CEC Bank e singura bancă românească de stat care ne-a rămas şi dl Radu Graţian Gheţea a ajuns preşedinte prin graţiile PDL şi ale dlui Traian Băsescu, preşedintele României. Traian Băsescu a făcut troc cu Radu Graţian Gheţea: ”tain 1 milion de euro” pentru serviciul de a-l unge şef de bancă! Licenţa nu-i a mea, e patentată în anul electoral 2004 pe delegaţia guvernului francez condusă de premierul Raffarin, acuzată de Băsescu că ”a venit să-şi ia tainul” pentru o afacere a Distrigaz cu Gas de France. Cum să pui în scenă trocul spre a fi digerat în ţară şi afară? Sub aparenţa unei afaceri imobiliare, intermediată de o instituţie cu credibilitate: banca. Eroină de faţadă: fiica – persoană fizică, fiindcă a ajuta copilul să prindă cheag de avere e datorie morală, emoţionantă, iar când fata-i notar i se pot atribui venituri de top uriaşe şi dacă nu le are…
Piesa de teatru care ascunde trocul este cumpărarea de către Ioana Băsescu a peste 290 de hectare din comuna Nana – jud. Călăraşi de la firma SC Berfige SRL, a italianului Bertola Fioravante, cu domiciliul în Monaco. Preţul terenului din contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la 9 septembrie 2013, a fost de 5.844.864 lei, echivalentul a peste 1,3 milioane euro.
Fata tatii, Ioana Băsescu, a achitat 1.244.864 lei (circa 280.000 euro) cu banul jos prin transfer bancar. Restul de 4.600.000 lei a fost achitat italianului din creditul dat în mod filantropic şi cu rapiditate militară de CEC Bank.
Vânzarea-cumpărarea a avut loc în aceeaşi zi în care CEC Bank – Unitatea Victoria, prin directoarea Marieta Coconetu, care a semnat cu împuternicire, a încheiat şi contractul de ipotecă imobiliară, exclusiv pe terenul achiziţionat. Valoarea de piaţă a celor 290 de hectare a fost stabilită prin evaluarea expertei CEC Bank, Adriana Adelaida Chirilă, la peste 7,215 milioane lei, adică cu o supraevaluare de 25-30%, în flagrant cu practica prudenţială a băncilor de a subevalua ipotecile şi de impune ipoteci suplimentare.
CEC Bank va recupera creditul în 30 de ani, cu o rată lunară de 650 euro (cca. 30.000 lei [noi] sau 300 milioane lei vechi), în condiţiile în care grila băncii impune un venit stabil al persoanei fizice de cca. 10.000 euro/lună, ceva mai puţin decât Dan Radu Ruşanu (14.000 euro/lună), însă de 7-8 ori mai mult decât câştigă premierul Victor Ponta, călărind în delir cu ”pegasul” orgoliile financiare croite de Gherghina, Hidegutti & Co.
După calcule, valoarea creditului, plus dobânzile în cei 30 de ani de rambursare, ajunge la peste 10,896 milioane lei. Problema simplă de contabilitate e cum au acceptat subalternii lui Gheţea garanţie ipotecarea unui bun imobiliar care valorează, chiar supraevaluat, doar 7,215 milioane lei, când valoarea totală a creditului este de 10,896 milioane lei (circa 2,5 milioane euro)?Există şi alte ipoteci secrete? S-a topit Gheţea Graţian la auzul numelui Băsescu? E credibilă mărinimia CEC Bank la capitolul gajuri, faţă de veniturile fluctuante şi nesigure ale unui notar de provincie, intrat în profesie de doar câţiva ani şi care rămâne fără spatele babacului peste un an şi aşa va plăti ratele 29 de ani?
Pentru a plăti ratele lunare, veniturile Ioanei Băsescu trebuie să fie de peste 10.000 de euro/lună, în funcţie de gradul de îndatorare luat în calcul de bancă. Astfel, după scăderea cheltuielilor de subzistenţă, la un grad de îndatorare de 50%, veniturile lunare ar trebui să ajungă pe la 57.000 de lei (noi) sau 570.000.000 lei vechi/lună, în cazul variantei de credit cu dobândă mai mică, cel ipotecar, şi de 63.000 de lei (noi) – 630.000.000 lei vechi/lună, în cazul creditului imobiliar. Banca a acceptat un grad de îndatorare mai ridicat, de 70% (deşi băncile nu sunt permisive în această privinţă în ultima perioadă), deci veniturile lunare legale de notărăşiţă se situează între 41.000 lei/lună (410 milioane lei vechi) şi 45.000 lei/lună (450 milioane lei vechi).
”- CEC Bank a dat credit fetei lui Traian Băsescu – persoana fizică Ioana Băsescu şi banca şi-a luat toate măsurile de precauţie!”, neagă băsişii adrisantul tainului de 1 milion EURO! Nicidecum, fiindcă altfel Gheţea nu dădea fuga la Băsescu să-l apere de puricatul controlorilor ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu. Şi nici Băsescu nu-l avertiza pe Chiţoiu că pune în pericol încrederea şi stabilitatea financiară a CEC Bank şi a sistemului bancar românesc dacă-l demite pe Gheţea. Cred că încrederea bancară e cheia, pe care chiar logica beată a lui Băsescu a deconspirat-o!
Bancherul Radu Graţian Gheţea n-a ştiut sau a uitat de creditul ipotecar de 49 milioane USD pentru flota (dispărută) la Christiana Bank din Oslo, în care a fost amestecat direct Traian Băsescu?!? Sistemele de informaţii şi securitate bancară rivalizază cu serviciile de informaţii şi, de multe ori, sunt mai eficiente ca poliţia, altfel n-am mai vorbi de prudenţă bancară şi încredere responsabilă. Mai departe…
Dl. Gheţea nu ştie cum şi-a tras Băsescu ”tainul” din ipotecarea unei nave în favoarea băncii Christiania Bank la obţinerea creditului suplimentar de 4 milioane USD?!? Azi sunt cunoscute actele bancare la acel credit suplimentar: 250.000 USD – viraţi companiei de avocaţi „Sinclaire Roche & Temperley”; 3.250.000 USD – viraţi firmei fantomă United Dutch din Londra, conform investigaţiei norvegienilor şi 500.000 USD – vărsaţi în contul firmei PETROKLAV Inc. Bahamas, al cărei director era Traian Băsescu. Motivul fals era creditarea unei firme care îşi încetase de peste 2 luni activitatea şi, la scurt timp, după s-a procopsit cu cei 500.000 USD, Băsescu a demisionat şi-a şters cât a putut urmele…
Concluziile comisiei privind reparaţia motorului navei Zimnicea în portul Anvers din 1989 sunt şi ele de notorietate. Factura reparaţiilor a fost semnată „parţial” de comandantul navei, dar reprezentantul Navrom la Anvers, Traian Băsescu, a semnat-o în întregime depăşindu-şi atribuţiunile prin încărcarea facturii cu 300.000 guldeni. Dl. Gheţea nu ştie, dar merită încredere responsabilă…
Băsescu a spălat bani în afaceri imobiliare, ”cazul de manual” al casei din Otopeni, şi nu numai, iar bancherul îi face tain de răsplată?!? Prudenţa bancară este normă financiară administrată de profesionişti avizaţi, de experţi, şi nu de complici la troc circăresc în interes personal!
Ştim trucul lui Băsescu de a scoate Constituţia de la piept şi de a se lăuda cu respectul integral pentru legi, el, egalul cetăţenilor! Eu susţin că preşedintele CEC Bank nu-l crede cinstit pe Băsescu cu tot inventarul lui de eludări şi încălcări ale legii sub scutul ”imunităţii măsluite” şi al modificărilor diverselor legi ca să poată scăpa de puşcărie…
Ca şi Băsescu, Graţian Gheţea ia Constituţia din buzunarul de la piept şi, pe articolul care garantează egalitatea, croieşte fiecărui cetăţean 1 milion de EURO credit, deşi plafonul legal este de 700.000 euro. Cu 300.000 euro mai mult peste plafonul maxim, un mizilic cu care cumperi un viloi… Dacă CEC Bank ne dă fiecăruia ”tain” de măgar: credit 1 milion euro, eu îmi schimb numele şi îmi botez vila aia, pleaşcă peste plafon, grajd!
Deşi clamăm egalitatea cetăţenilor, ban la ban trage şi păduche la păduche, astfel că din 2014, când se va liberaliza piaţa terenurilor agricole în România, tendinţa de creştere se va simţi la moşii de sute de hectare, şi nu la o fălcuţă de glie. Dacă va zbura porcul, CEC Bank va evalua la fel pământurile tuturor clienţilor care cumpără cu toptanul, doar că nu va avea bani de-atâtea credite. R.G. Gheţea îi va da, of course, imagine de încredere neştirbită cochiliei de ţestoasă moartă şi suptă de conţinut, ca şi Bancorexul.
Ca să trecem de gargara încrederii, chiar sub oblăduirea procurorului şef Lucian Papici, zona din judeţul Călăraşi (şi com. Nana) a fost periată, sub acoperirea legală a unui dosar penal din 2012, ca să nu aibă necazuri viitorul proprietar cu procese de retrocedări către foştii proprietari. Dacă formal totul e legal, nu este just (drept), fiindcă alţi cetăţeni nu pot folosi în interes privat aparatul statului pentru o aşa imunizare beton cum îşi trage Băsescu. Procurorii au abuzat şi batjocorit cetăţenii, anchetându-i cum au votat la referendum şi punându-i să jure pe Biblia pusă pe capota maşinilor, tot în interesul lui Traian Băsescu. Poate fi un şir de coincidenţe, dar toate au un sens, mereu acelaşi, în favoarea lui Băsescu şi în detrimentul intereselor cetăţenilor ţării. Aş paria că procurorii nu se vor înghesui să ancheteze legalitatea acordării creditului de 4,6 milioane lei noi sau 4,6 miliarde lei vechi. Şi ei au de plătit tainul pentru promovare în funcţii…