UPDATE Donald Trump a văzut „geniu” în strategia preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la Ucraina, marţi, criticând gestionarea crizei de către succesorul său Joe Biden, scrie AFP.
Urmărind discursul de luni al lui Vladimir Putin, în care preşedintele rus a declarat că recunoaşte independenţa a două teritorii separatiste din Ucraina, „Am spus +este geniu+”, a declarat miliardarul republican într-un podcast conservator.
„Cât de deştept este”, a adăugat fostul preşedinte despre Vladimir Putin, lăudând în trecere relaţia sa cu liderul rus.
Apropierea dintre cei doi a fost în trecut subiectul unor puternice critici.
Subliniind că îl cunoaşte „foarte bine” pe Vladimir Putin, Donald Trump a mai apreciat într-un comunicat că liderul rus „nu ar fi făcut niciodată sub administraţia Trump ceea ce face acum”.
Trump a criticat vehement, marţi, modul în care a gestionat actualul preşedinte al SUA, Joseph Biden, criza dintre Rusia şi Ucraina.
„Dacă ar fi fost gestionată corect, nu ar exista niciun motiv ca actuala criză din Ucraina să se producă. Eu îl cunosc foarte bine pe Vladimir Putin şi nu ar fi făcut în timpul Administraţiei Trump ceea ce face acum, în niciun caz. Rusia a devenit foarte bogată în timpul Administraţiei Biden, s-au dublat preţurile la petrol, iar curând se vor majora de trei sau de patru ori”, declară Donald Trump într-un comunicat postat pe site-ul propriu.
„Sancţiunile slabe sunt nesemnificative comparativ cu ocuparea unei ţări şi a unui teritoriu masiv poziţionat strategic. Acum, a început, preţul petrolului va fi mai mare, iar Putin nu doar că primeşte ceea ce a vrut mereu, ci, în contextul creşterilor preţurilor la petrol şi gaze, devine din ce în ce mai bogat. Statele Unite erau independente din punct de vedere energetic în timpul Administraţiei Trump, o independenţă pe care nu o mai avuseserăm niciodată până atunci, iar preţurile la petrol ar fi rămas mici. Acum, ţara noastră este într-un dezastru”, a acuzat Donald Trump.
Un bufon, dându-și în petic, cu panseuri de Gâgă. Doar-doar îl mai bagă cineva în seamă. Aștept cu nerăbdare condamnarea pentru manipularea activelor sale pentru inducerea în eroare a fiscului. E o perspectivă iminentă, mai palpabilă decât cea pentru încercarea de lovitura de stat.
Niciun cuvânt despre inadmisibilitatea re-desenării frontierelor? Slavă Domnului că America nu are un asemenea cretin la conducere.
Trump a spus’o drept aici; Putin e un GENIU . Are o gramada de admiratori si aici , in America. Daca’si continua jocul de SAH ca pana acum, va intra in Istorie ca cel mai mare om de stat din ultimii 200 de ani si’l va intrece pe Petru cel Mare in Istoria Rusiei.
Asa se prind americanii tineri pe cine au votat. Fiecare tara are hastagistii sai cu bibilicile spalate.
@winpc
Trump:
„-le luam petrolul sirienilor!”,
de fatza era in vizita momaia prezidentu Italiei
„liderul rus „nu ar fi făcut niciodată sub administraţia Trump ceea ce face acum” ! Concluzia logica ar fi ca Rusia „a tras sforile” pentru ca Biden sa ajunga la putere si sa-si bata joc de el acum ? Hai, „progresistilor”, ia sariti si acum cu acuzatile si „dezvaluirile” !
Saracul Trump, ne vindea pe un teren de golf langa Kremlin, la cata minte are! Dementa la 77 de ani,ce pretentie sa mai ai,vine vremea sa fie judecat pentru tentativa de lovitura de stat din 6 ianuarie 2021, sa vedem cati ani ii dau
Trump este omul banului si al Rusiei
Trump este omul pacii. A reusit sa-l potoleasca pe smucitul din nordcorea batandu-se cu el pe umeri. Acum baiatul este din nou belicos. Cu Putin a avut relatii corecte de stima si incredere reciproce. Retragerea din Afganistan a inceput pe vremea dar gandita judicios. Au grabit-o succesorul si s-a ales ptaful si acolo.
Daca erai tu, pupai mana stapanului tau, Vladimir Putin !
După ce americanii au supt tot petrolul din Irak și au fost izgoniți cu pietre din Afganistan au rămas cu izmenele in vine la acest capitol. Nici Venezuela nu la mai da petrol iar arabii manevrează prețul petrolului in sus. Americanii vor fi loviți dar cei mai loviți vor fi europenii cu eolienele care au schimbat clima pe pământ. Succesuri globaliști poponari!
În mandatul lui n-a fost în stare (sau nu a vrut) să organizeze el mai bine retragerea din Afganistan deși a cîștigat voturi cu promisiunea asta în alegeri, iar pe Sirieni i-a bombardat așa din joaca și le-a luat petrolul pt că-i place … un plavragiu.
Indubitabil ca Putin a profitat si de slabiciunea administratiei de la Casa Alba.
Dar daca the american people si-a dorit un senil la conducerea ei, treaba lor. Vox populi, vox dei.
Pai si America acuma e cel mai mare exportator de gaz si petrol. Mai inainte nimeni nu cumpăra gazale de șist americane ca era mai scump decat cel rusesc, iar acuma ei il aduc in Europa, e bătaie pentru el.
Daca ar fi fost Presedintele Trump la putere, nimic din toate astea Nu s-a fi intamplat….
Dupa cum spuneam: Rusia a supralicitat si a castigat!
Palavragiu înfumurat!
Dupa razboi, multi viteji s’arata, spune un proverb romanesc! Asa si cu acesti latrai care se jumulesc verbal pe orice canal tv si radio. Repet: pe noi compatriotii romani din tara, trebuie sa ne intereseze strict actiunile care se petrec in tara noastra si NU ce se intampla in alte tari! Ce se intampla la noi si cu noi cei din Romania e mai grav decat interesul si actiunile din alte tari care intentionat se propaga pentru a ne abate atentia de la ceea ce se intampla in tara.
Las’ ca va da el Obiden 2Euro/litru de benzina pana la vara…..sa vezi atunci ce o sa plangeti cu muci dupa Trump. Cand era el la putere toata lumea platea jumate din ce platiti astazi….
May flacii si voi mari pesedinti obammi,trumpi si bideni,ati vazut din 2014 ce poarta dictatorul Putina si oligarhii lui in gusha,dar ati dormit pe voi si cand v-ati mai trezit ca sa faceti pipi,cel mult,v-ati mai tras maciuci intre voi.Trebuia de atunci sa ii taiati,lui Putin,robinetul cu bani si sa nu mai cumparati nimic de la rusnaci,si nu sa o mermeliti pas cu pas cu sanctiuni de forma care i-au dat mana libera dictatorului sa repete aceeasi porcarie.Puneti acum shaua pe potaie si inchideti robinetele,ca petrol si gaze mai sunt si prin alte parti pana puneti in practica si alte surse de energie,iar pe Putin lasati-l sa se pupe cu Xi-ping-pong pana o calca in strachini si chinezul si ardeti-l si p’ala cu aceleasi sanctiuni ca nu este lumea libera obligata ca sa ii ingrase pe dictatori.
Intr-adevar o fi Trump laudaros dar nu a facut razboaie, iar in cazul Ucrainei n-a pierdut teritorii. Trump era totusi normal la cap si nu era nici prostanac doua calitati care lipsesc cu desavarsire administratiei biden.
De la un bosorog ca Biden, de 82 de ani,ce pretentii politice poti avea.!?
Azi Trump da lovitura de GRATIE lui Joe Biden.! BRAVO.
M-asteptam la mai putin oportunism din partea lui Trump. Nu sa le cânte-n struna sanctiunilor unui senil violent dublat de-o Nuland posedata, irationala. Formatarea americanilor în zombii supuse urii se-ntâmpla, privind Rusia, de mai bine de-o suta de ani. Ministerul Adevarului functioneaza cu toate motoarele. Într-o tara, însa, si arhifalita, si plina de extremisti. Nazeificata.
Dupa razboi multi viteji se arata. Sau Daca si cu parca s-au urcat intr-o barca si barca s-a rasturnat si daca si cu parca s-au inecat. Totul este din 2014, doar ca a durat opt ani, ceea ce era de atunci declarat/hotarat…
Trump se rafuieste cu democratii dar privitor la imbogatirea subita a Rusiei are dreptate.
Asa va trebuie daca va lasati asupriti din umbra de niste alogeni fara scrupule, fara suflet si fara masura de lacomi.
Asa ne trebuie!!!
Traiasca progresismul!