Ucraina naționalizează „bancomatul“ oligarhilor

Guvernul ucrainean recurge la cea mai importantă mişcare în sistemul bancar de după căderea regimului pro-rus, în urmă cu trei ani.

Guvernul ucrainean recurge la cea mai importantă mişcare în sistemul bancar de după căderea regimului pro-rus, în urmă cu trei ani.

Guvernul ucrainean recurge la cea mai importantă mişcare în sistemul bancar de după căderea regimului pro-rus, în urmă cu trei ani. Ministerul de Finanţe de la Kiev va naţionaliza cea mai importantă bancă din ţară, PrivatBank, unde cetăţenii ucraineni au rezerve de circa 6 miliarde de dolari, adică 36,5% din totalul depozitelor din sistemul bancar. Motivul oficial al preluării integrale de către stat este „garantarea funcţionării neîntrerupte a acestei instituţii“, arată guvernul, care a acţionat şi la presiunea FMI. Conducerea ­PrivatBank a denunțat o serie de „atacuri informaţionale“, un război de presă căruia banca nu i-ar mai fi putut face faţă.

Omul din spatele PrivatBank

Situaţia este însă mult mai complicată, pentru că principalul acţionar al PrivatBank este oligarhul Ihor Kolomoiski, fost guvernator al regiunii Dnipropetrovsk, unul dintre marii finanţatori ai războiului împotriva separatiştilor din Doneţk şi Lugansk şi proprietar al unei companii energetice care l-a angajat pe fiul vicepreşedintelui SUA, Hunter Biden. „Idila“ dintre noul regim al preşedintelui Petro Poroşenko, el însuşi un oligarh, şi Kolomoiski s-a încheiat însă, iar acesta din urmă a devenit ţinta predilectă a palidei lupte anticorupţie din Ucraina.

Miliarde de dolari au fost sifonate

PrivatBank era suspectată că se află în spatele unor operaţiuni suspecte. În 2014, la apogeul războiului din estul Ucrainei şi al sprijinului financiar occidental, circa două miliarde de dolari venite din partea FMI au dispărut din Ucraina, prin intermediul PrivatBank, unele voci speculând că în acest fel oligarhul ar fi perceput „taxa“ pentru implicarea în războiul din Donbas. În plus, ­PrivatBank a fost acuzată că a acordat multe împrumuturi toxice, cu şanse minime de rambursare.

Această naţionalizare fără precedent în Ucraina poate alimenta instabilitatea politică şi poate provoca alegeri anticipate. Pentru moment, nu este limpede dacă statul ucrainean are 6 miliarde de dolari în lichidităţi, pentru a acoperi depozitele populaţiei. Mult mai sigur este însă că proprietarii băncii abia aşteptau să pună creditele toxice şi afacerile murdare în spatele contribuabililor.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.