Tinerii și ”imperiul” european al lui Verhofstadt

Mai puțin de 40% dintre cetățenii europeni știu când vor avea loc alegerile europene, arată un sondaj realizat de Kantar la finalul lunii februarie și începutul lunii martie. În aceste condiții, se prea poate ca nici măcar 10% dintre europeni să fi știut că luni seara, la Maastricht, a avut loc o dezbatere electorală cu principalii cadidați pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, guvernul UE. Vizibilitatea în presa europeană a acestui eveniment a fost și ea pe măsură – doar câteva publicații au anunțat în treacăt dezbaterea, iar singura relatare consistentă a fost cea a Politico.eu, care s-a aflat printre organizatori.

Dezbaterea de la Maastricht a fost organizată în special pentru tineri, a căror prezența la votul european este extrem de scăzută, de altfel ca și a întregului electorat. În 2014, au votat la alegerile europene doar 28% dintre cei cu vârste până la 25 de ani.

Au participat toți candidații familiilor politice din UE, cu o mare excepție – germanul Manfred Weber, candidatul PPE, marele favorit pentru scaunul ocupat acum de Jean-Claude Juncker. Weber a declarat că are „alte angajamente de onorat”. A mai lipsit catalanul Oriol Junqueras, din partea Alianței Libere Europene, care se află la închisoare în Spania și așteaptă să înceapă procesul în care este acuzat de tentativă de secesiune. Au participat: olandezul Bas Eickhout, din partea Verzilor Europeni, olandezul Frans Timmermans, din partea PES, belgianul Guy Verhofstadt, din partea ALDE, slovena Violeta Tomic, din partea Stângii Europene, cehul Jan Zahradil, din partea Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.

Trei concluzii se pot trage în urma dezbaterii electorale de o oră și jumatate ce a avut loc în Olanda.

1. Un olandez (Timmermans) și un belgian flamand (Verhofstadt), ambii promotori fervenți ai unei Europe federale, au monopolizat dezbaterea.

2. Dacă este să judecăm în sistemul de refereință al statelor central și est-europene, acuzate de încălcarea principiilor statului de drept, a valorilor europene, și unde lupta electorală are loc mai degrabă la parchete și tribunale decat la urne, dezbaterea nu a abordat aceste teme majore. Ea s-a axat pe protecția mediului, egalitatea de șanse, politica de gen, energie regenerabilă, salvarea oceanelor, sustenabilitate, agenda digitală europeana. S-a vorbit și despre lupta UE împotriva monopolului giganților americani ai internetului, despre exluderea socială, mobilitatea forței de muncă în cadrul UE.

3. Ascunsă de știrile alarmiste legate de ascensiunea extremei drepte sau a naționalismului, în Europa are loc o evoluție politică de amploare – ascensiunea partidelor ecologiste, susținute în general de tineri, cu o agendă de mediu radicală, promigrație, antinaționaliste. Ecologiștii au obținut deja victorii majore în alegerile locale din Germania, Olanda și se așteaptă un rezultat bun la alegerile federale din Belgia, ce vor avea loc odata cu cele europene.

Cehul Zahradil a insisitat pe disparitățile dintre statele membre, pe diferențele dintre salarii, și a susținut că această situație face necesară o ”Europa flexibilă”, în care soluțiile Bruxellesului trebuie gândite de la caz la caz, de la țară la țară.

Olandezul Timmermans s-a pronunțat în favoarea ”dialogului” în locul ”confruntării”, pentru renunțarea la combustibilii fosili și, cel mai important, le-a cerut tinerilor ”să nu permită ascensiunea naționalismului”.

Poate cea mai avântată alocuțiune a fost cea a lui Verhofstadt, în favoarea unui ”imperiu european”. ”Cred că tinerii trebuie să înțeleagă, și înțeleg, că lumea de mâine va fi total diferită de cea de azi. Va fi o lume a imperiilor. Lumea în care vor domina China, India, SUA, Federația Rusa. Să trăiești într-o asemenea lume va fi total diferit de ce a fost acum 20, 30 sau 40 de ani. Va fi o lume în care standardele noastre, modul nostru de viață, valorile noastre, modul de a gândi vor fi amenințate de aceste imperii. Deci, trebuie să creăm o Europă puternică, unită, o contragreutate. Pentru asta trebuie să ne unim forțele”. Apoi, fostul premier belgian a oferit soluție pentru o Europă puternică – apariția unei forțe pro-europene de centru, ”puțin diferită de actualele partide obosite PES și PPE”.

Vedetele dezbaterii, Verhofstadt și Timmermans, sunt chiar imaginea acestui partid închipuit de politicianul belgian – un partid care să elimine orice diferență ideologica și să lupte pentru o Europă federală. Pe tot parcursul dezbaterii, cei doi s-au străduit, fără vreun succes, să arate că reprezintă forțe politice diferite. În cele din urmă, au căzut de acord asupra tuturor temelor: migrația nu trebuie oprită, ci Africa trebuie ajutată să se dezvolte; marea problemă a Europei nu ține în primul rând de ”valorile europene”, ci de poluare; naționalismul trebuie stârpit; în mai toate domeniile de activitate trebuie aplicat contabilicește algoritmul parității bărbați-femei, etc.

Dezbaterea de la Maastricht nu a adus nimic nou în ce-i privește pe hârșiții în ale politicii de la Bruxelles. Ea a arătat însă care sunt preocupările tinerilor, în primul rând din Vestul Europei, dar și a celor din noile state membre. Ecologismul și egalitatea de gen sunt preocupări mult mai importante pentru mai curata și ingenua nouă generație decat geopolitica, pe care doar Guy Verhofstadt a încercat să o aducă în prim-plan, vorbind despre ”imperiul” său european.

Indiferența electoratului față de alegerile europene, reflectarea cvasiinexistentă a dezbaterii de de la Maastricht vorbesc, la rândul lor, despre cât de departe este Europa de un proiect federal.

Pe 26 mai, cetățenii europeni vor merge la urne petru a alege Parlamentul European. Legislativul este împărțit în opt grupuri politice. Fiecare dintre aceste grupuri a ales un candidat pentru șefia Comisiei Europene. Fiecare vot la nivel național pentru un partid este contabilizat în dreptul grupului european din care face parte. După alegeri, Consiliul European (șefii de stat sau de guvern) îl nominalizează la conducerea Comisiei pe candidatul grupului european câștigător. Acesta va fi noul ”prim-ministru” al UE. Pare firesc la o primă vedere. Însă, câtă vreme Parlamentul astfel ales este lipsit de principala prerogativă tradițională, inițiativa legislativă, iar participarea la aceste alegeri bate mereu recorduri negative nu se poate vorbi decât despre o democrație de fațadă.