Universitatea Cluj-Napoca și Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul din etapa a 12-a a Ligii I, disputat pe „Cluj Arena”. În lipsa golului, singurul eveniment notabil a fost reprezentat de accidentările provocate de L. Rus: Grecu și Mendy au fost nevoiți să iasă de pe teren în urma unor faulturi comise de dinamovist.
Dinamo și-a asigurat fotoliul de lider pentru încă o etapă, având acum patru puncte avans față de CFR Cluj, echipă pe care o va întâlni, în Gruia, în etapa viitoare. „U” a urcat un loc și este acum pe 4.
„U”: M. Popa – Unguruşan, Szukala, Abrudan, Grecu (28 Mendy; 37 Menassel) – L. Marinescu, Boştină, Păcurar – Cojocnean, Cl. Niculescu (56 Tony), Ad. Cristea.
Dinamo: Bălgrădean – Scarlatache, Luchin, D. Grigore, Diabate – L. Rus, D. Kone, C. Munteanu, Alexe (69 G. Păun) – Dănciulescu (88 L. Ganea), M. Niculae.