O parte a populației din R. Moldova riscă să rămână fără energie electrică. Asta deoarece la 1 aprilie 2012 s-a încheiat contractul de livrare a energiei electrice din Ucraina către R. Moldova, iar un alt contract nu a fost semnat, transnmite Unimedia.md.
Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, a declarat aseară la o emisiune difuzată de PrimeTV, că în acest moment, R. Moldova este asigurară cu energie electrică în proporție de 100% de la stația de la Cuciurgan, aflată în zona separatistă.
Energia electrică folosită până acum în Republica Moldova era produsă în proporţie de 50% de centrala termo-electrică de la Cuciurgan, din Transnistria, deţinută de compania rusa RAO EES, cu o putere foarte mare, echivalentă cu cea a complexului Turceni-Rovinari. 20% din energie era importată din Ucraina, prin compania DTEK Power Trading, şi 30% este produsă de trei termocentrale din Chişinău şi Bălti, cu o putere destul de redusă însă.
Ucraina cere Republicii Moldova un preţ de 7 cenţi un kilowatt, iar RAO EES cere 6,9 centi pentru un kilowatt produs la Cuciurgan. România poate exporta circa 30% din necesarul de energie electrică în stânga Prutului, însă preţul acesteia este mai mare decât cel pe care îl ofera Rusia şi Ucraina. Cât despre preţul energiei produsă pe teritoriul controlat de autorităţile de la Chişinău, acesta este de 2-3 ori mai mare decât cel oferit de centrala din Transnistria.