În Vestul la care aspirăm, portofoliul Externelor conferă prestigiu şi premiază onoarea, valoarea politică sau diplomatică. În Germania Angelei Merkel, preşedintele social-democraţilor din fosta „marea coaliţie”, la fel şi liderul liberalilor din actualul guvern de dreapta au fost numiţi miniştri de Externe. Barack Obama i-a oferit acelaşi portofoliu marii sale rivale din timpul alegerilor primare, Hillary Clinton. În Suedia, „vulpoiul” Carl Bildt este, de departe, cel mai cunoscut politician al ţării. A fost suficientă o vagă aluzie la legătura dintre prezenţa militară şi interesele Germaniei în Afganistan şi preşedintele Horst Koehler a trebuit să-şi dea demisia o zi mai târziu. A fost suficientă o vizită în Tunisia pe spezele dictatorului Ben Ali şi Michelle Alliot-Marie şi-a pierdut postul de la Quai d’Orsay.
Nici unul dintre principiile de mai sus nu se respectă în România europeană. Ministrul de Externe poate declara că va aduce sute de mii de voturi partidului din care face parte fără teama de a se gândi la cum Traian Băsescu a devenit preşedintele tuturor românilor de la Ambasada din Franţa şi la cum a devenit ministru, câteva zile după aceea.
În ministeriatul actualului prim-vicepresedinte PDL, nici un înalt oficial străin, cu excepţia Angelei Merkel, venită să ceară preşedintelui plata datoriilor pentru firmele germane, nu a vizitat România. Munca diplomaţilor de carieră a trebuit să răspundă obsesiei Cotroceniului pentru o întâlnire cu Barack Obama. Nici cumpărarea de avioane F-16 la mâna a doua, nici instalarea scutului antirachetă la Deveselu. În schimb, preşedintele SUA va avea, miercuri, a doua întâlnire în doar câteva luni cu preşedintele Poloniei, la Varşovia.
Aderarea României la Spațiul Schengen, prevăzută pentru martie 2011, este amânată sine die, iar ministrul de Externe a trebuit să-şi muşte limba după ce a spus că va denunţa unilateral Mecanismul de Verificare şi Cooperare pe justiție. România a participat la războiul din Afganistan cu mii de militari, dintre care unii nu s-au mai întors. Noul serviciu diplomatic al UE a propus însă pentru postul de ambasador la Kabul un lituanian.
Deloc afectat, ministrul de Externe a bătut în lung şi lat nu Europa sau lumea, ci România, la braţ cu Elena Udrea, căreia nu s-a abţinut să-i aducă elogii. În goana după o funcţie în partid, Teodor Baconschi nu a fost cu nimic mai presus unui biet primar ce stă faţă în faţă cu blonda ordonatore de credite de la Bucureşti. Chiar şi redus la statut de primarie, ministerul nu a primit însă nimic, iar multe misiuni diplomatice sunt desfiinţate.
Nicolae Titulescu stârnea admiraţie vorbind despre dinamica păcii de la naţional, prin regional, la universal. Acum, dinamica ministerului pe care l-a condus merge de la diplomaţie, prin PDL, la primărie.
Teodor Bacosnchi a tulburat imaginea de şef al diplomaţiei române. Nu prin gafe, ci printr-o strategie de partid. Dintr-un loc onorant şi curat, această funcţie va rămâne asociată servilismului politic, imaginii unei agenţii de tursim care cauta destinaţii cât mai plăcute celor plăcuţi regimului, de la misiuni diplomatice din Franţa şi până în Finlanda. Mizeria politicii interne a pătruns, de data aceasta în mod vizibil şi ostentativ, în diplomaţie, iar pe calea deschisă nu ar trebui să ne mire dacă politica externă ne va fi condusă de distinse figuri de lachei de provincie pentru care lumea începe la Deveselu şi se termină la Mihail Kogălniceanu.
