Ţintim foarte bine, dar nu nimerim! Nu suntem nemţi, asta-i tot!

Unii, la vârsta ta, se plimbă în baston prin parc…

Vârsta mea este vârsta la care eu numai la noi proiecte o să mă pot gândi, rămânând într-o perioadă a vieţii mele între adolescenţă şi maturitate. Crede-mă că până la baston mai e un pic, dar pălăria o port cu drag.

Vorbeam de mulţi care de pe la 35 de ani fac umbră pământului, bastonul fiind o figură de stil…

Tot ca figură de stil, spuneam că port cu drag pălăria, fiind în perioada de trecere spre alt prag al vieţii, România fiind podul. E un pod cu dus-întors şi cu atât mai mult realizăm că tot ce trebuie să se întâmple la noi trebuie să se întâmple bine în viitorul apropiat, fiindcă altfel iarăşi ne vom izola.

Cum a fost primit de public proiectul muzical „The Balkanic Explosion”?

A fost primit excepţional, trăit intens pe durata a şapte zile, cu instrumentişti pe care nu-i mai cunoscusem până acum. Numitorul comun a fost muzica, iar în momentul în care eu am început piesele, stăteau şi mă urmăreau, îi simţeam în spatele meu, erau numai cu ochii pe mine, la fiecare mişcare, la fiecare ondulaţie de mână, ca să zic aşa. Dirijându-i, le transmit şi o formă creatoare şi pe scenă, pentru că eu cred că ăsta este marele secret; după ce am pus totul la punct – şi ştiu că ei fac nişte lucruri deosebite la repetiţie -, încerc pe scenă să-i surprind şi să le dau posibilitatea să cânte puţin mai mult decât a fost aranjat şi, poate altfel, ştii…

A fost un jam session ceva mai elaborat, nu?

N-aş spune un jam session, piesele au fost foarte bine lucrate, numai cu „meseriaşi”, dar în momentele speciale i-am surprins cu nişte părţi libere unde erau obligaţi să cânte şi s-o facă bine. Trebuiau să intre în solo-uri într-un moment de-ăsta de respiro, trebuia să-şi arate fiecare adevărata cultură muzicală. Acest lucru a dat culoare şi savoare muzicii pe care am prezentat-o şi am încadrat-o în sistemul „world-music” pentru că am fost un fel de Alexandru Macedon – i-am lăsat să se evidenţieze cu ceea ce ştiau mai bine să facă.

Publicul, ca de obicei?

A fost publicul care a dorit într-adevăr să vină la concertul Ovidiu Lipan şi să vadă ceea ce – cum fusese anunţat – nu s-a mai prezentat până acum. Şi nici cei de pe scenă nu s-au aşteptat, căci a fost un feed-back foarte puternic al publicului. Pe Rona Hartner, pe care o ştim cu toţii că are partea aceea slavă, ţigănească, am transpus-o într-o altă formă, am lucrat cu violoncelul şi i-am dat o tentă atât de profundă, cu o transmitere puternică, astfel încât ea, Rona, şi-a schimbat stilul de a cânta. În acel moment, a fost practic o altă interpretă. Veţi rămâne surprinşi, pentru că de Anul Nou, noaptea, pe Antena 3 se va transmite concertul integral, de aproape trei ore.

Ai rămas un adept al filonului arhaic în muzică. Şi în perioada Phoenix, şi acum…

Concertul meu a fost şi un pic „Pink Floydian”. Să fii sigur că şi ei au luat un pic din doina noastră, he, he… regăsim motivele în toată lumea, numa’ că trebuie să ştii un pic să şi asculţi, să te regăseşti cam peste tot..

Ai concertat – înainte de fuga în Germania – pe stadioane, în faţa a zeci de mii de oameni. Există diferenţe între publicul de atunci şi cel de acum?

Da, da, sigur că da! Atunci, trăind în Colivia de Aur, aveam o cultură muzicală mult mai puternică. Oamenii, cu toate că nu primeau informaţii din Vest, aveau un „ceas românesc”, un discernământ al lor, cerneau cultura şi forma de a trăi aici în România. Şi vă spun sincer, acum primim informaţii şi influenţe de peste tot – şi asta-i bine că suntem cosmopoliţi şi deschişi la muzica internaţională -, dar confuzia se face de la medii, pentru că se „bagă” în emisiuni artişti de mare valoare cu artişti „fabricaţi” peste noapte şi pe care mâine poate nu-i mai vede nimeni şi sunt puşi la acelaşi nivel. Sigur, publicul cerne până la urmă, însă noi nu putem opri ceea ce se transmite prin media. Democraţia este una dintre marile forme de discernământ popular, trebuie să ştii ce să alegi, dar mai înainte trebuie să te educi. S-a ajuns la o mare confuzie, la o căutare care a intrat în rătăcire pe undeva. Publicul este un pic dezinformat şi nepregătit pentru a înţelege ce înseamnă – şi de a simţi – ceva care dăinuie în timp faţă de fast food-urile muzicale ce se consumă într-o vară.

Ai stat mult timp în Germania.

25 de ani.

O viaţă de om… Ce ne deosebeşte pe noi de nemţi?

Măi… şi noi tragem foarte bine cu puşca, tragem extraordinar de bine! Şi ţintim foarte bine! Dar nu nimerim… Nu suntem nemţi, asta-i tot!

Dar ca trăiri, ca simţ artistic?

Sigur, era de aşteptat ca noi să venim cu ceva nou în Europa. Muzica est-europeană şi cultura sunt la mare preţ. Noi chiar aducem ceva nou, un aer proaspăt, numai că am venit prea puternic peste ei, ei îşi ţin în graniţele lor cultura proprie, şi-o protejează – cum de altfel ar trebui să facem şi noi, pentru a avea identitate şi tradiţie – şi lasă greu să pătrundă altceva, din alte zone. Noi avem un mare potenţial pentru a fi o parte importantă în procesul de revigorare a culturii europene.

Un mesaj de Anul Nou pentru cititorii cotidianul.ro?

Am mai spus-o de multe ori, sunt legat foarte mult de România, de obiceiuri, de datini, dar, în acelaşi timp, păstrarea spiritului românesc înseamnă şi deschiderea către multiculturalitate. Trebuie să-i înţelegem şi pe cei din jurul nostru, să le apreciem valorile, căci numai aşa vom trăi în linişte şi bună înţelegere. Trebuie să ne întindem mâna unul celuilalt, indiferent de religie şi altă culoare şi revin aici la ceea ce spuneam mai devreme despre conceptul „World Music”, ce poate fi transpus în viaţa noastră de zi cu zi. În rest, sănătate multă şi un An Nou fericit!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.