TrainTraker24, noul Flightradar al căilor ferate. Cum poți urmări trenurile în timp real și ce alternative ai

O nouă platformă gratuită, intitulată TrainTracker24, permite urmărirea în timp real a trenurilor de călători pe o hartă interactivă, similar modului în care funcționează Flightradar24 pentru aviație.

Stefan Lupu - Reporter special
TrainTraker24, noul Flightradar al căilor ferate. Cum poți urmări trenurile în timp real și ce alternative ai

O nouă platformă gratuită, intitulată TrainTracker24, permite urmărirea în timp real a trenurilor de călători pe o hartă interactivă, similar modului în care funcționează Flightradar24 pentru aviație.

Pasionații de aviație folosesc demult aplicații precum Flightradar24 sau FlightAware pentru a vedea instantaneu poziția unei aeronave. Același concept începe să fie implementat acum cu succes și în transportul feroviar european, prin intermediul noii platforme TrainTracker24.

Cum funcționează „Flightradar-ul” feroviar

Lansat la sfârșitul lunii august, serviciul TrainTracker24 permite afișarea pe o hartă a trenurilor de călători aflate în circulație, indicând clar traseul, întârzierile și eventualele perturbări de trafic. În prezent, platforma acoperă rețelele din Franța, Spania și Belgia, dar și servicii internaționale operate de companii celebre precum Eurostar, Renfe, ICE și Frecciarossa. Platforma este complet gratuită și este dedicată atât simplilor călători, cât și pasionaților de infrastructură.

Deși interfața seamănă perfect cu hărțile pentru urmărirea avioanelor, tehnic există o diferență majoră. Aeronavele transmit direct semnale ADS-B cu poziția lor GPS, însă pentru trenuri nu există un sistem universal similar, conform informațiilor tehnice furnizate de ClubFeroviar.ro.

Platforma combină orarele planificate cu informații actualizate privind circulația și cu seturi de date deschise (open data). Sistemul ia în considerare întârzierile, staționările, devierile de traseu și profilurile de viteză.

Algoritmul recalculează și actualizează poziția estimată pe hartă la intervale de aproximativ 15 secunde. Totuși, platforma monitorizează exclusiv trenurile de călători, deoarece datele publice pentru garniturile de marfă sau cele de serviciu nu sunt disponibile la același nivel.

Interesant este și că platforma TrainTraker are și o zonă dedicată „celor mai întârziate trenuri” dar și una dedicată „stațiilor cu cele mai multe perturbări de trafic”.

Alternativa din România: Harta interactivă cfr.webgis.ro

România nu beneficiază deocamdată de acoperire pe TrainTracker24, astfel încât garniturile care circulă pe rețeaua națională nu apar pe harta europeană unificată. Există, însă, soluții locale pentru a afla situația din trafic.

Pentru cei care își doresc o vizualizare de ansamblu pe hartă, similară cu un tracker sau un simulator feroviar, există platforma cfr.webgis.ro. Aceasta este o hartă interactivă (un sistem geografic informațional – GIS) care afișează rețeaua feroviară românească și permite urmărirea garniturilor aflate în parcurs, oferind o perspectivă vizuală asupra traficului la nivel național. Totuși, acest GIS folosește un algoritm de aproximare a locului în care probabil se află trenul, conform Mersului Trenurilor pentru anul în curs. Mersul trenurilor se schimbă în fiecare an în a doua duminică a lunii decembrie, când intră în vigoare noul orar valabil pentru anul feroviar următor.

Important de menționat despre mersul trenurilor este că acesta poate modifica orele de plecare și sosire, conexiunile, chiar și introducerea unor rute noi sau scoaterea din traseu a unor trenuri.

Pe lângă această hartă, pentru căutări specifice, călătorii pot folosi serviciul clasic bazat pe text „Trenul meu”, disponibil pe site-ul CFR și în platforma online CFR Călători. Prin introducerea numărului trenului, utilizatorul primește instantaneu informații despre parcurs, orele de oprire și minutele exacte de întârziere.

Dezvoltatorii TrainTracker24 intenționează să extindă progresiv acoperirea în tot mai multe state europene. Provocarea principală rămâne însă fragmentarea masivă a datelor feroviare, care diferă considerabil de la un administrator de infrastructură la altul, spre deosebire de standardizarea globală din domeniul aviației. 

CITEȘTE ȘI

Primul tren nou Coradia Stream administrat de un operator privat circulă pe ruta București – Brașov VIDEO

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.