Tovarăşului director permanent Andrei Marga

De două sau trei ori drumurile noastre s-au intersectat şi de tot atâtea ori am rămas cu o senzaţie de jenă şi dezgust. Personal, prefer cunoaşterea directă a omului, nu judecarea lui după verdictul terţilor. Aşadar am încercat să vă cunosc la sursă, pe viu. Cărţile dvs nu mi-au spus niciodată mare lucru: apă de ploaie şi oportunism… consecvent: ba stângist-comuniste, ba stângist-occidentale, ba catolic-iudaizante, ba jucăuş-microbiste, după cerinţele momentului şi mai ales în beneficiul carierei. Speram ca măcar omul să aibă vreo consistenţă. În cele două sau trei rânduri însă m-am izbit de un burlan de tablă ruginită. Nu dezvolt imaginea, ea redă cu exactitate ceea ce, din păcate, sunteţi. În toamna lui 2012 speram, ca bună parte din oamenii adevăraţi de cultură din veşnica RSR, o primenire a Institutului cultural român. Mi-am oferit chiar şi serviciile, prin intermediul secretarului general, Nicolae Brînzea. Am rezistat exact 3 zile şi jumătate în haotica şi provinciala atmosferă pe care aţi creat-o acolo de la numirea în funcţia de preşedinte. La sugestia dvs am depus un proiect de traducere comentată a Evangheliei după Luca. Nici după 8 luni n-aţi avut bunul simţ şi minima responsabilitate (şi pentru asta sunteţi plătit!) să-mi daţi un răspuns (un simplu răspuns). Marea, geniala realizare a acestui aproape un an de când aţi luat locul altei lichele, de tristă amintire, rămâne (le comble de la bêtise) înfiinţarea unor filiale ICR la Iaşi, Cluj, Craiova etc. De ce nu şi la Valea Iasului, în Argeş, sau la Falaştoaca, în Giurgiu? Din câte ştim noi toţi, ICR are ca menire şi vocaţie promovarea valorilor garantate ale culturii române în străinătate. De când au ajuns Iaşi, Craiova, Cluj etc. capitale… din străinătate? Ori mi-am pierdut eu (şi nu doar eu) simţul umorului, ori geografia vă joacă feste. Dacă n-ar fi în joc peste 6 milioane de euro din bani publici, inclusiv din buzunarul meu, nu mi-aş pierde vremea scriind această epistolă. Aţi umplut ICR cu inşi fără valoare, unii dintre ei (precum acea faimoasă nepoată, cu care am avut neplăcerea să intru în contact) de-o lipsă de educaţie rar întâlnită. Aţi numit directori de două parale, însă cu salarii de zeci de mii de euro anual (e celebru cazul directorului de la ICR Paris, care nici nu vorbeşte franţuzeşte, făcându-i o crâncenă concurenţă lui N. Manolescu). În câteva luni nu doar că aţi reabilitat „epoca Patapievici”, aţi desăvârşit acea epocă a nesimţirii, arbitrariului şi aroganţei. Nu mai întreb ce caută inşi precum dvs sau Gârbea în fruntea unei instituţii de elită, pentru că nu am pe cine să întreb. Dacă liderii USL, care tot trâmbiţează sfârşitul imposturii, ar fi cu adevărat de calitate şi cu adevărat intersaţi de soarta culturii române (a României, în general) n-ar fi numit o asemenea echipă de rebuturi în fruntea celei mai vizibile instituţii pe plan internaţional. Nu doar că pentru mine A. Marga a redispărut pe veci în subistoria din care se tot chinuie să iasă la suprafaţă, am uitat că l-am şi întâlnit de câteva ori, am uitat că vieţuieşte pe această planetă. Aşa cum am uitat că am făcut o revoluţie şi o Piaţă a Universităţii moştenite aproape integral de cioflingari şi impostori.

mai 2013