Ministrul Sănătății, acuzat că încalcă drepturile pacienților

Transplantul de plămâni – o decizie cu două tăișuri

transplant ficat,sala operatie,doctori,asistente_AT (43)

Zilele trecute, Cotidianul informa că medicii de la Spitalul „Sfânta Maria“ sunt pregătiți să facă transplant de plămâni. Însă nu toată lumea este mulțumită de această decizie. O asociație care îi reprezintă pe bolnavi a depus o sesizare la Ministerul Sănătății, acuzându-l pe ministrul Bodog că încalcă drepturile pacienților la viață.

Din păcate, potrivit legii, în momentul în care se va realiza primul transplant pulmonar la Spitalul „Sfânta Maria“ din Capitală, statul nu va mai deconta astfel de proceduri în alte centre europene. Iar bolnavii care au nevoie de transplant vor să poată face această operație și în alte țări din Europa.

„Vor să își trăiască exclusiv propriile orgolii“

„Ne tratați cu indiferență, ca să nu zicem cu bătaie de joc. Nu am primit nicio informație, precizare, lămurire, deși dumneavoastră nu trăiți viețile noastre. Nu aveți dreptul să decideți în spatele ușilor închise cu medici care vor exclusiv să își trăiască propriile orgolii. Deja imixtiunea politicului în serviciile medicale a luat o amploare care aduce grave prejudicii vieții pacienților cu transplant pulmonar și celor ce au indicație la acest tratament“, se arată în sesizarea făcută de Asociația Română de Transplant Pulmonar, pe care au depus-o la Ministerul Sănătății. În prezent sunt șase pacienți pe lista de așteptare de la Spitalul „Sfânta Maria“ și alți câțiva pe lista de la clinica AKH din Viena.

Fără transplant de plămâni în Europa

Potrivit Asociației Române de Transplant Pulmonar, 40 de români au fost supuși unor operații de transplant pulmonar la clinica AKH. Ei se duc periodic la control, de 3-4 ori pe an. Legislația prevede că în momentul în care se va realiza primul transplant de plămâni în România, statul nu va mai deconta astfel de operații în alte clinici din Europa. Astfel, obligația ministrului Sănătății este să se asigure că avem centre, medici și medicamente pentru a-i trata pe toți în România.

Reprezentanții asociației spun că nu toți pacienții pot fi monitorizați în România pentru că nu există istoricul medical. Ei vor să se asigure că transplantul în România se va face într-un cadru corect. Bolnavii vor să primească asigurări că după ce se va realiza prima astfel de intervenție în țara noastră, vor putea fi făcute în continuare transplanturi în străinătate. Iar pacienții operați la AKH se vor putea duce gratuit la tratament în Viena.

În timp ce autoritățile din România caută să găsească soluții, pacienții care au nevoie de transplant mor cu zile. O femeie și un bărbat care au fost refuzați de clinica AKH au murit. Ministrul Bodog a declarat în mai multe rânduri că își dorește ca pacienții să fie operați și în alte țări din Europa. Niciun protocol nu a fost făcut public, însă, până acum.

Medicii spun că sunt pregătiți

Săptămâna trecută, personalul medical a făcut o repetiție generală. Au simulat efectuarea unui transplant pulmonar, astfel încât, atunci când va apărea primul donator compatibil cu pacienții de pe listă, să nu apară probleme. Operațiile se vor desfășura astfel: pacienții vor fi duși la etajul 5, unde se află blocul operator. Apoi vor fi transportați un etaj mai sus, la terapie intensivă, într-un salon cu patru paturi. Dacă totul va decurge bine, vor fi mutați după două zile într-un salon mai mic, pe același etaj, apoi într-o rezervă la mansarda spitalului.

Din echipa de chirurgi vor face parte Igor Tudorache, care în prezent operează în străinătate, la Hanovra, și trei medici de la Spitalul „Sfânta Maria“. Printre ei se află și managerul Narcis Copcă. Medicul Igor Tudorache a primit din nou dreptul de a profesa în România și de a efectua operații de transplant, pe care le va face în țara noastră ori de câte ori va fi nevoie. „Nu am pus niciodată problema unui abandon, ba, dimpotrivă, suntem întăriți și susținuți“, a declarat medicul Narcis Copcă, pentru TVR. 

Citiți și:

Dr. Carmen Pantiș, îngerul celor care au nevoie de transplant

Transplant de celule pentru tratarea bolii Parkinson

Horațiu Suciu: „Reușita unui transplant depinde uneori de orarul Tarom”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.