Postul a difuzat fragmente dintr-un discurs susţinut de Donald Trump la 6 ianuarie 2021. Imaginile au apărut chiar înaintea alegerilor din 2024. Montajul făcea să pară că acesta îşi îndemna susţinătorii să ia cu asalt Capitoliul.
Acuzații de defăimare și despăgubiri record
Donald Trump a depus plângere în decembrie la un tribunal federal din Florida, acuzând grupul britanic de defăimare şi de încălcarea legii privind practicile comerciale. El cere despăgubiri de cinci miliarde de dolari pentru fiecare cap de acuzare.
Avocaţii BBC au încercat în zadar să obţină anularea plângerii. Ei au susţinut că Trump nu a suferit un „prejudiciu recunoscut juridic”, notează News.ro. Argumentul a fost că emisiunea „Panorama” a fost difuzată doar în afara SUA.
Scuze oficiale și demisii la vârful BBC
Preşedintele BBC, Samir Shah, i-a trimis o scrisoare de scuze lui Donald Trump. BBC a anunţat că „regretă în mod sincer modul în care au fost montate imaginile”. Totuși, instituția contestă existenţa unei baze legale pentru plângerea de defăimare.
Acest scandal a provocat cutremure în conducerea grupului de presă. Directorul general Tim Davie şi şefa BBC News, Deborah Turness, au demisionat din funcții.
Preşedintele american a depus sau ameninţat cu plângeri mai multe grupuri de presă. Unele organizații media i-au plătit sume importante de bani.
E bine că i-a pus cu botul pe labe.În ultima vreme, minciunile curgeau gârlă pe robinetul ăsta de”știri”care taxează/televizor și e urmărit doar de masochiști.
Inistiti lla locurili voastre si mai puneti-va o votca, pana in 2007 este posibil sa vedem un altul pe la Casa Alba…
Romanii au o vorba, si-a bagat dracul coada.
Europa sub Ursula von der Leyen a devenit campioana mondiala in cenzura, fals si dezinformare. Oana Gorghiu e in asteptare.
Foarte bine! Auzi, directorul Samir!…băi pachistanezule sau indian sau cașmirez, ce i fi fiind, e bun moșul că vă stoarce de bani! La sapă de lemn cu voi!