Noua denumire ar putea fi adoptată chiar în cursul acestui an, iar autoritățile susțin că schimbarea nu va genera costuri suplimentare, notează News.ro.
O nouă etapă în desprinderea de moștenirea rusă
„Trebuie să finalizăm în sfârşit această reformă şi să eliminăm orice legătură cu Moscova. Avem propria noastră tradiţie, iar momentul a venit să o revendicăm”, a declarat Pişni într-un interviu acordat Reuters.
Ucraina a introdus moneda națională, hrivna, în 1996, dar a păstrat pentru subdiviziune vechea denumire sovietică „copeică”. Noua monedă, „șah”, preia un termen folosit în secolele XVI-XVII, iar bancnotele cu această denumire au circulat și în perioada Revoluției Ucrainene din 1917-1921.
Banca Națională a Ucrainei a început o serie de consultări publice și evenimente pentru promovarea proiectului, în timp ce Parlamentul pregătește dezbaterea legii privind înlocuirea oficială a denumirii.
„Copeica a fost păstrată doar în trei dintre cele 15 foste republici sovietice: Rusia, Belarus şi Ucraina”, a subliniat Pişni, menţionând apropierea regimului de la Minsk de Moscova.
Parte dintr-un proces mai amplu de schimbare
Decizia vine în contextul eforturilor mai largi ale Kievului de a elimina simbolurile legate de Rusia. În ultimii ani, mii de străzi și localități au fost redenumite, monumentele sovietice au fost îndepărtate, iar simbolurile culturale rusești au fost înlocuite.
Un sondaj realizat în septembrie de Institul Internațional de Sociologie din Kiev arată că 91% dintre ucraineni au o atitudine negativă față de Rusia.
„Tara arde si baba se piaptana” spune un inteligent proverb al romanilor.