Poliţiştii Capitalei au efectuat, miercuri, două percheziţii la două case de licitaţii din Capitală care ar fi scos la vânzare un tablou şi un lot format din două lucrări care purtau semnătura falsificată a unui pictor celebru.
„Astăzi, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2 au pus în executare două mandate de percheziţie, la sediile a două societăţi comerciale, din Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea de infracţiuni economice”, informează un comunicat al DGPMB transmis, miercuri, AGERPRES.
În urma punerii în executare a mandatelor de percheziţie, au fost ridicate mai multe documente, printre care şi cele care ar fi stat la baza primirii lucrărilor.
Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
„Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de realizarea, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii sau în scop comercial, promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătura privată şi uz de fals”, arată sursa citată.
Deci existau niste documente care au stat la baza punerii in licitatie, foarte plauzibil si certificate de autenticitate. Atunci se pene problema cine a gresit: cei care au emis certificatele de autenticitate, sau cei care au contestat faptul ca lucrarile sunt autentice. Si mai e un aspect: pe ce baza poate afirma cineva ca un tablou a fost intr-adevar pictat de persoana a carui semnatura o poarta? Doar pe baza faptului ca cel care da certificarea este “expert” in pictorul respectiv? Ma faceti sa rad…
tablouri falsificate,meciuri de fotbal trucate de pariori,in ce lume traim
O chestie, ca nu e stire, care spune nimic. Nici care sunt casele de licitatii si nici lucrarile suspecte si autorii lor.