În culisele marilor idealuri umanitare şi sociale stă, de regulă, un manipulator care transformă intelectualii şi liderii de opinie în agenţi orbi ai unor interese murdare. Stalin a reuşit, în intervalul interbelic, să orchestreze aceste idealuri în aşa fel încât amestecul său mascat în afacerile interne ale Spaniei (1938) să fie susţinut de cele mai curate voci ale Occidentului. Dar nimic nu fusese curat în felul în care republicanii spanioli fuseseră finanţaţi de Kremlin să câştige alegerile. După aceea, războiul civil (moarte sau libertate!).
Noul guvern nu avea susţinerea armatei, pro-monarhistă. Kremlinul şi-a făcut rost de o armată de neprofesionişti entuziaşti, brigăzile internaţionale, şi de o susţinere de presă intelectuală de mâna întâi. Generalul Franco a restabilit un echilibru politic spaniol neafectat de agenţii stalinişti.
Ştim, acum, aceste adevăruri. Dacă stalinismul n-ar fi eşuat, nu le-am fi aflat. Cineva (un strateg, desigur) îi şoptise lui Stalin că dacă Europa va fi atacată şi dinspre Vest şi dinspre Est, va avea mai puţine şanse să reziste, mai ales dacă la Est se va face o alianţă între stânga bolşevică şi stânga nazistă…
Noi, intelectualii, suntem, aşadar, plătiţi. Dar nu avem memorie, fiindcă punem idealurile în locul realităţilor.
A fost, iată, sub ochii noştri, primăvara arabă… explozie de idealism. Entuziasm. Va fi un ’89 al ţărilor arabe! Democraţie. Lapte şi miere. A rămas doar vara arabă. Mult prea fierbinte. Mult prea încâlcită. Mult prea lipsită de idealism.
Să fi existat şi aici un Stalin? N-avem, azi, distanţa critică spre a-l identifica. Dar avem măcar distanţa autocritică spre a recunoaşte exploatarea în orb în care am fost prinşi? Rolul idealismului intelectual era numit de agenţii lui Stalin exploatare în orb.
x
x x
Aici, acasă, exploatarea în orb este cel mai greu de recunoscut. Dacă o recunoşti, te vei simţi, imediat, vinovat. Ceea ce înseamnă că tu ştii, în sinea ta, că ceva nu e în regulă cu ţara ta, dar alegi să ţii, gaia-maţu, portavocea idealurilor la 220 volţi. Realităţile? Cine le mai studiază?! Cine le mai aduce o portavoce?! Nu faci rating cu realităţile! Başca faptul că te-ar acuza şi pe tine. Ce, tu ai fost orb când s-au făcut reale acele realităţi?!
Adevărul este că am fost orbi. Ne place adevărul, desigur, dar nu când ne acuză pe noi. De aceea, n-am vrut să facem un proces local al comunismului. Glasnost, da. Proces, nu. Nu o să vrem nici un proces al anticomunismului (în care am greşit pe măsura înaintaşilor noştri bolşevizaţi de bunăvoie).
Greşim, mereu. Dar ţara? Pare un miracol: uite, mai avem ţară! Da. Pare. Doar pare. Căci ţara veritabilă nu e PIB-ul. Ţara veritabilă este discernământul nostru. Şi iată unde am ajuns: nici nu mai ştim ce e ăla, ce ar trebui să fie, ce ar fi trebuit să fi fost, cu ce se mănâncă, unde se formează, cum se păstrează…
x
x x
În ţară, ne-am lăsat orbiţi de idealul libertăţii. Dar ce faci cu ea când ajungi să cumperi totul de la alţii?! Pe vremuri, ne orbise idealul egalităţii. În lumea largă, ne place să idealizăm toleranţa. Ne-am mai trezit, se pare. De altfel, cel mai bun hermeneut al limbii române de azi, Rodica Zafiu, ne-a pus în faţa ochilor adevărul crud: la noi, cuvântul toleranţă n-a apucat să-şi umple sacul cu o semantică pozitivă. La noi, a tolera înseamnă a permite ceea ce e de nepermis.
Nu-i nimic, am zis noi, orbii de serviciu ai lumii ideale, nu-i nimic, umplem noi sacul cu măreţele valori ale tolernţei. Discernământul nostru (incult fiind deja) nici nu mai ştie de unde a început acest cuvânt să se umfle în pene. De unde să mai ştim noi că Voltaire l-a folosit, întâiul, cu sens pozitiv. Hai să ne tolerăm, noi, catolicii şi protestanţii, deşi nu ne suferim unii pe alţii, a fost prima semi-pozitivare a cuvântului. Hai să facem din toleranţă o nouă pace socială, a zis Voltaire: aristocratul să facă bine să nu-i mai dispreţuiască pe cei care-şi câştigă pâinea muncind (y compris cu intelectul). Unde s-a ajuns? Nimeni nu mai are dreptul să dispreţuiască pe nimeni! Oribilă ideologie supraterestră.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.