UPDATE Tudorel Toader a anunțat că va publica miercuri dimineață documentele referitoare la numirea procurorului general, Augustin Lazăr, după ce a susținut că va face marți acest lucru.
„Eu voiam să îmi îndeplinesc promisiunea să public astăzi (marți – nr.), pentru că este un document mai amplu. Dar după o zi care a început la prima oră și a fost o zi intensă, cred că voi avea înțelegerea ca mâine să vin la prima oră și acesta să fie primul act. Mâine e și ședință de Guvern. (….) Nu ce-a făcut, mai ales ce n-a făcut (Augustin Lazăr, n.r.). Vom vedea”, a declarat Tudorel Toader, după ce a fost prezent în Parlament la dezbaterea de la moțiunea împotriva sa.
Ministrul Justiţiei a afirmat marți dimineață că nu va pleca de la minister până când nu va oferi răspunsurile legate de dosarul de candidatură al procurorului general, Augustin Lazăr. El a precizat că a vorbit tot timpul de acest dosar, şi nu de mapa profesională. „Şi atunci îţi pui întrebarea: de unde, mă rog, pornirea aceasta de a face deosebirea între dosar de candidatură şi mapa profesională, când ştim prea bine deosebirile şi n-a fost vorba de aşa ceva?”, a spus el.
„Pur şi simplu, unii se bagă în vorbă. Nu mă refer la faptul că o anumită persoană explica ieri cum este cu mapa profesională. Păi eu am vorbit tot timpul de dosarul de candidatură, nu de mapa profesională, şi atunci îţi pui întrebarea: de unde, mă rog, pornirea aceasta de a face deosebirea între dosar de candidatură şi mapa profesională, când ştim prea bine deosebirile şi n-a fost vorba de aşa ceva?”, a afirmat, marţi dimineaţă, Tudorel Toader, la sosirea la Ministerul Justiţiei.
Întrebat de jurnalişti dacă decizia de clasare despre care a vorbit există în dosarul de candidatură al lui Augustin Lazăr, Toader a spus: „Astăzi nu plec de la Minister până nu răspund la toate întrebările. Vă mulţumesc, astăzi ofer răspunsurile”.
Consiliul Superior al Magistraturii (CMS) a transmis procurorului general Augustin Lazăr, la solicitarea acestuia, că în dosarul său de numire în funcţie nu a fost găsită vreo rezoluţie de clasare vizându-l pe preşedintele Klaus Iohannis. Documentul a fost invocat de către Toader în propunerea de revocare din funcţie a lui Augustin Lazăr.
Păi e ora 18,28. Unde e proba, profesore?
„bursucul aruncă bomba, și elefantul își pierde… ce-și pierde elefantul?
– Trompa… n-am găsit altă rimă”
Nu CSM ”a transmis lui Augustin Lazăr etc.”, ci un procuror oarecare de la secţia de procurori a CSM (subaltern al lui Lazăr).
Cât ne mai aburiţi cu invenţia asta?