Trimis în judecată de DNA: Primarul repara drumurile doar„pe hârtie”

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava, cu propunerea de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

De L.V.
Trimis în judecată de DNA: Primarul repara drumurile doar„pe hârtie”

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava, cu propunerea de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Primarul comunei Dumbrăveni, judeţul Suceava, Ioan Pavăl, a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce ar fi încheiat contracte pentru lucrări la drumuri cu o firmă şi ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 3,3 milioane de lei, prin plata nelegală a unor facturi antedatate.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii de la Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ioan Pavăl.

Primarul comunei Dumbrăveni, judeţul Suceava, este acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual în formă continuată (3 acte materiale).

În perioada septembrie–noiembrie 2024, acesta ar fi iniţiat şi desfăşurat în mod fictiv procedura de achiziţie publică, finalizată prin încheierea a trei contracte cu o societate comercială.

Lucrările nu erau în realitate contractate şi nici executate.

Astfel, edilul ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 3.309.783 lei.

Plata a fost făcută cu facturi antedatate şi prin întocmirea mai multor documente adresate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit DNA.

Cele trei contracte de achiziţie publică vizau realizarea unor lucrări de reparaţii la drumuri de interes local din comuna Dumbrăveni.

Potrivit DNA, Pavăl şi-ar fi exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale.

El ar fi obţinut un folos necuvenit societăţii comerciale, respectiv compensarea ilegală a sumei de 3.165.400 lei (obligaţii fiscale principale) şi anularea unor obligaţii fiscale accesorii în cuantum de 144.383 lei.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.309.783 lei, la care se vor adăuga accesoriile fiscale calculate până la data recuperării integrale a prejudiciului.

În cauză, procurorii au dispus instituirea unor măsuri asigurătorii faţă de Pavăl, în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava, cu propunerea de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.