Steaua şi CFR Cluj au remizat pe Arena naţională în cel mai tare meci al etapei a 17-a din Liga I. Kapetanos a deschis scorul pentru CFR, în minutul 15, iar M. Costea a egalat pentru Steaua în minutul 75. Steaua a avut trei bare, iar CFR, doi eliminaţi.
Startul de meci i-a adus lui Kapetanos mult dorita răzbunare: dat afară de Gigi Becali, grecul a marcat pentru CFR la prima acţiune de atac a ardelenilor. Steaua a replicat în forţă, dar Prepeliţă, de două ori, şi Rusescu au nimerit barele porţii adverse. Până la urmă, intrat din postura de rezervă, Mihai Costea a egalat cu o execuţie spectaculoasă.
Finalul a fost deosebit de încins. Mureşan a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben în minutul 85, iar Weldon a fost trimis ăi el la cabine pentru că l-a înjurat pe arbitrul Cristian Balaj. CFR a rezistat cu doi oamni mai puţin pînă la final.