Statele Unite nu ar fi trebuit să intervină în Ucraina, care s-a dovedit „o capcană”, a spus președintele Donald Trump, după convorbirea telefonică de două ore pe care a avut-o, luni, cu omologul rus. ”Nu e războiul meu. Ne-am amestecat în ceva în care nu ar fi trebuit să fim implicați și ne-ar fi fost mult mai bine așa. Este un adevărat dezastru. Este o capcană a morții”, le-a spus Trump ziariștilor. ”Am o anumită linie, însă nu vreau să spun care este această linie pentru că așa aș face ca negocierile să fie și mai grele decât sunt”, a mai spus Trump, întrebat dacă SUA au o ”linie roșie” în negocierile cu Rusia.
Iar apoi Trump a trecut la aspectul efortului financiar și militar al Statelor Unite. ”Nu avem bocanc pe teritoriul Ucrainei și nu vom avea. Însă avem o miză mare acolo. Efortul financiar a fost nebunesc. Din nou, este o problemă europeană. Ar fi trebuit să rămână o problemă europeană. Însă ne-am implicat – mai mult decât a făcut-o Europa – pentru că fosta administrație a simțit că trebuie să o facem. Am dat volume masive, cred că la un nivel record, de bani și arme”.
Potrivit New York Times, care citează șase oficiali americani care cunosc detalii ale convorbirii Trump-Putin, președintele SUA a renunțat la amenințarea că se va alătura noilor sancțiuni europene împotriva Rusiei. Un oficial al Casei Albe a declarat pentru The New York Times că noile sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei pot să dăuneze intereselor de afaceri, iar Trump ”vrea să maximizeze oportunitățile de afaceri pentru americani”. Imediat după discuția cu Vladimir Putin, Trump a postat următoarele pe rețeaua Truth Social: ”Rusia are o oportunitate extraordinară de a crea o mulțime de locuri de muncă și mult profit. Potențialul sau este NELIMITAT. La fel, Ucraina poate beneficia de pe urma comerțului în timpul reconstrucției țării”.
Reacția occidentală după convorbirea Trump-Putin și declarațiile președintelui SUA au fost negative. ”Este limpede că Putin vrea să câștige timp. Din păcate, trebuie să spunem că pe Putin nu-l interesează pacea”, a spus ministrul german al Apărării, Boris Pistorius. ”Convorbirea dintre Trump și Putin este o nouă lovitură pentru Kiev și aliații săi”, scrie Reuters.
Președintele Donald Trump se află sub o presiune foarte mare venită nu neapărat din partea Rusiei, cât a aliaților europeni. Argumentul lor cum că economia și societatea rusă sunt la punctul mobilizării totale pentru război, că mașinăria nu va mai putea fi oprită și că supraviețuirea regimului Putin depinde de continuarea războiului, inclusiv provocând NATO, nu poate fi trecută cu vederea. Însă președintele Trump încearcă o soluție care nu poate fi nici ea ignorată: pace urmată de investiții nu numai în Ucraina, ci și în Rusia, pentru a asigura refacerea post-conflict în ambele state și a aevita convulsii sociale și, potențial, schimbări de regim.
Efortul de război al Statelor Unite si Europei, cu Marea Britanie, Germania si Franța în frunte, este deseori ignorat în analizele conflictului din Ucraina și negocierilor pentru încheierea lui. În general, acestea pleacă de la două abordări – fie că regimul Zelenski trebuie să facă o mare parte din concesiile cerute de Rusia pentru a pune capăt războiului, fie că Europa (cu sau fără susținerea SUA) trebuie să susțină cât mai mult Ucraina, pentru a avea timpul necesar pentru a se înarma și a face față unui atac rus în următorii 3-5 ani, care va testa articolul 5 al Tratatului NATO.
Cele peste 150 de miliarde de dolari oferite până acum ca ajutor, granturi sau împrumuturi de aliații europeni, o suma similară oferită de Statele Unite (deși președintele Trump vorbește despre o sumă dublă), cele peste 500 de miliarde de dolari necesari pentru reconstrucția Ucrainei, activele ruse de 300 de miliarde de dolari înghețate în Europa, Japonia, Canada, pierderile de 300 de miliarde de dolari (estimarea Rusiei) suferite doar de companiile americane care au renunțat la afaceri în Rusia, pierderile suferite din același motiv de companiile europene și cele datorate ruperii legăturii energetice cu Rusia sunt ascunse în spatele unui atac prezentat ca iminent al Rusiei asupra Europei.
În cancelariile vestice lucrurile nu stau însă la fel. Regula este că investițiile uriașe făcute trebuie recuperate și trebuie obținut și un profit strict material, dincolo de aspectele legate de securitate. Administrația Trump a fost prezentată ca un profitor de război, prin presiunile făcute asupra regimului Zelenski pentru a semna acordul pentru exploatarea zăcămintelor de minerale din Ucraina, cu o valoare estimate la circa 500 de miliarde de dolari.
Dar Statele Unite au încă varianta de a recupera bani investiți în efortul de război forțând o pace în Ucraina și încheind acorduri profitabile cu Rusia – ceea ce încă mai propune președintele Trump. Și după prima încercare de deschidere către Rusia, el a declarat că administrația sa ar putea face afaceri cu Moscova și Kievul, în beneficiul tuturor.
Cealaltă varianta pentru recuperarea cheltuielilor pentru actualul război este cea propusă de aliații europeni: garanții militare americane pentru Ucraina și aliații din Europa, care își vor asuma o misiune de menținere a păcii in Ucraina, în schimbul rezervelor naturale ucrainene. Această din urmă variantă este însă mult mai riscantă pentru SUA, care a pot fi atrase și mai mult în conflict, în cazul în care acesta ar reescalada.
Guvernul britanic încearcă să atragă Statele Unite pe cea din urmă cale fluturând cu mâna lui Volodimir Zelenski un acord pentru exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei pe care Londra pare că și l-a asigurat, însă în care este gata să facă loc și administrației Trump, premierul Starmer știind prea bine că Vestul nu va putea extrage din Ucraina niciun bănuț în lipsa unor garanții de securitate americane.
Președintele Emmanuel Macron a declarat, într-o intervenție televizată de la jumătatea lunii mai, că Franța este la limita efortului pe care îl poate face pentru susținerea Ucrainei. A arătat și că activele ruse de circa 200 de miliarde de dolari care au fost înghețate in Europa (în mare parte la casa de compensație belgiana Euroclear) nu pot fi confiscate din cauza barierelor legale și chiar a avertizat că Moscova ar putea să reintre în posesia acestor active, dacă sancțiunile financiare impuse de SUA vor fi reduse. Parisul a venit cu propunerea trimiterii de trupe din țări NATO în Ucraina, ”în punctele strategice importante”, pentru a crea un ”efect de descurajare”, după semnarea unui acord de încetare a focului. Însă prezenta unor trupe din state NATO în Ucraina este respinsă categoric de Rusia, în vreme ce la Washington este privită ca o capcană pentru atragerea totală în conflict a Statelor Unite, în cazul în care aceste trupe ar fi atacate de armata rusă. Și tot o capcană poate fi provocarea sau reacția exagerată a aliaților din Flancul Estic, acolo unde Franța încearcă să câștige influență, la incidente de natură militară cu Rusia.
Propunerea pentru acordul privind resursele naturale ale Ucrainei a fost făcută nu de Donald Trump, ci chiar de Zelenski, în timpul vizitei din septembrie 2024 în SUA, cu ocazia Adunării Generale ONU. Până la instalarea administrației Trump, noul premier britanic Keir Starmer a furat startul și a semnat cu Ucraina, în luna ianuarie, un așa-zis acord de ”parteneriat pentru o sută de ani”, în care Londra se angajează să ofere Ucrainei cel puțin trei miliarde de lire sterline anual și angajamente de securitate ”atât timp cât va fi necesar”. Este puțin probabil ca guvernul britanic să trimită un asemenea ajutor fără a cere ceva în schimb. Imediat după semnare, guvernul britanic a prezentat un comunicat de presă în care arată că acordul ”stabilește că Marea Britanie este partenerul preferat al Ucrainei în sectorul energetic, în strategia mineralelor critice și siderurgie”.
O lună mai târziu, președintele Trump a declarat că Volodimir Zelenski este un ”dictator”, câtă vreme mandatul său s-a încheiat în mai 2024. Premierul britanic a ripostat imediat și l-a comparat pe Zelenski cu Winston Churchill, iar presa britanică a explodat de indignare la adresa lui Trump. Iar, apoi, pe 28 februarie, a avut loc scena dramatică din Biroul Oval, încheiată cu amânarea semnării acordului SUA-Ucraina pentru rezervele minerale ale țării. Trimis la Kiev, fostul premier britanic Boris Johnson, declara: ”Este un acord bun și pentru Statele Unite. Să nu uităm ce a trebuit să înfruntăm în 1940-41, cu acordul lend-lease – a trebuit să renunțăm la multe baze militare în Caraibe, în Bermude și am primit niște distrugătoare americane ruginite, iar contribuabilii au plătit pentru asta până în 2006. America are o istorie în care a cerut un preț pentru sprijinul oferit”.
Marea Britanie, Franța și Germania sunt la fel de interesate ca și Statele Unite să pună mâna pe resursele naturale ucrainene, pe piața și economia ucraineană de după conflict, însă puterilor europene le lipsește factorul descurajării militare, fără de care din Ucraina nu va curge niciun ban în conturile occidentale, dacă relația cu Rusia nu se îmbunătățește. Economiile vest-europene stagnează și au nevoie de noi resurse. De aceea, asigurarea garanțiilor militare americane este esențială la Londra și la Paris. Pe lângă marota apărării democrației în Ucraina, pe lângă apărarea principiului inviolabilității frontierelor (pe care Vestul l-a ignorat, chiar în Europa, în războiul din Kosovo), pe lângă interesele de securitate evidente, necesitatea recuperării cheltuielilor de război și acapararea unor noi resurse sunt și ele rațiuni pentru care continuarea războiului este prezentată acum ca variantă mai bună decât pacea.
Markevich este un Radu Tudor 2 doar ca fiecare citeaza din surse care ii satisfac pe ei. Dar si unul si celalalt lanseaza doar baliverne.