Prima reacție! Ucraina neagă orice legătură cu atacul asupra Kremlinului

Un înalt demnitar ucrainean a afirmat miercuri că ţara sa nu are nicio legătură cu vreun atac cu drone împotriva Kremlinului şi a subliniat că astfel de acţiuni nu ar aduce nimic Kievului pe front şi doar ar provoca Rusia să adopte măsuri mai radicale, transmite Reuters.

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a spus că bănuiala că Ucraina se află în spatele atacului şi arestarea unor presupuşi sabotori ucraineni de către Rusia pot indica faptul că Moscova pregăteşte un atac ”terorist” pe scară largă împotriva Ucrainei în zilele următoare.

”Evident, Ucraina nu are nicio legătură cu atacurile cu drone asupra Kremlinului. Noi nu atacăm Kremlinul pentru că, în primul rând, asta nu rezolvă nicio sarcină militară”, a explicat Podoliak.

Rusia a anunţat miercuri că a doborât două drone ucrainene care încercau să atace Kremlinul, denunţând o tentativă de asasinat asupra lui Vladimir Putin, cu câteva zile înainte de parada de pe 9 mai, când este marcată victoria împotriva nazismului.

În noaptea de marţi spre miercuri, „două drone care vizau Kremlinul” au fost „scoase din funcţiune datorită utilizării sistemelor radar”, potrivit preşedinţiei ruse.

”În opinia mea, este absolut evident că ambele relatări, cea despre un atac asupra Kremlinului şi, simultan, cea despre presupusa detenţie a unor sabotori ucraineni în Crimeea, indică în mod clar pregătirea unei provocări teroriste pe scară largă de către Rusia în următoarele zile”, a încheiat Mihailo Podoliak.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

36 de Comentarii

  1. La cate minciuni au dat si dau pe goarna urcacanii astia, cine-i mai crede???

  2. …De parca Putin stătea pe acoperis.
    Poate sa se aștepte la un atentat inclusiv din tarile Arabe, satule de atâtea luni cu barilul de petrol între 70-80 dolari

  3. Muscalii se fac de rasul curcilor. Adicatelea au zburat ale doua drone ucrainesti peste toata Rusia si abia deasupra Kremlinului au fost sesizate de radare? Pai daca ar fi fost niste rachete, azi i-ar fi facut coliva lui Putina?
    Putinantropii mint de zvanta……[Rumburak]

  4. UKRJET UJ-22 (Airborne), aceasta drona este produsa in Urcacania si are o autonomie de 800 km putand transporta 20kg explosibil. Doua asemenea drone au fost folosite de urcacani in noaptea trecuta. Deci ei au fost, nu e nici o operatiune sub steag fals. Ca dovada ca Zdrelinsky s-a repezit fuga la Helnsinki de frica.

  5. Atacarea Kremlinului a fost aprobata de Iohannis, se stie ca el, marele alb, are alergie la ciuma rosie.

  6. Obisnuita minciuna ucrana/NATO. Rusii isi arunca in aer conductele de gaz, rusii isi bombardeaza podul din Crimeea, rusii isi bombardeaza centrala nucleara de ei detinuta si acuma rusii isi bombardeaza presedintia. Ai zice ca nici nu e nevoie de ucrani in acest razboi, pe amandoua partile ale frontului sunt doar rusi.
    Problema nu e ca ucranii sunt atat de infantili ci ca vajnicii conducatori ioropeni cu coloana din plastilina sunt obligati sa creada astfel de ineptii, ptr noi europenii dintr-o foarte paguboasa solidaritate cu interesele SUA.
    Observ ca de ex. romanul nu prea realizeaza ca ajutoarele pe care in totala netransparenta/la secret le oferim Ucrainei sunt platite de romani. Pai banii aia nu pot fi in 2 locuri deodata. Sub diferite forme si dati ucrainei si dati romanilor. Iar conducerea romaniei a „ales” de mult la presiunea partenerului strategic. Azi „America first” rasuna peste tot in UE, cu notabila exceptie a Ungariei.

  7. Ucraina…,,daca nu faceti parada voi,rusilor ,lasa ca o facem noi!”

  8. Și dacă asta e un motiv pentru ruși de escaladare? Nu prea au lovit Kievul și in zonele rezidențiale deloc, acum cine știe cât de adânc trebuie să fie buncărul conducerii ucrainiene.

  9. gelu Si chiar crezi ca au trecut dronele prin spatiul aerian rusesc fara sa fie bagate in seama? Sau au folosit vreo scurtatura stiuta de ei?

  10. Ghici ghicitoarea mea:ce urmeaza acum?Ucraina o cauta cu lumanarea.Credeti ca rusu ramane dator?

  11. @ gelu – inca o data ai dreptate . Ai informatii corecte , rationezi bine si intuitia-ti functioneaza 100 % .
    Bravo . Sa nu te schimbi.

  12. @ marius:19.15: și ai încălecat pe o sa și ne spui ca-i clona ta.
    E clar. Dupa ce rusii au bombardat centrala de la Zaporojie s-au gândit sa-si bombardeze președintele, in timp ce acesta era plecat în vizita fără sa-i informeze pe ucrainieni. Așteptăm ca tribunalul Penibil Internațional sa-l condamne pe Putin fiindacă nu a întâmpinat dronele la aeroport ca să le strângă mâinile și sa le ofere buchete de flori americanilor care si-au folosit sateliții ca să le ghideze spre țintă. Tovarasul Blinker, după ce a fost folosit drept momeala pentru pești și pestioaice,nu s-a putut exprima pe acest subiect fiindcă era pe Bideu foarte constipat,toată atenție fiindu-i orientata spre interior. Firește, se va pronunța Bideu, dar numai în cazul în care nu va uita ca este președintele Americii. Răzvan și Vidra Tudor s-au pronunțat. Fiind lumina care întunecată întunericul ii credem. Îl așteptăm pe Gadea, fără barba, în semn de doliu fata de tentativa ratata. Are el bomba nucleara pregatita. Dacă, Doamne ferește, Putin se va uita la A3, Gadea se va dețonă în direct ca sa-l anihileze pe domnul Putin. Slava Gadea.

  13. A intrat FRICA de moarte in Zelenski si acum neaga atacul cu cele doua drone asupra lui Putin.

  14. Din păcate pentru ei, ucrainenii sunt, în acest caz, între ciocan și nicovală.
    Căci dacă se jură că nu au fost ei, înseamnă că a fost o țară NATO (sunt deja multe care au graniță cu rușii).
    Iar rușii s-ar putea să-i creadă. Și atunci începe balul. Toată lumea îl așteaptă, dar se codește să facă primul pas. S-ar putea să-l facă rușii. Poate de 9 mai, ca s-o ia de unde au rămas în ’45.

  15. Eu cred ca tentativa asta de atentat impotriva lui Putin a fost mult trimbiţata contraofensiva a Ukrainei,asa ca nu mai asteptati alta.Deocamdata va urma „recompensa”din partea Rusiei

  16. provocare ieftina: rusii se razbuna tare de tot, saracii ucrainieni au motiv sa ceara si mai multe arme, bani etc., eventual o implicare directa… sa le iasa contraofensiva ca la carte…

  17. Parca înainte de 90 a aterizat în Piața Roșie un avion de mici dimensiuni! Apărarea antiaeriană rusă este varza! Nici pentagonul nu e mai prejos cu documentele clasificate scurse in presa!

  18. @MYSEBI/Nu ma schimb si astept cu nerabdare ca Sfantul Dumnezeu sa slobozeasca ursul furios din lanturi si atunci sa vezi distractie. Toata sleahta asta de uciga-i toaca din Nato, UE si USA isi va gasi masul.

  19. Drona daca zboare la joasa altitudine trece fara nici o problema de radar. Drona ucrainiana are si amprenta radar mica si chiar zburand la 6 km inaltime poate trece neobservata. Dupa cum arata e construita din material sintetice. In mod sigur sunt bagati si amerlocii deoarece transmiterea datelor la cei 2 operatori aflati la 700 km distanta s-a facut cu ajutorul satelitilor militari amerloci.

  20. Pai daca Jelinschi neaga ca au fost ai lui, inseamna ca arata indirect spre baietii destepti din exterior care au inceput sa-l nemultumeasca personal. A inceput sa carcoteasca impotriva lor. O sti ca este pe faras?

  21. …că din acest moment Moskova are argument să-l „termine” pă măscăriciul criminal jîd Jale’n’sky.
    Iar odată cu Jale’n’sky se duce pă ‘lă tot regimu’ nazist dă la Kiev, iar arrrmiya ukraineană (cît a mai rămas dîn ea, dupe 1 an) va băga o lovitură de stat ce va mătura toate slugile lu’ $$oroș șî Nula’, puse acolo p’în lovitura dă stat zîsă „Meydan”, dîn 2014, șî se va duce pă ‘lă toată strategia regizată acolo dă Departamentu’ dă Stat dă la Washington, p’în C.I.A……[Rumburak]

  22. Pare nai degrabă o încercare de a da jos steagul Federației Ruse. Steagul a rezistat. Material bun, nu din cel din care era steagul german ars de băbuțele Sovietice la protestul anti Schulz.
    Ora diminetii la care au lovit dronele în apropierea steagului de pe acoperis, ne arata iar ca nu s-au dorit victime ci doar o umilire a apărării rusesti.
    Nu e nici la îndemână unui cetățean de rand din Moscova sa aibă 2 drone de 10-20000 euro bucata, plus explozibil și sa nu afle niciun turnător.
    Pare nai degrabă o acțiune organizata de un grup partizan de pe teritoriul Rusiei, fie ucrainian, fie rusi antiregim.

  23. Masacrul Dunblane: unde dai și unde crapă
    George Robertson a fost foarte apropiat de Thomas Hamilton (asasinul în cauză) și, datorită asocierii sale cu pedofilii, a fost ridicat la rangul de Lord Robertson și promovat la funcția de Secretar General al NATO (11 octombrie 1999-5 ianuarie 2004), unde a excelat în traficul de heroină. Tony Blair și Gordon Brown aveau un interes personal să elimine victimele pedofililor din Dunblane care începuseră să vorbească. Edinburgh Evening News. 23 martie 1996, prima pagină: „Președintele partidului de circumscripție al ministrului britanic de externe Malcolm Rifkind din Edinburgh Pentlands, Robert Bell, i-a vândut arme și muniții lui Thomas Hamilton cu doar câteva săptămâni înainte de masacrul de la Dunblane și a spus că-i va vinde din nou”. Robert Bell i-a furnizat lui Thomas Hamilton 4 pistoale. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că Hamilton era un infractor sexual condamnat. Dosarul cazului Dunblane a fost sigilat pentru 100 de ani pentru a ,,proteja” copii victime. În mod convenabil, Regatul Unit a interzis armele de mână la scurt timp după masacrul Dunblane. Apoi a avut loc Masacrul de la Port Arthur din Tasmania, Australia (46 de zile mai târziu), unde la 28 aprilie 1996, 35 de oameni au fost uciși și 21 de răniți. Asta a fost pus pe seama asasinului ,,retardat” Martin Bryant (23). Două săptămâni mai târziu australienii au interzis tot felul de arme. Vreau să spun că nu tot ce zboară se manancă.
    p.s: După banarea armelor de foc in UK a urmat o crestere mare a atacurilor cu cutite.

  24. ,,Trump l-a sunat pe Putin să-l felicite pentru că a supraviețuit unei alte tentative de asasinat a Deep State. Peste noapte, un roi de drone a coborât asupra Kremlinului, inclusiv reședința privată a lui Putin, dar armata rusă și forța de protecție prezidențială a lui Putin au distrus sau dezactivat dronele în zbor, prevenind ceea ce ar fi putut fi un eveniment cu victime în masă. În urma atacului, Putin a primit un telefon de la președintele Trump, care a empatizat cu el și a spus că și el a supraviețuit „unui număr mare de încercări ale Deep State” de a-l ucide. Putin i-a spus lui Trump că a suferit nenumărate încercări de asasinat „pregatite în Occident” de la începutul Operațiunii sale militare speciale în Ucraina pentru a scăpa țara de biolaboratoare străine, pedofili și, mai recent, depozite de vaccinuri Covid-19. El i-a dezvăluit lui Trump că forțele sale au doborât și blocat electronic telemetria GPS a dronelor. Resturile au căzut inofensiv pe pământ și nu au provocat răni. „Acesta a fost un atac terorist”, a spus Putin, adăugând că Zelenskyi trebuie să fi avut ajutorul regimului criminal Biden pentru a orchestra lovitura. Când Trump a întrebat cum au pătruns dronele în spațiul aerian rusesc și au ajuns la Kremlin fără a fi mai întâi doborâte de sistemul integrat de apărare aeriană al Moscovei, Putin a speculat că mercenarii străini s-au strecurat cumva peste granița din apropierea orașului ucrainean Orșa, au ocolit forțele de securitate și granicerii și au lansat dronele aproape de Moscova. Experții în muniție au examinat resturile și au stabilit că dronele erau drone sinucigașe „Switchblade” fabricate în America, care pot încăpea într-un rucsac și au o rază de acțiune maximă de 25 de mile. „Porcul Biden și câinele Zelenskyy mi-au facut asta”, a spus Putin.
    El a mai spus că l-a trimis pe Spetznas să găsească și să execute făptuitorii.”

  25. Urcacii au ratat !
    Când ratează, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le MIROASE. A TRANDAFIRI.
    Dar dacă nu ratau, cine s-ar fi bătut cu pumnu-n piept ca a omorât BALAURUL ? Eeeeh ?…?

  26. Inca aveti alergie la ADEVAR. STREANGUROLUL si LOPATINUL va vor curma suferinta. ,,Trump l-a sunat pe Putin să-l felicite pentru că a supraviețuit unei alte tentative de asasinat a Deep State. Peste noapte, un roi de drone a coborât asupra Kremlinului, inclusiv reședința privată a lui Putin, dar armata rusă și forța de protecție prezidențială a lui Putin au distrus sau dezactivat dronele în zbor, prevenind ceea ce ar fi putut fi un eveniment cu victime în masă. În urma atacului, Putin a primit un telefon de la președintele Trump, care a empatizat cu el și a spus că și el a supraviețuit „unui număr mare de încercări ale D.S.” de
    a-l ucide. Putin i-a spus lui Trump că a suferit nenumărate încercări de asasinat „pregatite în Occident” de la începutul Operațiunii sale militare speciale în Ucraina pentru a scăpa țara de biolaboratoare străine, pedofili și, mai recent, depozite de vaccinuri Covid-19. El i-a dezvăluit lui Trump că forțele sale au doborât și blocat electronic telemetria GPS a dronelor. Resturile au căzut inofensiv pe pământ și nu au provocat răni. „Acesta a fost un atac terorist”, a spus Putin, adăugând că Zelenskyi trebuie să fi avut ajutorul regimului criminal Biden pentru a orchestra lovitura. Când Trump a întrebat cum au pătruns dronele în spațiul aerian rusesc și au ajuns la Kremlin fără a fi mai întâi doborâte de sistemul integrat de apărare aeriană al Moscovei, Putin a speculat că mercenarii străini s-au strecurat cumva peste granița din apro-pierea orașului ucrainean Orșa, au ocolit forțele de securitate și au lansat dronele aproape de Moscova. Experții în muniție au examinat resturile și au stabilit că dronele erau drone sinucigașe „Switchblade” fabricate în America, care pot încăpea într-un rucsac și au o rază de acțiune maximă de 25 de mile…’’

  27. Se observa cu claritate ca ucraina cu ajurorul sua controleaza tot..bravii soldati ucraini mai au un pic si ajung la Moscova…toate astea sub coordinarea duamnei Úrsula si al marelui presedinte johanis…e clar..nu mai exista alta solutie.

  28. @gelu: specialistu’ lu peste: auzi la el ca nu are amprenta radar la 6 km altitudine….. Ramai la blesteme ca acolo te pricepi.
    „Drona daca zboare” curat limba romana!
    @Otova: mujicii nu reusesc de 6 luni sa treaca de Bahmut. Ce te face sa crezi ca au cea mai mica sansa impotriva NATO? Si lasa chestia cu armele atomice, alea sunt pentru alde gelu si axon. Dintr-un duel atomic NATO-Rusia castiga doar China. In nici un caz Rusia. Oricum s-ar termina acest conflict, principalul perdant este…. ai ghicit: Rusia. Chiar daca nu le ia China jumatate din Siberia tot perdanti sunt. Si inca pe termen lung.

  29. Nu doar U-Kraina a atacat Kremlinul dar a tiparit shi un timbru cu care se lauda ca a atacat Kremlinul. Timbrul este un desen pe care se vede drona shi Kremlinul incendiat. Desenul exagereaza mult; in realitate incendiul nu a fost pre grav.

  30. Ciudat, e prima data cand nu aud ca Putin s-a autobombardat ! Inseamna ca asta-i adevarul, el a condus dronele dintr-un fotoliu. Habar nu aveti ce inseamna razboiul informatiilor, pe voi va face de cacao orice soacra.

  31. Daca povestea asta cu dronele „asasine” , este o provocare ruseasca , atunci Ucraina se poate astepta la un bombardament masiv asupra Kievului !

  32. A început contraofensiva de primăvara-vara! Putin are liber la rachete nucleare tactice!

  33. @ Adrian (23,27)…mosule de „destepti” ca tine este plina lumea…”inteligenti” sunt mai rari. RUSIA si CHINA vor fi merea impreuna impotriva SUA. HEGEMONIA mondial-evreiasca-americana se apropie de COLAPS !.

  34. Zelenski doar i-a aratat pisica lui Putin .Putem sa te lovim oricind incearca si tu sa vezi daca poti .In mod normal ar fi trebuit ca Putin sa loveasca si el o presupusa locatie a ucraineanului Zelenski dar cum nu o poate face intreaga planeta zimbeste discret in coltul gurii . Putin , daca ar incerca sa trimita nister rachete spre Zelenski , Ucraina le va dobori pe toate mai ales acum cind Macron le-a dat ucrainienilor armament ce doboara si musca in zbor .Armata lui Putin nu mai are rachete(componente) de inalta precizie acum cind a ramas fara tehnologia germana aferenta . Putin incarca hipersonicele si le trimite la plesneala fara sa fie in stare sa loveasca punctual asa cum Zelenski tocmai a facut .Rusia , asa cum va tot zic de peste un an , nu poate decit sa loveasca un teritoriu pustiu , depopulat si nelocuibil ,cu un proiectil nuclear de mica putere sau sa distruga partial centrala nucleara de la Zaporojie spre a creea un teren contaminat ce nu poate fi trecut militar si nici civil .Nu ii ramane decit acesta solutie ce ar creea un spatiu despartitor intre Rusia si Occident pentru zeci de ani .Se vor retrage curind de unii singuri .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.