Ştirea cu protestul lui Adrian Sobaru în Parlamentul României a mai transmis lumii un mesaj. Că în România societatea civilă şi Opoziţia nu mai au nici un dialog cu Puterea. Că numai mijloacele disperate ar mai putea-o clinti. Că aceasta acţionează numai pe cont propriu. Măsurile de austeritate sunt doar iniţiativele unui singur om şi apoi sunt consolidate de un clan. Când e vorba de cheltuielile de la buget, clanul politic are comportament de bandă. România devine astfel nu doar un capitol de aderare la Schengen amânat. Devine şi caz de conflict nedeclarat cu Comisia Europeană! Dar unul pe cont propriu. Bulgaria, mai diplomatică şi mai deşteaptă, începe să se mişte pe cont propriu şi să încerce crearea unui culoar de comunicare cu Europa şi cu spaţiul de circulaţie liberă a acesteia prin sudul ţării noastre. Ceea ce înseamnă că pentru nu se ştie cât timp vom rămâne un caz nerezolvat, o ţară cu mofturi, în care măsurile şi standardele europene sunt întâmpinate doar cu răgete şi explicaţii şmechereşti. Şi cu proteste de securişti versaţi în condamnarea capitalismului!
Care ar fi ultima noastră şansă? Este una de ultimă zi a anului 2010. Pe 31 decembrie, preşedintele României împreună cu Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor (şansă incredibilă de recuperare a imaginii pentru o găină politică!) şi cu încă 2-3 personalităţi din PDL (inclusiv Sorin Frunzăverde!) să ceară demisia guvernului Boc! S-ar putea alătura şi echipa nesătulă din UDMR şi toată Opoziţia. Măsurile de austeritate au fost bifate. Tranşa FMI ar intra în conturile româneşti. Ar fi un semnal de credibilitate lansat în ultima zi a unui an în care trenul politic al României se pregăteşte să iasă dintr-o gară europeană. Ar fi un răsunător semn că România recunoaşte eşecul total al acestui guvern. Şi ar conţine un mesaj de dialog. Ne retragem guvernul imbecil, care nu este nici interlocutor european, nici administrator cinstit şi nici călăuză pentru ieşirea din criză!
O simbolică solicitare de debarcare a acestui guvern de lăcuste ar lăsa loc de meditaţie. În zilele de Anul Nou, în cancelariile europene ar mai circula o întrebare firească:
– Ce facem cu România? Ce se întâmplă acolo şi cum poate ieşi ţara de la gurile Dunării din enorma încurcătură în care a intrat singură?
Ar fi un semnal pozitiv pentru europeni şi, în egală măsură, pentru români. Altfel, de la Londra şi Washington până la Prut şi chiar mai departe, va colinda aceeaşi întrebare:
– Ce ne facem cu România?
Un răspuns coerent este obligatoriu pentru toţi cei interesaţi!
