Trădarea judecătorilor

Cum poate fi calificată fapta judecătorilor care, sub egida protocoalelor secrete, NU au respins din dosarele penale probele ilegal constituite?

Fapta lor nu este incriminată ca infracțiune în Codul de procedură penală.

Atunci, ceea ce nu este explicit interzis este permis?

Așa a răspuns generalul Coldea în fața Comisiei de control asupra SRI. Dar răspunsul său a fost inept. Pentru că asemenea fapte încalcă dreptul fundamental al cetățenilor la un proces corect. Nu era încălcat Codul de procedură penală, dar era încălcat acest drept. Și anume într-un fel în care ordinea democratică din statul constituțional devenea irelevantă în raport cu voința paralelă din protocoale.

Fapta judecătorilor care nu au respins probe ilegal constituite (considerând protocoalele ca fiind lege) este monstruos de neprofesionistă. Cum ei, judecătorii nu pot fi bănuiți de atâta diletantism generalizat, nu mai rămâne de luat în seamă decât ipoteza că au consimțit să participe, în stil omerta, la o lovitură de stat, desfășurată într-un interval de mai bine de 8 ani fără ca măcar un judecător să denunțe bazele secrete ale loviturii.

Cum se va desfășura, acum, procesul de cercetare asupra acestor fapte? Dosar cu dosar. Caz cu caz. Sute de judecători vor fi descoperiți a fi consimțit la mecanismele odioase ale acestei lovituri de stat? Nu e sigur. Judecătorii faptelor acestor judecători nu vor putea afla care probe au fost constituite ilegal decât întrebând SRI dacă a participat la constituirea lor.

Răspunsurile pe care le vor primi vor fi negative.

Las’ că, mai întâi, vor fi constituite dosare asupra constituirii vechilor dosare și procurorii care le vor întocmi (la Secția de investigare a magistraților – iată de ce vor unii desființarea ei!) vor fi obligați că cerceteze alți procurori, care ar putea practica pe scară „industrială” mărturia mincinoasă, în speranța că SRI nu va confirm niciodată munca de urmărire penală a ofițerilor săi…

Înțelegeți acest peisaj? Este, dintr-un punct anume de vedere, o lecție foarte interesantă despre o inteligență diabolică. Este, apoi, din tot restul de puncte de vedere, o totală înfrângere a bazelor democratice într-un stat ce a fost supravegheat de UE în tot acest interval cel mai abitir chiar în materie de Justiție.

Iată de ce CCR a ales să nu pronunțe judecățile sale și asupra faptelor abominabile ale judecătorilor. Ca să rămânem (cât de cât) într-o stare de pace socială. Opinia separată a lui Daniel Morar are valoare de gest pur simbolic.

Școlile de drept din România s-au îmbogățit cu un material didactic cum puține școli din lume au la dispoziție. O catedră de tehnici ale loviturilor de stat pe căi strict juridice numai aici, la noi, ar putea să apară.

P.S. Daniel Morar se referă la judecătorii de rea credință, cei care au avut evidența ilegalității constituirii unor probe. Da, dar această evidență se cerea precedată de o alta: evidența ilegalității protocoalelor.

Or, lașitățile au început cu non-constatarea evidenței nelegalității protocoalelor. Judecătorii s-au ascuns în spatele propriei turpitudini: ziceau că, mai întâi, era nevoie ca o instanță să constate oficial ceea ce era evident. Numai că instanța aceea erau chiar ei, judecătorii. Orice constatare a lor ar fi fost un precedent oficial. Catastrofa a constat în faptul că nici măcar un judecător n-a ieșit din omerta.