Războiul fierbinte din Ucriana a început în aprilie 2014, când separatiștii din Donețk au cucerit orașul Sloviansk, care apoi a fost supus unui asediu ucrainean. Războiul se poate încheia, la mai bine de zece ani, cu o înțelegere ruso-americana de a apăra Slavianka – la capătul lumii, în extremul Orient rus, în fața asediului economic și demografic al Chinei.
Disputa dintre Statele Unite și Ucraina, la fel ca și cea cu aliații a luat forma unui meci de box televizat și toți ochii stau pe Europa. Există riscul să nu mai putem vedea pădurea de copaci – adică singura dispută care a rămas o constantă de-a lungul ultimelor administrații americane, cea dintre China și Statele Unite.
Primul mandat al lui Donald Trump la Casa Alba a început cu măsuri care sa îngrădească dezvoltarea tehnico-economică a Chinei. A urmat și un război tarifar, iar apoi un ”armistițiu” numit ”Faza Întâi”, prin care China se angaja să cumpere suplimentar produse în valoare de 50 de miliarde de dolari din SUA. Era la începutul anului 2020. Nu s-a înregistrat nicio evoluție. Prima administrație Trump a restrâns accesul Chinei la cipuri performante. Poziția față de China a fost singura păstrată de viitoarea administrație Biden, care a întărit și mai mult restricțiile comerciale. Acum, odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, putem vorbi mai degrabă de accentuarea acestei dispute și ajungerea la un război comercial deschis decât despre vreo ”Fază a Doua” a ”armistițiului” sino-american.
Primul discurs al lui Donald Trump în fața Congresului în acest al doilea mandat a coincis cu un discurs despre starea națiunii ținut de premierul chinez Li Qiang, la deschiderea Congresului Național Popular din China. ”Dacă SUA insistă pe războiul tarifelor, pe războiul comercial sau pe orice tip de război, China va lupta până la capăt”, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, rezumând poziția de la Congres.
Având în vedere acest conflict mocnit între primele două puteri ale lumii (cu o mulțime de răbufniri în apele Marii Chinei de Sud, în preajma Filipinelor, a Vietnamului, Malaeziei, însă cu o intensitate ce le face să treacă pe sub radarul presei internaționale), analistul Edward Luttwak ne spune care este motivul umilirii lui Volodimir Zelenski la Casa Albă, precum și motivul disputei aprinse dintre SUA și aliații din Europa.
”Este vorba despre a face Rusia mai maleabilă pentru a obține o încetare a focului și a începe negocieri pe baza unui compromis teritorial, urmărind neutralizarea Chinei. Trump încearcă o strategie în oglinda cu cea a lui Nixon: în loc să curteze China pentru a se opune URSS, așa cum au făcut Kissinger și Nixon în 1972, Trump încearcă să despartă Moscova de Beijing”.
Rusia de astăzi este o umbră față de URSS în anii 1970, scrie Luttwak, atrăgând însă atenția că există domenii în care Rusia lui Putin este esențială pentru China – în special in domeniul aeronautic, spațial. Dar cel mai important este că Rusia este un teritoriu imens care stă între China si Vest (atât Europa, cât și America de Nord). ”Rusia joacă pentru China același rol pe care Oceanul Pacific îl are pentru Statele Unite”.
Și Joe Biden, și Donald Trump știau că Rusia lui Vladimir Putin are o problemă cel puțin la fel de mare ca și extinderea NATO – integritatea teritorială a Extremului Orient rus. Spre deosebire de Biden, Trump poate negocia cu Putin, pentru că nu a insultat Rusia, așa cum au făcut Biden și echipa sa. Oficialii din Vladivostok erau îngrijorați de intruziunea Chinei în Siberia înainte de războiul din Ucraina; pe fondul efortului rus de război și al alianței de facto cu China pe poziție de vioară a doua, aceste intruziuni s-au agravat. Siberia de Est este mai mare decât UE ca suprafață, de aproape două ori mai mare decât India, aproape cât Australia, și are o populație de de doar 8 milioane de locuitori. Cel mai apropiat mare oraș chinez, Harbin, are doar el peste 10 milioane de locuitori, iar provinciile chineze învecinate au aproape 60 de milioane de locuitori. În 2023, aliații chinezi ai Rusiei au dat o directivă pentru schimbarea pentru uzul chinez a numelui Vladivostok în Haishenwai, un nume din perioada pre-rusă. Cele mai mari pierderi teritoriale ale imperiului chinez au fost cele in favoarea Rusiei, la jumătatea secolului 19. Cum nu a uitat umilințele în fața Vestului, China nu le uită nici pe cele produse de Rusia.
Acum China pune presiune pe Rusia pentru a accepta construirea unui port chinez la Slavianka, în apropiere de Vladivostok, acolo unde se întâlnesc frontierele Federației Ruse, Coreei de Nod și Chinei și unde China nu are ieșire la mare, frontiera ajungând până la doar 20 de km. de litoral. Este vorba despre aceeași strategie de îngrădire a Chinei ca și cea aplicată, la o scară mult mai mare, de SUA după Al Doilea Război Mondia, prin cele trei lanțuri de insule (primul: de la Kurile, prin Japonia, până în Taiwan și nordul Filipinelor; al doilea: prin Guam, până în Papua Noua Guinee; și al treilea: din Aleutine în nord, prin Hawaii, Fiji, până în Noua Zeelandă). Pentru China, această îngrădire a accesului la Ocean reprezintă o provocare și o vulnerabilitate asemănătoare cu extinderea NATO pentru Rusia.
Cărțile pe care le joacă Trump în negocierile ample cu Rusia sunt despre Extremul Orient rus și China. Din punct de vedere al marii strategii americane, Europa și Ucraina sunt mai puțin importante, câtă vreme Rusia ar fi ruptă din alianța de facto cu Beijingul. Sună cinic, dar, în termenii realismului politic, valurile de produse și mașini chinezești care invadează Europa și lumea sunt cel puțin la fel de grave în jocul marilor puteri ca și morții din Ucraina.
Cel mai important pentru Vest este ca Rusia să nu fie atât de dependentă de China, scrie Luttwak. ”Poate că Europa nu vede asta, pentru că și-a băgat capul în nisip, însă Trump și-a dat seama că are o ocazie, că Putin caută un final favorabil în Ucraina și că în felul acesta îl poate rupe de Beijing. Poate că pare o strategie prea ambițioasă, însă umilirea televizată a lui Zelenski este un indiciu că Trump are intențiile lui Nixon”, scrie Luttwak.
Este un joc de poker între marile puteri, pentru a impune o nouă ordine mondiala. În Europa și în cercurile liberale din SUA, analiștii și politicienii sunt alarmați de erodarea democrației, de faptul că președintele Zelenski rămâne fără arme pentru iluzoria înfrângere a Rusiei, de viitorul genurilor, al minorităților sexuale, de viitorul politicilor de mediu, de dezastrul ecologic, etc. Tot acest discurs arată că Europa nu are cărți bune pe care să le joace, la fel și Ucraina. ”Jurnaliști bine plătiți și alte personalități fac spume la gură în Europa împotriva lui Trump, dar par să nu mai poată gândi din cauza șocului. Nu și-au pus niciodată problema că în Ucraina au dispărut sute de milioane de dolari. Donald știe asta și va ridica această problemă la întâlnirile cu Zelenski. După cum presa critică ipocrit declarațiile administrației Trump despre libera exprimare, tot așa uita să menționeze corupția liderilor ucraineni”, scrie Panagiotis Theodoracopulos, pentru Takimag.
America lui Trump are cărțile și vrea să-l atragă pe Vladimir Putin a masa. Strategia lui poate fi identică cu cea folosită în cazul războiului din Gaza, unde a încercat să-i atragă la masă pe liderii arabi, scrie Takimag. Cum? A declarat că SUA vor să preia Gaza și să o transforme într-un Monaco levantin. Imediat, Egiptul, Iordania și monarhiile bogate din Golf au pus banii pe masa și au venit cu un plan de a transforma pe cheltuiala lor ruinele din Gaza. În cazul Rusiei, Donald Trump îl umilește în fața întregii lumi pe Volodimir Zelenski și îi lasă uluiți pe aliații europeni cu planurile sale de retragere a umbrelei de securitate americane. La Moscova, Vladimir Putin zâmbește când vede că ajutorul militar pentru Ucraina este sistat, că SUA plănuiesc reducerea sancțiunilor impuse Rusiei. Și Moscova semnalează că așteaptă marea întâlnire Putin-Trump. Asta înseamnă că președintele SUA a reușit să-l atragă pe omologul rus la masa de poker.
Pe 28 februarie, când Zelenski era umilit la Washington, Reuters cita patru surse anonime care arătau că guvernul Israelului face lobby la Casa Albă pentru ca SUA să fie de acord cu menținerea bazelor militare ruse din Siria. Sursele arătau că guvernul Netanyahu este îngrijorat de extinderea influenței Turciei (care a susținut gruparea – un fel de al Qaeda în costum – care a alungat regimul Assad). Benjamin Netanyahu se teme că Siria și bazele militare ruse abandonate ar putea deveni baze al Hamas. De cealaltă parte, și Rusia are motive să limiteze extinderea influenței Turciei, care a fost în tabăra adversă în conflictul câștigat de azeri în Nagorno-Karabah, în războiul civil din Libia și, acum, în Siria.
Israelul știe încotro bate vântul și face orice este nevoie pentru a se asigura că interesele sale sunt susținute de cei mai important jucători. Sursele Reuters arată că guvernul Netanyahu vede în Rusia un jucător major în această perioadă de tranziție la o nouă ordine internațională.
”Mi-e teamă că tot ce pot să ofere europenii, cu excepția polonezilor și ungurilor, este ignorarea realității. Se prea poate ca Putin să râdă acum. Între timp, presa progresistă l-a redescoperit pe Trump ca obiect al urii și al invectivelor. Și nu le trece prin minte că Trump încearcă să rupă alianța dintre China și Rusia”, mai scrie Takimag.
In pofida perfidei PROPAGANDE NUALNDIER-BIDENISTE de pe atunci ( dinainte „24-joi” si „ochii pe butelie” si „PUTIN…GLOBAL” si TRUMP=POTUS)
de unde ante stia MISHTEUAX (ii recitesc cu uimire comentariile mega GENIAL-PROPHETICE (incusive POGROAME si soarta harapilor la eiwrei 🙂 ) ce va urma ?
Mai ales FAZA cu consfiscarea …ECONOMIILOR POP.ULATIONALE ale UE (de „uRSULLA”) si faptul ca din roazboiul proxy (care-i subtearn doar FIAT-MONEY VALUTAR 😉 ) doar RUSSIA si CHINA vor fi discret despagubite de … reforma bancara (evident azi prin prognoza econonomica a UE) 😉 a FED+BCE mascata prin „RAZBOIUL PROXY URKAN” si … mish-mash-uriule familior ereditare care conduc (inca) CITY-ul LONDONEZ !
„3301” NU e inter-national ci pan-national !
IQ~155 (aveti noroc veselilor ca nu-ntelegeti lumea = ignorand intelectual prezentul 🙁 ! chiar si 1/1000 va e prea mult ! Dara-mi-te „SALVATI-VA OMUL!” 🙁 !