Întrebat într-un inteviu cu Fox News despre știrile pe surse conform cărora CIA l-ar fi informat că Mojtaba Khamenei ar fi gay, Trump a confirmat discuțiile, conform dailymail.
„Au spus asta, dar nu știu dacă au fost doar ei”, a transmis Trump.
„Multă lume spune asta, ceea ce îi dă lui Khamenei un start prost în țara aceea specific”, a glumit președintele american.
În Iran, homosexualitatea este ilegală și pedepsibilă prin lege. Legislația Iranului privind persoanele LGBTQ+ se bazează pe o interpretare strictă a legii islamice Sharia, care incriminează activitatea sexuală între persoane de același sex. Conform Codului Penal Islamic, relațiile consensuale între persoane de același sex pot fi pedepsite sever, inclusiv prin biciuire, închisoare și, în unele cazuri, chiar pedeapsa cu moartea, conform lawshun.com.
Reacția lui Trump după ce a fost informat că Mojtaba ar fi gay
Anterior, jurnaliștii au scris pe surse despre momentul în care Trump a aflat zvonul referitor la preferințele sexuale ale lui Mojtaba Khamenei.
Președintele american Donald Trump ar fi izbucnit în râs după ce serviciile l-ar fi informat că Mojtaba Khamenei ar fi gay, motiv pentru care tatăl său Ali Khamenei nu și l-ar fi dorit drept succesor în fruntea Iranului. Subiectul ar fi devenit o glumă recurentă la Casa Albă, conform surselor New York Post.
Alți oficiali prezenți în cameră ar fi considerat informația hilară de asemenea și au început să râdă împreună cu președintele Trump. Doi ofițeri de securitate și o sursă apropiată de Casa Albă au confirmat situația pentru NY Post.
Jurnaliștii explică faptul că serviciile americane consideră credibile zvonurile referitoare la sexualitatea lui Mojtaba Khamenei. Aceștia nu cred că este vorba de o informație falsă, distribuită pentru a-l deztabiliza pe noul lider iranian.
Două dintre surse au spus că informațiile de intelligence indicau că Mojtaba a avut o relație sexuală de lungă durată cu profesorul său din copilărie. A treia sursă a spus că informațiile indicau că relația ar fi fost cu o persoană care a lucrat anterior pentru familia Khamenei.
Agențiile de spionaj ale SUA nu au dovezi fotografice privind presupusa atracție sexuală a lui Mojtaba Khamenei față de bărbați. Totuși, sursele au insistat că informația este solidă, una dintre ele spunând că provine „dintr-una dintre cele mai protejate surse pe care le are guvernul”.
„Faptul că această informație a fost ridicată la cele mai înalte niveluri arată că există un anumit grad de încredere în ea.”
Daca e asa, ma astept ca Mojtaba sa fie declarat erou american. Se stie ca, la americani, a fi gay e un titlu de onoare, ti se dedica opere literare, chiar si muzicale, ti se inalta statui.
CIA nu i-a spus despre ceea ce facea Epstein chiar la el in batatura?
La ce poate recurge un nesătios numai ca să te jefuiască … adică, nu vedeți: am atacat un pervers..
Cunoaștem bine apucăturile lor…mai întâi demonizarea apoi urmează jaful…dar cea mai mare scârbă o vedem de la comportarea lingailor care ii susțin ..Iranul n-a atacat pe nimeni iar Hamasul e o creatură sponsorizata d3 Qatar..
Care-i problema? Si despre Netanyahu se spune ca este gay, pentru ca de asta el propovaduieste raspandirea LGBT pana in cele mai izolate catune.
Vulpea si strugurii…Cand nu ajungi la ei spui ca-s acri, asa si cu Trump, dar ce importanta mai are cand a fi … este mai onorabil decat a fi hetero…cand ies ”perlele” de pe Insula pe care tot incearca sa le ascunda?
intrebarea va fi cine este hetero ca lumea pare a majusculelor si pedo…
Trump s-a dovedit a fi un conducator de doi bani, o dezamagire de nivel mondial. Pacat !
E o mare porcarie ce face trump, insinuarea, lipsa asumãrii (desi inteleg ca „lumea civilizata” chiar lauda si creeaza miscari „pride” in domeniu).. Oricum, SUA (impreuna cu stapanii lor, alde Netaniahu) au devenit statele cele mai ticaloase si mai execrabile si mai fãrã de caracter. Mi-e scarbã…
Franta, Germania, Anglia s-au abtinut de la condamnarea comertului cu sclavi din trecut.
… se lipeste cumva de ce ai zis mai sus ?
Cre’ că mai nou Trump mer’e cu deștiu’-‘n cooroo’ inamicilor, ca să le detecteze istoricul ‘k$$ual…
Explicabil
Musulmanii poligami sunt satui de neveste. Ne saturam noi de cate una singura, d-apoi ei!
Asa ca ei mai incearca si senzatii mai tari.
Nu e nimic nou la zăltații ăștia … . Pe femei le înfășoară în cîrpe ca pe mumii , iar ei se miros …
sau vorbesti din ce vor unii sa-ti comunice? ai uitat propaganda din anii ’90…?
Nu iranienii faca propaganda gay si nici nu dau legi LGBT. Asadar viciul asta il au doar evreii, americanii si europenii, la musulmani se pedepseste chiar si cu moartea.
Asta-i ca arma chimica în Irak, cine-i crede pe americani? Anca Alexandrescu si George Simion? Remarcați discursul lui Călin Georgescu, schimbat radical în privința SUA și bine face, poporul român, așa slugarnic si laș cum este, trebuie să-și rezolve problemele.
A pierdut o bună ocazie de a-și ține gura, ca de atâtea ori în trecut. Dacă, într-adevăr, CIA i-a comunicat asta, trebuia să verifice informația și s-o țină pentru el.
CIA bate campii. Presa libera publica aceste zvonuri mult inaintea numirii lider suprem si declaratiei lui Trump.