AC Milan a cucerit Supercupa Italiei la fotbal, vineri, la Doha (Qatar), după ce a învins-o pe Juventus Torino cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, într-un meci în care scorul a fost egal, 1-1, atât după 90, cât și după 120 de minute, potrivit Agerpres. Pe stadionul Jassim Bin Hamad au evoluat echipele: […]
Italia
Toate ziarele din Italia publică această știre după ce, noaptea trecută, în urma unui control de rutină…
Sergiu Balaban Duck
Fostul premier italian Matteo Renzi a admis duminică la Roma că a „făcut greșeala de a politiza referendumul” privind reforma constituțională, text masiv respins de italieni, și că „s-a înșelat” în această privință, relatează France Presse, citată de Agerpres. „Nu doar că am pierdut, am ultra-pierdut”, a spus Renzi, în această luare de poziție, la […]
Medicii din cadrul Spitalului Molinette din Torino (nord-estul Italiei) au anunțat miercuri că au reușit să transplanteze un rinichi în locul splinei în cazul unei fetițe de șase ani, grav bolnavă. Intervenția reprezintă o premieră mondială, transmite Agerpres, care citează Europe1.fr. Fetița, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a făcut dializă toată viața din […]
Odată cu demisia premierului Renzi apare riscul ca partidele anti-euro să vină la putere în Italia. O soluţie pentru a împiedica implozia zonei euro poate veni din partea Germaniei.
Ministrul de externe în exercițiu, Paolo Gentiloni, a fost mandatat duminică cu formarea noului guvern italian, după demisia premierului Matteo Renzi în urma eșecului referendumului constituțional de pe 4 decembrie, a comunicat președinția italiană, potrivit independent.md. Paolo Gentiloni, în vârstă de 62 de ani, un apropiat al lui Renzi, urmează să-și formeze echipa guvernamentală, după […]
Vicenza nu arată ca un loc cuprins de criză. Pe eleganta stradă Corso Andrea Palladio, numită după arhitectul renascentist a cărui operă definește urbea, localnicii stau pe terase și se bucură de cocktailuri Campari.
Liderul Frontului Național din Franța, Marine Le Pen, salută respingerea reformei constituționale la referendumul din Italia, afirmând că „această sete de libertate a națiunilor și de protecție trebuie să fie ascultată”. „Italienii au respins UE și pe Renzi. Această sete de libertate a națiunilor și de protecție trebuie să fie ascultată!”, a scris Le Pen […]
Acesta este rezultatul cel mai recent dintr-o serie de voturi care au zdruncinat piețele financiare în 2016.
Rezultatele finale confirmă respingerea referendumului din Italia cu un scor categoric. (Actualizare în articol)
Nu s-a întâmplat în Austria, ci unde era mai rău pentru UE și în special pentru zona euro. Premierul Matteo Renzi va miza pe cartea anticipatelor, dar instabilitatea politică riscă să dărâme băncile italiene
Italienii au respins masiv duminică, la urne, propunerile şefului guvernului de la Roma, Matteo Renzi, apropiat al Angelei Merkel…
Italienii și austriecii sunt chemați duminică la urne pentru a…
Doi migranţi au fost găsiți morţi de către autoritățile austriece într-un tren care transporta tiruri din Italia în Austria. Un al treilea migrant este în stare gravă şi a fost transportat la un spital din provincia Tirol, conform Reuters. Momentan nu se știe dacă oamenii şi-au pierdut viaţa din cauza temperaturilor scăzute sau dacă au […]
Un român care a suferit răni mai grave, în urma accidentului care a avut loc pe autostrada A4 din Italia şi în care a fost implicat un autocar românesc, mai este internat, ceilalţi şapte pasageri care fuseseră transportaţi la spitale au fost externaţi, informează MAE. Un număr de opt dintre cei 36 de cetăţeni români, […]
Opt persoane au fost rănite, sâmbătă seara, după ce un autocar al companiei Atlassib…
De mai bine de 24 de ore nordul Italiei se află sub cod roşu de inundaţii şi intervenţie. Mai multe…
Sergiu Balaban Duck
Premierul italian Matteo Renzi și-a reiterat sprijinul pentru candidata democrată la Casa Albă Hillary Clinton într-un mod inedit. „Să sperăm că va fi fată, ca să citez titlul unui film vechi. Între timp, cred că este corect să salutăm cei opt ani de mandat ai lui Barack Obama”, a scris luni, pe Facebook, șeful guvernului […]
Cifrele produc temeri. Țara este la ora actuală cel mai mare risc pentru UE. Tinerii socotesc că li s-a luat viitorul. Se va ajunge la ”Italexit”?
Românii stabiliți în Italia vor să se întoarcă acasă de teama cutremurelor repetate. Speriate de un dezechilibru major pe piața forței de muncă, autoritățile italiene fac apel către români să rămână, pentru că este nevoie de ei, scrie b1.ro. “Fără îndoială spaima a fost mare, dar decizia de a pleca în România nu trebuie luată […]
Italia a fost zguduită joi dimineaţă de un nou cutremur. Seismul a fost de 5 grade…
Marţi dimineaţa, în centrul Italiei a avut loc un nou cutremur, cu magnitudinea de 4,9 grade. Sismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, s-a simţit chiar şi în Perugia, Ancona şi Roma şi a avut cinci replici. Au fost afectate zonele devastate deja de cutremurele care au avut loc la sfârşitul lunii octombrie. […]
Autoritățile locale din orașul italian Catania au anunțat vineri că nu mai au locuri în cimitire pentru a-i înmormânta pe imigranții clandestini recuperați morți din apele Mării Mediterane, transmite agenția EFE, potrivit Agerpres. Într-un interviu acordat cotidianului La Repubblica, viceprimarul din Catania a declarat că la ora actuală există 65 de trupuri neînsuflețite care nu […]
Președintele italian Sergio Mattarella a declarat că terorismul poate duce la izbucnirea celui de al treilea război mondial. Mattarella a subliniat că acest risc este tot mai mare în regiunea Mediteranei, Orientului Mijlociu și a Africii de Nord. ”Responsabilitatea noastră este să limităm amenințarea, pentru că pacea mondială va depinde de abilitatea religiilor monoteiste de […]
Un şofer român de autocar a fost arestat preventiv în Italia sub acuzaţia că ar fi sechestrat pasagerii care nu plătiseră biletele pentru o călătorie dinspre România, informează site-ul agenţiei ANSA, potrivit Mediafax. Incidentul a avut loc în oraşul Crosia, situat în regiunea Calabria (în sudul Italiei). Şoferul unui autocar care efectua o cursă între […]
Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal.