Arhiepiscopia Tomisului transmite că ÎPS Teodosie nu are legătură cu cazul deputatului Aurel Bălăşoiu, acuzat că a făcut sex cu un băiat minor şi respinge acuzaţiile formulate în spaţiul public de un fost călugăr.
”ÎPS Teodosie nu are legătură cu cazul deputatului Aurel Bălăşoiu, pe care l-a văzut doar la slujbele oficiate pentru un bolnav, apropiat al deputatului. Dacă cineva acuză pe ÎPS Teodosie, trebuie să prezinte şi dovezi, altfel acuzele devin calomnii. Avem serioase îndoieli cu privire la credibilitatea informaţiilor pe care Cristi C. le lansează cu referire la IPS Teodosie, câtă vreme, după cum însuşi declară în interviu, acţionează din frustrare pentru faptul că a fost exclus din monahism şi exmatriculat de la două Facultăţi de Teologie, urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creştină: calomnie, comerţ neautorizat, port ilegal de uniformă clericală, actualmente făcând parte dintr-o biserică-pirat, nicidecum din BOR, iar în Arhiepiscopia Tomisului a fost depistat, anul trecut, colectând ilegal bani în numele Bisericii”, afirmă Arhiepiscopia Tomisului.
Numele lui Teodosie a apărut în spațiul public invocat de un anume Cristi Călin, persoana care a devoalat public comportamentul deputatului PSD Aurel Bălășoiu.
Arhiepiscopul Tomisului este menționat în discuțiile dintre Bălășoiu și Călin ca având relații foarte apropiate de șoferul său. Cristi Călin este cel numit de presă și de arhiepiscopie drept „călugărul-amant”.
Cristi Călin a explicat pentru „Adevărul“ că numele arhiepiscopului Teodosie și cel al șoferului său apar în anumite dovezi scrise și video pe care le deține. Acestea ar demonstra că între cei doi există o anumită relație.
Observatornews.ro a relatat că au apărut înregistrări audio în care parlamentarul PSD şi „călugărul-amant” (nu e clar dacă e vorba de aceeași persoană – nr.) ar discuta explicit despre aventurile sexuale.
Discuţie între Aurel Bălăşoiu şi un călugăr, amant al deputatului PSD
Călugărul-amant: Băiatul ăsta, Cristian, eu am simţit ceva, că este periculos. El are legătură cu oameni d-ăştia mari: cu Visarion, Teodosie. Cristian avea nevoie de droguri. Dumneavostră fiind un demnitar al statului român. Ei au zis aşa: De ce se întâlneşte ăsta cu popa? Eu am fost şi am dat declaraţie la dosar, ca martor! Sunt probe la dosar?
Deputatul Aurel Bălășoiu: Ai văzut dosarul?
Cei doi se pun de acord ce să spună atunci când ajung în faţa procurorilor.
Călugărul-amant: Așadar, noi trebuie să mergem pe două variante. Prima variantă, sinceritatea, dacă trebuie. Şi zicem: Domnu’ procuror, e viața mea privată, e plăcerea mea, nu cred că vă privește pe dumneavoastră acest aspect. Să presupunem că apar imagini în care noi doi întreținem relații sexuale, orale sau ce-am făcut noi. Gândiți-vă că presa preia. Cine-i deputatul? Este Aurel.
Deputatul Aurel Bălășoiu: Nici nu vreau să mă gândesc.
Călugărul-amant: Să știți că sunt păcate mari. Eu v-am zis. Dumneavoastră ați făcut, dar hai că eu eram copil, Cristian era, dar dumneavoastră, om bătrân de 60 de ani.
Deputatul Aurel Bălășoiu: Nu știu, sunt deja senil acum, ce să … N-am trecut prin d-astea. Dar ce mi-ai spus m-a îngrozit oricum.
Călugărul-amant: Țineți minte când v-am zis: Ascultați-mă? Țineți minte când v-am zis, domn’ deputat, evitați preoții că toți dracii vin asupra ta. Evitați preoții.
Deputatul nu s ar fi lăsat convins. „Noi doi. Nu-mi trimiteai poză dezbrăcat? Și zicea’ nu aicea, nu pe cameră. Ne-ntâlnim undeva, facem și am terminat. Eu v-am zis, nu m-ați ascultat. Eu știam. Știam că e posibil orice. Știam când ați venit în fața mea. Zic l-a trimis Dumnezeu sau l-a trimis Satana?”, mai spune călugărul-amant.
Teodosie obraznicul pervers