Ucraina dorește ceea ce a fost imposibil în ultimul secol

Succesele armatei ucrainene din 2022 de la Kiev, Harkov și Herson s-at fi putut repeta și în contraofensiva din vara anului trecut, mai ales că aliații occidentali au trimis în Ucraina tancuri și au ajutat la instruirea militarilor? Se spera că armata ucraineană va sparge defensiva rusă și va amenința Crimeea, moment în care ar fi fost suficientă presiune pentru a începe negocierile de pace cu Rusia. Rezultatele au fost cu totul altele – în afară de câteva succese, în special împotriva marinei ruse, contraofensiva a fost aproape inexistentă?

De ce și ce înseamnă asta pentru viitorul războiului din Ucraina, și a războiului în general, încearcă sa explice Stephen Biddle, profesor de relații internaționale la Columbia University si membru al Council on Foreign Relations, într-un articol publicat de Foreign Affairs.

Pentru moment, cel mai bun răspuns ține de modul în care cele doua tabere, în special rușii, și-au folosit forțele disponibile. La finalul primăverii, rușii au adoptat o apărare în adâncime, o apărare care rareori a fost străpunsă în ultima sută de ani. Spargerea frontului a fost și este încă posibilă în războiul terestru. Însă aceasta se poate întâmpla doar în condiții care astăzi sunt absente în Ucraina: cei care se apără ar trebui să nu aibă sprijin logistic, trupele să nu fie motivate și să nu-și dorească să apere pozițiile. Asta a fost valabil pentru forțele ruse la Kiev, Harkov și Herson, în 2022. Acum nu mai este cazul.

Implicațiile pentru Ucraina sunt sumbre. Fără o spargere a frontului, succesul în războiul terestru nu poate fi adus decât de războiul de uzură. Iar un succes ucrainean într-un război de uzura nu este imposibil însă ar trebui ca forțele ucrainene să reziste pe termen lung în fața un inamic superior numeric.

Unii dau vina pe SUA pentru ofensiva nereușită a Ucrainei. Spre exemplu, dacă SUA ar fi trimis avioane F-16, rachete cu rază lungă ATACMS sau tancuri Abrams, se spune că Ucraina ar fi reușit să spargă liniile ruse. Este adevărat că echipamentul mult și de calitate ajută, însă tehnologia este rareori decisiva în războiul terestru și este puțin probabil ca vreuna dintre aceste arme să fi schimbat soarta ofensivei din 2023.

Spre exemplu, F-16 este un model de avion vechi de 46 de ani, care nu ar fi fost viabil pentru mediul defensivei aeriene în Ucraina. SUA și NATO își înlocuiesc aceste avioane cu modelul F-35 exact din motivul că F-16 este vulnerabil. Deși a fost modernizat de la introducerea sa, în 1978 și ar fi modern în comparație cu mai vechile MIG-29 ale Ucrainei, avionul F-16 nu ar oferi superioritatea aeriană într-un mod care să ajute la spargerea frontului terestru.

Rachetele ATACMS ar fi permis Ucrainei să lovească în profunzime, în special in Crimeea, iar asta ar fi redus sistemul logistic al Rusiei. Însă există contramăsuri pentru aceste arme și rușii au demonstrat că știu sa bruieze sistemul de ghidare prin GPS ale rachetelor. Rachetele HIMARS, cu rază mai mică, au fost foarte eficiente în Ucraina în 2022, însă acum nu mai este la fel, pentru că rușii nu se mai bazează pe noduri logistice vulnerabile și au învățat să bruieze semnalul GPS al sistemului de ghidare.

Tancurile Abrams sunt superioare celor T-64 și T-72 ale Ucrainei. La fel și tancurile Leopard 2. Acestea s-au comportat bine în contraofensiva din 2023, însă sunt departe de a fi invulnerabile. Din cele mai puțin de o sută de Leopard 2 trimise în Ucraina, 26 a fost distruse; altele nu pot fi folosite, pentru că au probleme tehnice. Ca toate tancurile, Leopard 2 și Abrams depind de o coordonare strictă cu infanteria, artileria, echipele de mentenanță și au nevoie de o infrastructură care să le țină în lupta. Ucraina nu a putut asigura toate acestea în 2023.

 

Alții spun că problema a fost folosirea tehnologiei moderne, care a făcut câmpul de luptă prea letal pentru manevrele ofensive, indiferent că erau folosite sa nu Abrams, F-16 sau ATACMS. Dronele, supravegherea din satelit și armele de precizie sunt tehnologiile moderne invocate. Însă toate au fost prezente nu numai în campania nereușită a Ucrainei, ci și în cea de succes din 2022. Războiul din Ucraina oferă puține dovezi că dominația defensivă ar fi fost obținută prin noile tehnologii.

Alții dau vina pe instrucție și pe deciziile strategice. Contraofensiva a pornit cu trupe aproape lipsite de experiența frontului și care au fost instruite în Vest doar cinci săptămâni. Spre deosebire, infanteriștii britanici din Al Doilea Război Mondial aveau parte de instrucție de 22 de săptămâni, urmate de instrucție în unitățile în care urmau să lupte și abia apoi plecau pe front. Apoi, unii ofițeri americani cred că Statul Major ucrainean a diluat puterea de luptă împărțindu-și eforturile pe trei fronturi, în loc să stabilească o singură axă, lăsând trupe prea slabe pe fiecare front.

Există ceva adevăr în explicațiile legate de instruirea soldaților și deciziile strategice. Însă aceste explicații sugerează că, dacă trupele ar fi fost mai bine instruite și dacă ar fi fost mai bine comandate, ar fi spart defensiva rusă în 2023. Poate că da. Însă rușii sunt acum niște apărători pricepuți chiar dacă au arătat că nu au nici voință și nici pricepere în ofensivă. Apărarea rusa a fost una în adâncime, bine pregătită, cu câmpuri mari de mine, cu rezerve mobile, cu militari care s-au apărat dârz când au fost atacați. Istoria arată că spargerea unei asemenea apărări este foarte dificilă, chiar și pentru cei mai pregătiți atacatori.

 

În general, Wehrmacht-ul german din Al Doilea Război Mondial este considerată una dintre cele mai profesioniste armate la nivel tactic și operațional. Însă ofensiva germană s-a împotmolit la Kursk, în 1943, în fața unei apărări în adâncime bine organizată de sovietici. Afrika Corps a lui Erwin Rommel nu a reușit să străpungă apărarea aliata în profunzime de la Tobruk, în 1941, cu toate că avea superioritate aeriană si mult mai multe tancuri. La fel a pățit Rommel și în Egipt, în 1942.

De fapt, rareori atacatorii au reușit să spargă asemenea apărări. Armatele aliate cu superioritate aeriană zdrobitoare și superioritate numerica nu au putut trece de defensiva germană în operațiunile Epsom, Goodwood, Market Grden, la Monte Cassino, de-a lungul Liniei Siegfried, la Villers-Bocage. La fel s-a întâmplat și după 1945. Ofensiva blindatelor irakiene nu a avut succes în fața apărării chiar moderate a Iranului și viceversa, în anii 1980. A fel s-a întâmplat în războiul mai recent dintre Etiopia și Eritreea. Invazia israeliană în Liban din 2006 ne arată același lucru – ofensiva mecanizată progresează lent în fața unei apărări în profunzime și bine pregătite.

Spargerea defensivei se întâmplă, însă are nevoie de o combinație de abilități ofensive și un mediu permisiv creat de o apărare subțire, nemotivată sau fără sprijin logistic. Invazia germană în Franța, în 1940, a scos Franța din război într-o singură lună. Invazia germană în URSS a ajuns la porțile Moscovei într-un singur sezon. Însă ambele defensive au fost prost pregătite, cu forțe prea multe în primele linii, unde au fost lichidate mai repede. În 1967, armata Israelului a spart apărarea egipteană în Sinai în mai puțin de șase zile, însă egiptenii nu erau motivați și nu erau pregătiți de luptă. Apărarea irakiană din Kuweit, în 1991, a fost total greșită, iar soldații irakieni nu aveau instruire suficientă pentru a înfrunta SUA.

Poate că un atacator cu forța și antrenamentul armatei SUA ar fi reușit să spargă apărarea rusă din Ucraina. Însă este nevoie de foarte mult avantaj la nivelul motivației și instrucției. Ucraina nu a avut parte de așa ceva în 2023. Și nu este limpede dacă pană și trupele americane ar fi putut suficientă pricepere pentru a îndeplini un obiectiv atât de dificil.

Calitate versus cantitate

Va fi greu pentru Ucraina să spargă liniile ruse, având in vedere rezistența apărărilor în profunzime și bine pregătite în războiul modern. Vreme de secole, pentru asta a fost nevoie de condiții care nu sunt întrunite în Ucraina. Comandantul forțelor ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi, a caracterizat războiul drept un pat ca la șah, însă el crede că noile tehnologii ar putea permite o străpungere. Are dreptate la primul punct, însă nu și la al doilea. Armele care câștiga războiul sunt foarte rare în războiul terestru. Dificultățile ofensivei din 2023 nu s-au datorat unor arme foarte moderne și este puțin probabil ca o nouă tehnologie să schimbe radical războiul. Adaptabilitatea inamicului și posibilitatea de a ascunde trupe fac greu ca armele noi să înfrângă o apărare bine pusă la punct. Ucraina depinde de viitoarea susținere din partea Vestului, dar chiar și cu aceste ajutoare războiul va rămâne unul de uzură, dacă Rusia nu-și va pierde dorința de a lupta. Succesul Ucrainei necesită răbdare pe o perioadă lungă din partea Kievului și a aliaților vestici.

Ce înseamnă asta pentru viitorul războiului, în sens larg? Nu înseamnă sfârșitul manevrelor ofensive. Însă ele nu sunt ușoare. Necesită și permisivitate din partea apărătorilor, și pregătire buna din partea celui care atacă. Uneori ofensiva are succes: în 1940, 1967, 1991 și probabil se va mai întâmpla cândva, undeva. Iar, pe lângă, nepregătirea inamicului, este nevoie de echipamente, pregătire bună și ofițeri buni. Răsplata, când se întâmplă, este mare: Germania a ocupat Franța într-o lună, Israelul a înfrânt Egiptul în șase zile, SUA au cucerit Kuwaitul în o sută de ore. Însă condițiile nu sunt ideale aproape niciodată.

Situația aceasta duce la o dilemă pentru SUA. Armata a privilegiat calitatea în fața cantității. Asta a dus la o armată cu abilități și echipamente necesare pentru a exploata oportunități ofensive, așa cum s-a întâmplat în Kuwait și poate că se va mai întâmpla în viitor. Însă, dacă aceste condiții nu sunt întrunite și se ajunge la un război de uzura, armata de azi a SUA nu este construită pentru a suporta pierderile. SUA au pierdut sub 800 de militari în 1991 și puțin peste 23.000 în 20 de ani de contrainsurgență în Afganistan. Însă, în mai puțin de doi ani de război in Ucraina, fiecare tabără a înregistrat peste 170.000 de morți. Începând din 1980, SUA au produs 10.000 de tancuri Abrams. În Ucraina, cele două tabere au pierdut în doi ani peste 2.900 de tancuri. SUA au început acum să producă mai multe arme și muniție. Însă va fi uriaș de costisitor să produci arme scumpe în ritmul necesar pentru a susține pierderile mari ale Ucrainei. Și cum vor înlocui SUA pierderile în rândul militarilor profesioniști ucraineni?

Abordarea SUA este că axarea pe calitate poate asigura victorii rapide și decisive. Dar lecția din 2023 din Ucraina este că apărările în profunzime bine organizate rămân robuste, așa cum au fost în ultimul secol, iar, in acest caz, calitatea de una singură nu este suficientă pentru a asigura războaie scurte, cu străpungeri decisive și rapide, așa cum tinde să presupună armata americană. Calitatea este necesară atunci când ți se ivesc ocazii, însă este insuficientă pentru  garanta succesul. Dacă așa stau lucrurile, SUA ar trebui să-și regândească balanța dintre calitate și cantitate într-o lume în care ocaziile se ivesc din când în când, însă nu pot fi garantate.