„Tot judeţu’, tot orașu’/ când mă vede-mi spune naşu’!”

Unde ne este ţara? Aceea pe care o mai văd în grabă în fotografiile copilăriei sau adolescenţei părinţilor mei sau din trecutul meu nu foarte îndepărtat? O simt pulverizată sub paşii mei şi nimeni, dar absolut nimeni, nu pare să-i simtă dispariţia.

Cum te simţi atunci când îţi pierzi ţara? Dezorientat. Confuz. Şi lipsit de perspective. Nimic nu se leagă sau proiectele tale devin, fără să vrei, o alergare sterilă după o împlinire mereu amânată.

Ce simţi atunci când îţi pierzi ţara? Nervozitate. Agresare pentru orice nimic. Te simţi animal ieşit la vânat în timp ce alţii te pândesc pentru a se hrăni cu tine.

Şi apoi, ce vezi atunci când îţi pierzi ţara? Oameni hăituiţi. Lipsiţi de reacţie. Şi în această resemnare a lor o mână de derbedei sărbătoresc sardanapalic pe viaţa ruinată a tuturor. Nici lor nu le pasă. Şi ei sunt lipsiţi de reacţie. Dar dintr-o cu totul altă direcţie. Opusă speranţei noastre.

Şi ce se întâmplă atunci când îţi pierzi ţara? Anarhie! O anarhie vicleană, deloc vizibilă. Laşitatea ei nu înseamnă frică, ci şiretenie. Ductilitatea ei nu înseamnă ipocrizie, ci o planificare detaliată a cruzimii şi a distrugerii.

Mi-am dat seama de toate acestea, despre care vă scriu, ascultând cu atenţie versurile unor manele celebre printre derbedeii care ne administrează. Şi aceste versuri mi-au demonstrat o realitate crudă: aceea a anarhiei prin atomizare socială.

Iată mai jos cum este descris derbedeul-stăpân peste o halcă de ţară unde trăiesc sute de mii de români reduşi la tăcere socială:

„Cine,cine,cine,cine,/ e mai tare ca mine/ am bani, mă simt bazat/ mafiot adevărat!/ Tot judeţu’, tot oraşu’/ când mă vede-mi spune naşu’/ Sunt şmecher cu minte multă/ Mafiot sută la sută!/ Tot judeţu’, tot oraşu’/ lui ghenos’ îi spune naşu’!/ Este cel cu minte multă/ mafiot sută la sută!

Viaţa de şmecher e grea/ Îţi rişti viaţa/ Azi stai cu femeia în pat/ Mâine eşti arestat./ Viaţa de şmecher e grea/ Îţi rişti viaţa/ Azi stai cu femeia în pat/ mâine eşti împuşcat./ Când am bani fac gesturi fine/ iau tovarăşii cu mine/ şi cu toţii ca băieţii/ ne distrăm ca mafioţii./ Când am bani fac ce-mi convine/ iau tovarăşii cu mine/ şi trag cu armele/ ne distrăm cu fetele!” (Doru de la Târgovişte, pentru ghenosu’).

Derbedeii analfabeţi iubesc prestigiul ca simbol social pentru că sunt derbedei ai puterii. Şi de aceea au inventat un cuvânt pentru liderul lor, care este „ghenos”. Aceasta nu este o poreclă decât pentru naivi! Este o realitate sociologică, culturală şi mai ales economică, a cărei forţă de reacţie este în imediat. Hibridul „ghenos” înseamnă în aculturarea ţigănească „tovarăş” şi vine din cuvântul german „genosse„ care înseamnă acelaşi lucru! Aşadar, „genossenschaften singt”, adică „tovarăşii cântă” peste ţara mea muribundă. Să citim cum descriu ei tristeţea unei ţări care dispare:

„(…)Am familie de aur/ şi toţi ne iubim/ şi la bine şi la rău/ cu toţii ne unim./ Dacă beau şi mă simt bine/ Nu mă supăra/ Că am armele cu mine/ Nu mă provoca/ Că devin gladiator/ Nu mă încerca/ Nu mă deranja./ Dau cu sabia, cu parul/ nu mă satur să bat duşmanu’/ îl bat până se schimbă banu’/ îl bat până la patru!/ Am putere şi am bani/ Şi fac tot ce vreau/ Capul şi cu mintea mea/ nu pot să le dau” (Brandy, „Dau cu cu sabia, cu parul”).

Autorităţile acestui stat muribund au intrat deja în folclorul interlop, unde „genossen”, adică „tovarăşii”, întotdeauna au şansă de salvare:

„(…) uite mamă, vin mascaţii/ ca să ne aresteze fraţii/ eu nu fur, să jur că mor/ de frica mascaţilor./ pe la ora patru/ se crapă de zori de zi/ când în curte vin mascaţii/ din pat repede sări’/ mi-am luat nevasta şi fata/ şi-am plecat pe litoral./ Fără teamă de mascaţi./ Sunt şmecher” (Doru de la Târgovişte, „Mascaţii”).

Până şi închisoarea spaniolă are un cântec al ei pe care „tovarăşii” l-au închinat anilor de surghiun forţat:

„(…) Mi-e dor de-al meu băiat/ Că l-am lăsat supărat/ Doamne ce viaţă amară/ să fii arestat afară!/ Doamne ce chin mare,/ e la închisoare, la Castillon/ Ce dor mă doboară/ de ai mei din ţară/ Nici noaptea nu mai am somn!”(Doru de la Târgovişte, „Închisoarea spaniolă”).

Aceştia sunt „tovarăşii”, „ghenoşii” care ne distrug speranţa cu ajutorul deliberat al liderilor politici, foşti de orice fel, ai vechiului partid, ai vechilor structrui. Ce-i de făcut, m-am întrebat într-un final. Dacă ei sunt tovarăşii, „genossen”, atunci noi să încercăm să fim „Brothers in Arms”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.