Tenismenele românce și-au aflat adversarele de la Wimbledon

Cele patru jucătoare din România prezente pe tabloul principal în acest an, au aflat cu cine se vor duela în primul tur al turneului de la Londra.

Tenismenele românce și-au aflat adversarele de la Wimbledon

FOTO: X/@Wimbledon

Cele patru jucătoare din România prezente pe tabloul principal în acest an, au aflat cu cine se vor duela în primul tur al turneului de la Londra.

Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse şi Irina Begu şi-au aflat, vineri, adversarele din primul tur de pe tabloul principal de simplu feminin la Wimbledon.

Jaqueline Cristian, locul 38 WTA, o va înfrunta pe Iva Jovic (SUA), locul 17 WTA şi cap de serie 16.

Sorana Cîrstea, locul 18 WTA şi cap de serie 17, va evolua cu Sara Bejlek (Cehia), 45 WTA.

Irina Begu, locul 211 WTA, o întâlneşte pe Katie Swan (Marea Britanie), 196 WTA, beneficiară de wild card, iar Gabriela Ruse, locul 105 WTA, o va avea ca adversară pe Caty McNally (SUA), 50 WTA.

Favorita principală, Arina Sabalenka (Belarus), va întâlni o jucătoare venită din calificări: Teodora Kostovic.

Britanica Emma Răducanu, cap de serie 30, va evolua cu Antonia Ruzic (Croaţia), iar Bianca Andreescu (Canada), venită din calificări, o va înfrunta pe Shuai Zhang (China).

La 44 de ani, Serena Williams, beneficiară de wild card, o va avea ca adversară în primul tur pe Maya Joint (Australia), 53 WTA, în vârstă de 20 de ani.

În acest an (2026), turneul de la Wimbledon se desfășoară în perioada 29 iunie – 12 iulie.

Wimbledon, cel mai vechi turneu din lume

Fondat în 1877 de către All England Lawn Tennis and Croquet Club, Wimbledon este cel mai vechi și prestigios turneu de tenis din lume. Prima ediție a inclus doar proba de simplu masculin, câștigată de Spencer Gore în fața a aproximativ 200 de spectatori. Probele de simplu feminin și dublu masculin au fost introduse ulterior, în 1884.

Turneul s-a mutat pe actualul amplasament din Church Road în 1922, perioadă în care a început și internaționalizarea masivă a competiției. Până în 1968, participarea a fost strict limitată la jucători amatori. Odată cu debutul „Erei Open”, turneul s-a deschis profesioniștilor, crescând exponențial premiile și audiența globală.

Wimbledon a rămas singurul turneu de Grand Slam disputat pe iarbă naturală. Tradiția este pilonul central al competiției: se menține codul vestimentar obligatoriu (echipament aproape complet alb), publicitatea pe terenuri este interzisă, iar oficialii sunt numiți tradițional. Pentru a combate ploile specifice Londrei, organizatorii au instalat acoperișuri retractabile pe Terenul Central (2009) și pe Terenul 1 (2019), asigurând continuitatea meciurilor transmise astăzi către sute de milioane de telespectatori.

viewscnt

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.