Tot mai mulți copii obezi

Recentele cifre făcute publice în urmă cu câteva zile referitoare la numărul copiilor obezi din întreaga lume sunt semnale îngrijorătoare pentru sănătatea populației de pe Glob. Sunt de zece ori mai mulți copii obezi față de acum 40 de ani. România nu este o excepție, potrivit acestui studiu efectuat de revista The Lancet, în care se spune că numărul copiilor obezi s-a dublat în ultimii 10 ani.

Cele mai mari probleme sunt în țările cu venituri medii și mici, unde numărul minorilor cu probleme de sănătate crește încontinuu. În România, în Parlament se discută un proiect de taxare a produselor care conțin prea mult zahăr. În 6 din 10 ghiozdane, o să găsim biscuiți, jeleuri ori cornuri cu ciocolată drept alimente pe care părinții le pun pentru pauza dintre ore. Părinții uită că aceste produse conțin cantități mari de zahăr și alte substanțe care în timp produc efecte grave. Ca să nu mai vorbim că mulți părinți preferă să le dea copiilor bani de buzunar, iar aceștia își cumpără de la magazin tot alimente bogate în grăsimi saturate sau zahăr și băuturi carbogazoase.

Semnale de alarmă

Numai în 2016, medicii au descoperit că 5% din fete și 11% din băieți erau obezi. Vorbim despre o dublare a numărului de copii cu probleme grave de greutate, care s-a produs în doar 10 ani. Creşterea este şi mai mare în ceea ce priveşte numărul de copii supraponderali: aproape 20% din fete şi 30% din băieţi. Datele provin de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ai cărei specialişti spun că în ţările slab dezvoltate oamenii nu au bani să cumpere alimente sănătoase şi aleg ce este mai ieftin. „Mulți părinți ar trebui să-și pună întrebări în legătură cu prețul scăzut al anumitor produse care intră în consumul copiilor. Adică un preț scăzut arată întotdeauna și o încărcătură chimică ridicată a produsului respectiv și conține mai puține ingrediente naturale“, explică dr. Costel Stanciu, președintele Asociației Pro Consumatori.

Ce ar trebui să facă România

Unele state şi-au schimbat legislaţia, ca să reducă consumul de dulciuri şi produse cu un nivel caloric ridicat. La noi există un proiect care propune suprataxarea alimentelor care conţin peste 5 grame la suta de grame. Dar este abia un proiect pe hârtie. „Încercăm să convingem atât Ministerul Sănătății, cât și Comisia de sănătate din Camera Deputaților de importanța introducerii unui sistem de taxare și accizare a produselor cu conținut ridicat de zahăr, mai ales că avem un exemplu chiar recent Estonia, fiind una dintre țările care au introdus acest sistem. Alte țări sunt Spania, Anglia“, spune Cristian Sas, președintele Asociației Colegiul Pacienților.

Dependențe

Dulciurile în exces mai au un efect negativ: creează dependenţă. Loredana Iordan, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice, spune că în cazul anumitor persoane, consumul intermitent de zahăr creează dependenţă, „ducând la modificări comportamentale neurochimice, ca în cazul persoanelor consumatoare de alcool sau droguri“. Soluţia este ca părinţii să cedeze mai greu tentaţiei de a le cumpăra dulciuri copiilor. Nu ar strica nici ca mişcarea în aer liber să devină o obişnuinţă în familie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.