„Suntem pe locul 2 în Europa, după polonezi”. 11 miliarde de euro au intrat în România de la UE

11 miliarde de euro au intrat deja în România de la UE. Pîslaru spune că suntem pe locul 2 în Europa după bani, dar locul 8 ca procent.

„Suntem pe locul 2 în Europa, după polonezi”. 11 miliarde de euro au intrat în România de la UE

Sursă foto: magnific.com

11 miliarde de euro au intrat deja în România de la UE. Pîslaru spune că suntem pe locul 2 în Europa după bani, dar locul 8 ca procent.

„Suntem pe locul 2 în Europa, după Polonia”. 11 miliarde de euro au intrat în România de la UE, prin Politica de Coeziune 2021-2027, potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. România a atras până acum 11,02 miliarde de euro, echivalentul a 35,6% din alocarea europeană, peste media UE de 27,2%. Pîslaru precizează însă că, raportat la procentul din fondurile disponibile, România ocupă locul 8 în UE.

Fonduri de 7,74 miliarde de euro au ajuns în România într-un singur an

Saltul este vizibil comparativ cu iunie 2025, când România primise de la Comisia Europeană doar 3,28 miliarde de euro, reprezentând 10,58% din alocarea europeană.

În puțin peste un an, suma a crescut cu 7,74 miliarde de euro, până la 11,02 miliarde de euro.

„Astăzi, absorbția totală s-a triplat de la 3,28 miliarde euro la 11,02 miliarde euro. În mandat, Guvernul Bolojan a atras 7,74 miliarde de euro din politica de coeziune”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Banii provin din prefinanțări și rambursări și sunt utilizați prin cele șapte programe naționale și opt programe regionale ale Politicii de Coeziune, iar finanțarea acoperă proiecte din transport, sănătate, educație, ocuparea forței de muncă, incluziune socială, digitalizare, competitivitate și dezvoltare durabilă.

România are la dispoziție aproape 42 de miliarde de euro

Pentru perioada 2021-2027, România are o alocare totală de 41,97 miliarde de euro prin Politica de Coeziune, din această sumă, 30,986 miliarde de euro reprezentând fonduri europene nerambursabile, iar 10,988 miliarde de euro fiind contribuția națională.

Raportat strict la componenta europeană nerambursabilă, cele 11,02 miliarde de euro transferate până acum reprezintă 35,6% din suma disponibilă.

Guvernul estimează că absorbția va trece de 40% până la finalul anului 2026.

Cum se poziționează România față de restul statelor europene?

România se află acum la 35,6%, față de 27,2% la nivelul UE, potrivit datelor prezentate în nota privind implementarea programelor.

Dragoș Pîslaru susține că România a ajuns pe locul al doilea în Uniunea Europeană după valoarea absolută a fondurilor primite de la Comisia Europeană, fiind depășită doar de Polonia și situându-se înaintea Italiei și Spaniei.

„Suntem pe locul 2 în Europa ca sume absolute, după Polonia, înainte de Italia, Spania. Suntem pe locul 8 ca procent”, a declarat ministrul.

Află de aici Economia României dă primele semnale de stabilizare. Ministerul Finanțelor vorbește despre o etapă de reechilibrare

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. suna de parca ar fi intrat acum 11 miliarde dintr-un total de mult mai multe. Nu, dragilor! 11 au fost toate intrate, din multe zeci de miliarde promise. Am fost mintiti cu aceasta momeala si ne-am distrus economia de sute de miliarde!

  2. Cu ce va laudati voi, 12 miliarde de euro este dobanda anuala platita de Romania la creditele facute de Nicu si Marcel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.