Toamna înfruntărilor teatrale

„Faust” se joacă în inima Europei

După succesul de proporţii înregistrat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh, din 2009, mega-producţia „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, va fi prezentată în Belgia, în cadrul stagiunii 2011-2012 a Teatrului Naţional din Bruxelles.

Spectacolul va avea reprezentaţii la Hala „Tour & Taxis” din Bruxelles în 12, 13, 14 şi 15 octombrie, începând cu ora 20.00.

„Faust” e mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral, „Faust” îşi invită publicul la o experienţă individuală puternică despre cunoaştere, credinţă, durere şi iubire. Geniala montare a „Faust-ului” lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale, ca o uluitoare experienţă extrasenzorială la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală, semnată de Vasile Şirli. La baza acestui „Faust” modern stă improvizaţia, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial. Scenariul spectacolului de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu surprinde momentele esenţiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei şi ridicarea lui Faust la Cer.

Producţia se remarcă prin decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare cu efecte sonore adecvate ambianţei funambuleşti, proiecţii video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori într-o hală industrială dezafectată.

Scenă din Faust. Foto Mihaela Marin

Un reper important al teatrului românesc de după ’89, producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale naţionale, precum şi la susţinerea unui dialog productiv între artiştii români şi cei europeni. Acest lucru a fost confirmat prin premiile obţinute, precum prin şi turneele întreprinse: Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal, acordat Ofeliei Popii, şi Premiul pentru cea mai bună scenografie, acordat lui Helmut Stürmer la „Gala Premiilor UNITER” 2008, participare la Festivalul „Goethe” de la Frankfurt în 2008 şi la „Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburg”, în 2009, în selecţia oficială, distins cu „Herald Angel Award” 2009, şi „Premiul de Excelenţă”, la „Gala Premiilor UNITER”, 2010.

Turneul de la Bruxelles se află sub înaltul patronaj al preşedintelui României şi se realizează cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Institutului Cultural Român şi al „Wallonie Bruxelles International”. „Acest moment reprezintă în mod cert o şansă unică pentru întărirea relaţiilor culturale şi diplomatice dintre România şi partenerii săi din UE, precum şi o oportunitate pentru trezirea interesului operatorilor culturali, economici şi turistici pentru ţara noastră”, mărturisea Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu.

„Leonce şi Lena”, la Sarajevo

Leonce şi Lena, în interpretarea actorilor de la Teatrul Maghiar din Cluj

„Leonce şi Lena este un spectacol savuros, incredibil de frumos, e o poveste pentru oameni mari, cu umor, ironie, pitoresc, picanterie, picturalitate şi integrând impecabil în ghemul naraţiunii fire din «teatrul cel mare al lumii»”, într-un conglomerat postmodern remarcabil.

Anul acesta Festivalul Internaţional de Teatru „MESS”, din Sarajevo, a ajuns la cea de-a 51-a ediţie, având în program mai mult de 50 de spectacole din toate colţurile lumii.

În acest context, invitat va fi şi Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca cu o nouă reprezentaţie pe 7 octombrie, cu spectacolul „Leonce şi Lena”, regizat de Gábor Tompa.

Scenă din Leonce şi Lena

Piesa „Leonce şi Lena” de Georg Büchner „este prima capodoperă a literaturii dramatice care abordează mecanismul depersonalizant şi de scindare a gândirii şi vorbirii umane, o comedie în care personajele se joacă şi, ca nişte copii neastâmpăraţi, îşi strică jucăriile fatale, pentru a-şi găsi propria libertate”, spune regizorul Gábor Tompa.

Spectacolul a fost nominalizat la trei categorii în cadrul Premiilor UNITER 2010 (printre care şi pentru „Cel mai bun spectacol”), iar Gábor Viola a primit premiul pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru Valerio. Scenografa Carmencita Brojboiu a fost nominalizată de UNITER pentru premiul „Cea mai bună scenografie”, iar pentru costumele spectacolului, la Premiul Breslei Criticilor de Artă din Ungaria.

Poduri de teatru la Chişinău

Ediţia din 2011 a Festivalului „Poduri de teatru”, ce se desfăşoară între 13 şi 15 octombrie, îşi propune să marcheze 20 de ani de la „Podul de Flori” de pe Prut şi să aducă la Chişinău cele mai bune spectacole-monodramă din spaţiul românesc, punând alături în scenă actori din România şi Republica Moldova. În festival vor putea fi vizionate 9 spectacole: 4 din România şi 5 din Moldova.

„Poduri de teatru” este reluarea şi dezvoltarea festivalului internaţional de monodrame, one-man show, care s-a ţinut la Chişinău între anii 1999 şi 2003, al cărui fondator este Dumitru Fusu. Festivalul are loc întotdeauna toamna şi fiecare ediţie are o temă bine definită.

Marcel Iureş, în Absolut

Din România va veni Marcel Iureş, cu spectacolul „Absolut!”, după Ivan Turbincă de Ion Creangă, în montarea lui Alexandru Dabija.

Actriţa Alina Berzunţeanu prezintă un spectacol de teatru-film, „Nouă grade la Paris”, Cristina Cassian va juca în rolul ei senzaţional din „Amalia respiră adânc” de Alina Nelega, pentru care a fost distinsă cu premiul UNITER pentru debut.

Cel de-al patrulea spectacol este unul de club, care soseşte de la Arad, şi o are ca protagonistă pe tânăra Giorgiana Elena Popan. Spectacolul ei, „Eficienţă”, abordează generos şi comic tema funcţionarului în angrenajul lumii moderne.

Din Moldova participă spectacolele pe texte autohtone. Andrei Sochircă, cu un text de Eugen Cioclea, Doriana Talmazan, cu un performance de Nicoleta Esinencu, Alexandru Pleşca, cu un spectacol după textul lui Mitos Micleuşanu şi Florin Braghiş, Mihai Fusu cu un spectacol după poezia din Transnistria. Iurii Andriuscenko, de la teatrul de limbă rusă „Anton Cehov”, nu aduce o piesă naţională, dar povesteşte istoria cântăreţului rus Vertinskii, care, emigrând după revoluţia rusă, se stabileşte un timp în România interbelică.

Festivalul se deschide pe 12 octombrie la Teatrul „Satiricus”.

Magicianul Poveştilor a deschis Cortina Colorată!

Marian Râlea, Magicianul copiilor

Basmul se contopeşte cu realitatea într-un discurs scenic plin de viaţă şi de voioşie.

În cea de-a zecea stagiune a Teatrului Naţional pentru Copii, cei mici au refăcut traseul poveştilor jucate din 2001 până azi, devenind protagoniştii poveştilor lui Mihai Eminescu, Petre Ispirescu şi ale Domnului Caragiale. Nu au lipsit nici traseele iniţiatice ale „Jocului de-a Teatrul” şi ale „Jocului de-a Shakespeare”. Întrebarea „Vrei să-ţi spun o poveste?” şi-a găsit răspunsul afirmativ cu ajutorul poveştilor lui Ion Creangă.

Poveştile românilor legate de mitologia populară au adus în scenă Duhurile Bune, dar şi pe cele Rele. Sărbătorile anotimpurilor, cu toată încărcătura lor de mister, au întregit peisajul.

Teatrul Naţional pentru Copii vă invită să „Reconstruim Poveştile”. Odată cu refacerea clădirii TNB, care va avea în curând o haină nouă, un nou aspect arhitectonic. Printre schelele care împrejmuiesc Teatrul Naţional, în vâltoarea meşterilor care aleargă să reconstruiască clădirea-emblemă a Teatrului Românesc, Magicianul Poveştilor şi asistenţii actori au pierdut Cartea Poveştilor Nemuritoare. Magicianul şi-a rătăcit şi jobenul care îl ajuta să ţină minte poveştile! Vacanţa de vară a fost un adevărat calvar pentru Magi, pentru că nu a reuşit să-şi amintească decât „Fragmente din poveşti”. Dacă vreţi să-l ajutăm, veniţi duminică, 9 octombrie, la ora 11.00, în Sala 99 a Teatrului Naţional din Bucureşti! Împreună cu Magicianul Poveştilor vom Reconstrui Poveştile Nemuritoare!

Teatrul face parte din cultura naţională. Odată ajunşi pe scenă şi participând la un spectacol teatral, cei mici se vor întoarce mai târziu, când vor creşte mari (sau când vor deveni şi ei părinţi şi bunici), cunoscând drumul, la Teatru; şi din nou vor fi fascinaţi de miracolul scenei, pe care-l vor regăsi foarte probabil cu acelaşi suflet de copil.

Vă rugăm să nu vă speriaţi de îmbrăcămintea de lucru a clădirii TNB! Dacă nu găsiţi sala, va puteţi orienta după pata de culoare a Cortinei ce va flutura pentru voi, dragi copii. Cortina colorată va fi semnul, clar, că Magicianul Poveştilor vă aşteaptă.

Conferinţele Teatrului Naţional

Duminică, 9 octombrie, ora 11.00, la Sala Atelier a TNB, Carmen Muşat va susţine conferinţa cu titlul: „Materia din care viaţa e făcută. Despre aşteptare”.

„Aşteptare – acesta ar fi, probabil, echivalentul cel mai îndreptăţit pentru «existenţă». Aşteptarea nu este doar o etapă temporară a existenţei noastre, ea este esenţa însăşi a condiţiei umane, nu este un accident, ci substaţa însăşi a vieţii. De când ne naştem şi până în clipa morţii aşteptăm mereu ceva sau pe cineva: de la situaţii banale, cotidiene – cum ar fi faptul de a aştepta, într-un local, să mi se aducă o cafea, şi până la momente-cheie precum confirmarea unui diagnostic sau rezultatul unui examen, aşteptăm ca un eveniment anume să se producă. Pentru că leagă anterioritatea de posterioritate, aşteptarea nu poate fi concepută decât în timp, este determinată de şi înscrisă în timp. Tocmai de aceea, aşteptarea instituie naraţiunea, structura sa este esenţialmente narativă, suspansul fiind un element implicit al aşteptării…

Literatura universală abundă în personaje pentru care aşteptarea e o atitudine definitorie. De la Penelopa la Emma Bovary, de la Ivan Ilici la Vladimir şi Estragon, de la Giovanni Drogo la locuitorii fortului condus cu mână de fier de colonelul Joll, care-i aşteaptă pe barbarii din exterior, fără să-şi dea seama că aceştia nu există decât în ei înşişi, figurile şi formele aşteptării sunt pe cât de numeroase, pe atât de diferite”, afirmă Carmen Muşat.

Eseist şi critic literar, conferenţiar universitar la Catedra de Teoria Literaturii din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, redactor-şef al revistei „Observator cultural”, este membru al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România şi al PEN Club România, membru fondator al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), al Centrului de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale şi al Centrului de Studii Interdisciplinare „Tudor Vianu”. Dintre cărţile publicate, amintim: „Romanul românesc interbelic”, „Perspective asupra romanului românesc postmodern şi alte ficţiuni teoretice”, „Strategiile subversiunii. Descriere şi naraţiune în proza postmodernă românească”, „Canonul şi tarotul”.

Poveşti de dragoste la „Metropolis”!

Teatrul Metropolis aduce pe aceeaşi scenă două generaţii faţă în faţă – actori tineri alături de cei consacraţi – care dau viaţă textelor a doi autori contemporani importanţi, recunoscuţi pentru dramaturgie şi scenariile de film: Radu F. Alexandru, premiat pentru cea mai bună piesă a anului 2010, cu „Love Stories”, şi Aleksandr Ghelman, un autor apreciat de regizorii din întreaga lume şi jucat pe marile scene, atât de peste hotare, cât şi din ţară, cu piesa „Doi pe o bancă”.

Piesa lui Radu F. Alexandru este pusă în scenă de Claudiu Goga, avându-i în distribuţie pe Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Alexandru Pavel, Diana Cavallioti, cu participarea lui Emil Hurezeanu. Spectacolul poate fi vizionat marţi 11 octombrie, la ora 19.00.

„Doi pe o bancă”, în regia lui Emanuel Pârvu, este interpretat de Adela Popescu şi Mihai Bendeac (în 13 şi 14 octombrie). Aşadar, Teatrul Metropolis vă invită la premierele lunii octombrie, pentru a fi martorii a două poveşti de dragoste emoţionante şi imprevizibile.

Sophie Marceau şi Ingmar Bergman

Sophie Marceau

O oră şi un sfert de monolog cu apreciata actriţă Sophie Marceau, care creează la Teatrul „Celestins” din Lyon un text mai puţin cunoscut al marelui cineast suedez Ingmar Bergman, „Une histoire d’âme”.

O siluetă albă alunecă în spatele ecranelor translucide, care formează un decor unic. O femeie venită de departe, o fantomă ca acelea ale fetiţei ale căror imagini sunt proiectate la sfârşitul spectacolului. Cu un cardigan deasupra unui combinezon, în picioarele goale sau câteodată în pantofi decupaţi, cu toc, actriţa o întrupează pe Viktoria, sfâşietoarea eroină a lui Bergman. Încă de la primele apariţii, în „Euridice” de Jean Anouilh, în 1993, ea a obţinut Premiul Molière pentru „Revelaţie”. Nu poate fi uitată nici delicioasa Eliza Doolitle din „Pygmalion”, alături de Lambert Wilson.

Spectacolul este pus în scenă de regizoarea Bénédicte Acolas, care vine din lumea dansului, debutând acum în teatru. Ea a solicitat maestrului din Malmö de a-i acorda drepturile de autor pentru acest spectacol nejucat niciodată. Şi cea care a fost acea magnifică Anna Karenina a spus da. Şi împreună, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt… rezultatul este remarcabil. Nu e simplu să construieşti dintr-o suflare acest monolog al femeii decupate în secvenţe de către Bergman. Nu e simplu să găseşti mişcările potrivite, momentele de suspans. Viktoria, de 43 de ani, se adresează Annei, guvernanta sa, soţului ei, Alfred, care o neglijează, prietenilor. Ea s-a întâlnit cu Richard Strauss, a studiat pictura cu Eugène Carrière. Aşa poate fi situată în timp. Dar ea, Viktoria, este o femeie de azi. Totul este crud, violent, teribil.

Prin prezenţa, prin vocea, prin privirea sa, prin generozitatea sa, Sophie Marceau subjugă în acest personaj, prizonier al visurilor neîmplinite.

Bob Wilson reinventează „Lulu”

Imagine de la premiera cu Lulu a lui Robert Wilson

„Théâtre de la Ville” descoperă o nouă versiune a lui „Lulu” de Frank Wedekind, o piesă la care regizorul Robert Wilson visează de mult timp. El a fost subjugat de Louise Brooks şi de filmul lui Georg Wilhelm Pabst. S-a gândit, de asemenea, la opera lui Alban Berg. Pentru „Lulu”, Robert Wilson a semnat punerea în scenă şi luminile, înconjurându-se de artişti legaţi de parcursul său artistic: Jacques Reynaud, pentru costume, Lou Reed, alături de care a semnat „Time Rocker”, în 1996, pentru muzică şi cântecele în engleză şi germană, dar şi Angela Winkler, o interpretă excepţională, atât în teatru, cât şi în cinema, o adevărată legendă. Opera lui Wedekind este dificilă. Ea este compusă din două părţi, „Spiritul pământului” şi „Cutia Pandorei”. Este o tragedie „mostruoasă”, aşa cum îi plăcea scriitorului să o numească, iar Bob Wilson a ales-o ca o istorie a timpului nostru. În versiunea lui Wilson, Lulu este deja moartă când începe acţiunea. Bărbaţii vieţii sale o veghează. Robert Wilson ştie să facă văzute irealul, feeria, destinul fascinant al acestei femei care a deschis cutia Pandorei. Fantasticul se încarnează în cuţitul lui Jack Spintecătorul, ucigând-o pe Lulu în noaptea sumbră a Londrei. Demoni şi minuni, pudră de aur şi de plumb.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.