”jungla” autocrației.
Analizele mai avântate arată că summitul din ”grădina” de la Camp David a marcat un moment istoric – primul pas către o triplă alianță în Pacific, pentru a îngrădi China. SUA au alianțe separate cu Coreea de Sud și cu Japonia și au în cele două țări o mulțime de baze militare și peste 75.000 de militari. Însă o alianță între Seul și Tokyo este mai greu de obținut, date fiind atrocitățile comise de Japonia în Coreea de Sud, începând de la ocupația din 1910 și până în 1945.
China a privit cu îngrijorare summitul din Statele Unite și a avertizat că încercarea unor asemenea alianțe, caracerizate la Beijing drept ”mini-NATO”, va conduce spre confruntare în Asia. Premierul nipon Fumio Kishida și președintele sud-coreean Yoon Sok Yul au fost foarte atenți la mesajele transmise de întâlnirea lor din Statele Unite și nu au menționat deloc China (care este principalul partener comercial al celor două state), preferând să insiste pe pericolul reprezentat de Coreea de Nord, de armele ei nucleare și rachetele balistice. Președintele Joe Biden a fost cel care a pomenit de riscurile ascensiunii chineze, iar generalizările insipide din comunicatul summitului (privind cooperarea în materie de securitate, înaltă tehnologie, comerț, Indo-Pacificul liber și deschis, democrația, ordinea bazată pe reguli) ascund faptul că Biden caută să contrabalanseze cât mai mult China, să-i limiteze la maximum dezvoltarea tehnologiilor de vârf.
Pentru Japonia, acordurile de la Camp David sunt încă un pas în tranziția acestei țări de la pacifismul postbelic către statutul de țară cu o armată propriu-zisă, căreia i se permite să intervină în conflicte străine și să fie un membru înarmat al unei alianțe occidentale condusă de SUA. Pentru Coreea de Sud, acordurile sunt un pas către încheierea unei dispute de generații cu Japonia și intrarea într-un sistem mult mai complex de alianțe decât cea bilaterală cu Statele Unite.
În acest moment nu există nicio alianță formală în zona indo-pacifică care să se opună Chinei. Există Dialogul Cvadrilateral de Securitate (SUA, Japonia, India și Australia) și AUKUS, pactul dintre SUA, Marea Britanie și Australia ce are la temelie transferul tehnologiei submarinelor nucleare. La acestea se adaugă pactul de la Camp David și alianțele bilaterale ale SUA în Asia. Fiecare dintre aceste formate are punctele sale slabe. India are în mod tradițional o politică de nealiniere și face parte atât din QUAD, cât și din BRICS. Apoi, o parte însemnată dintre membrii Partidului Laburist din Australia, aflat acum la putere, se opun AUKUS, un pact încheiat de actuala opoziție. Și, nu în ultimul rând, apropierea actuală dintre Coreea de Sud si Japonia a fost posibilă după câștigarea alegerilor de către conservatorii sud-coreeni (adepții unei linii dure față de China și ai reconcilierii cu Japonia). Este de notat că, în timp ce președintele Coreei de Sud (membru al unui partid care și-a schimbat pălăria după scandalul de corupție ce a aruncat-o în închisoare pe fosta președintă Park Geun-hye) se afla în SUA, lideri ai Partidului Democrat (de opoziție, care s-a opus scutului american antirachetă în Coreea de Sud) se aflau în deplasări în China, pentru a întări legăturile economice și culturale.
Cu toate aceste slăbiciuni, alianțele pe care le construiesc SUA în Asia sunt îndreptate, evident, împotriva Chinei. ”Țările noastre și lumea vor fi mai sigure”, a spus președintele Biden, la Camp David, la jumătatea lunii august. Însă boardul editorial al ziarului britanic The Guardian nu-i dă dreptate. ”Dacă sună ca un nou război rece și dacă arată ca un nou război rece, probabil că este un nou război rece. Ce altă interpretare poate fi oferită presiunilor diplomatice, economice și militare asupra Chinei puse de președintele Joe Biden”, scrie The Guardian. ”Oficialii americani refuză această analogie. Însă și asta ne duce la aceeași întrebare legată de un nou război rece. China crede că a și început. Oare asta vor Biden, Marea Britanie și aliații regionali? Dacă asta vor, atunci trebuie să aibă curajul să ne spună și să ne explice ce plan au în cazul în care războiul devine fierbinte”, mai scrie The Guardian.
La finalul lunii august, în Africa de Sud, a avut loc summitul amintitei ”jungle autoritare”, summitul BRICS care a decis extinderea acestei cvasi-organizații cu șase noi membri – Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iran, Etiopia, Egipt si Argentina. Aceste țări vor adera oficial la BRICS în 2024.
Cea mai ambițioasă inițiativă a BRICS a fost cea a dedolarizării economiei mondiale prin lansarea unei monede alternative a BRICS, ale cărei state membre (inclusiv noii membri) au 40% din populația lumii și 36% din PIB-ul mondial, mai mult decât țările G7. Însă această inițiativă a fost retrasă de pe agenda summitului de la Johanesburg. Din acest plan a rămas doar New Development Bank, sub conducerea Dilmei Rousseff, fosta președintă a Braziliei, cu misiunea de a susține dezvoltarea sustenabilă a Sudului Global fără a impune condițiile economice și politice cu care vin la pachet împrumuturile din partea FMI, a Băncii Mondiale și a marilor puteri occidentale.
Crearea unei monede care să rivalizeze cu dolarul ca monedă de rezervă a majorității statelor lumii este un plan mult prea ambițios, pe care China nici nu și-l dorește pus în practică, arată mai mulți analiști economici. China și Rusia impun controlul capitalului, o măsură incompatibilă cu crearea unei asemenea monede. Apoi, yuanul este singura monedă care nu a pierdut din valoare în raport cu dolarul în ultimii zece ani; peso argentinian s-a prăbușit cu aproape 100%, lira egipteană cu aproape 80%, realul brazilian cu peste 50% și rialul iranian cu 90%. Dacă aceste monede ar fi puse în același coș, nu ar putea crea o nouă monedă puternică. Apoi, încercările sovietice au demonstrat că a avea o armată puternică nu garantează si o monedă puternică capabilă să rivalizeze cu dolarul american.
Dincolo de acest plan ”ofensiv” la care BRICS pare să fi renunțat, se observa o mare diferență de ton și abordare între Summitul de la Johanesburg și cel de la Camp David. ”Schimbările din lume aduc societatea la o mare răscruce. Să urmăm calea cooperării și integrării sau să cedăm în fața sciziunilor și confruntării? Să acționăm împreună pentru a menține pacea și stabilitatea sau să pășim în abisul unui nou Război Rece?” a spus președintele Xi Jinping. O țară ”obsedată de menținerea hegemoniei se opune piețelor emergente și țărilor în curs de dezvoltare. Oricine se dezvoltă repede devine o țintă a politicilor de îndiguire. Cine vine din urmă este obstrucționat. Însă este futil – când stingi lampa altuia, lumina nu vine la tine”, a mai spus Xi Jinping. ”Hegemonia împiedică dezvoltarea, violează dreptul țărilor la prosperitate și dezvoltare suverană”, a spus Xi, adăugând că respinge mentalitatea de „bloc” promovată în Vest.
Discursul președintelui Chinei nu este deloc un semnal că Beijingul a uitat de strategia ”capcanei datoriilor”, prin care se înstăpânește pe porturile strategice și pe resursele naturale ale statelor în curs de dezvoltare, pe materiile prime după care China și Vestul aleargă în cursa lor pentru ”tranziția energetică”. Însă Vestul are de învățat o mare lecție de pe urma Summitului BRICS – foștii coloniști trebuie să facă un pas în spate, să renunțe la atitudinea de superioritate, la constrângerile ”democratice”, la condiționări, la reimpunerea propriilor modele culturale în țările în curs de dezvoltare, la împărțirea permanentă a lumii între aliați like-minded și inamici.
”Respingem orice fel de condiționare. Deseori, Banca Mondială și FMI oferă împrumuturi doar dacă sunt aplicate anumite politici. Noi nu facem asta. Noi respectăm politicile fiecărei țări”, a spus Dilma Rousseff, președinta New Dvelopment Bank. Faptul că pe agenda Summitului G20 ce va avea loc pe 9-10 septembrie, în India, se află și reforma FMI și a Băncii Mondiale poate fi un semnal că Statele Unite și celelalte puteri din ”grădina” democrației au început să priceapă lecția primitp din partea restului lumii.
O masura, dramatica si ridicula, a nivelul mizerabil in care este UE, este ca a pus ca purtator de cuvint a intregului continent: Europa pe Borrell. Aceasta este un tip care, in loc de cuvinte emite pirturi. Si nimeni la Brussels se rusineaza de asta.