Umbra lui Mussolini la Davos

Astăzi, Benito Mussolini este deseori văzut ca un fanfaron incompetent care a devenit din idolul lui Adolf Hitler nimic mai mult decât un cățeluș. Însă trebuie spus că fascismul lui Mussolini a devenit dominant în cea mai mare parte a lumii, deși într-o formă neașteptată: el este viziunea despre lume a progresiștilor, cei care, în mod ironic, își acuză rivalii politici de ”fascism”, scrie Joel Kotkin, profesor la Chapman University, pentru publicația britanică UnHerd.

Mussolini a fost un socialist radical și s-a văzut drept ”revoluționarul” care transformă societatea punând statul în centrul vieții economice. În Italia și în Germania, fascismul a adus cu sine un stat al bunăstării populist și mereu în creștere, de tipul celui pe care îl vedem în zilele noastre.

Ideea lui Mussolini de a controla economia de sus, acordând beneficii generoase populației, dar dând mereu prioritate marilor interese de afaceri, se impune în zilele noastre și înlocuiește treptat vechiul model al capitalismului liberal. Spre exemplu, ”Marea Resetare” introdusă de Forumul Economic Mondial propune extinderea beneficiilor sociale și o economie care transcende piața și vrea să lupte pentru ”egalitatea” de gen, rasială și pentru salvarea planetei.

Indiferent că vorbim despre fascismul de la începutul secolului trecut sau despre cel de astăzi – în sensul său corporatist – el se bazează pe concentrarea puterii economice cu scopul atingerii unor obiective ideologice. În 1922, marile corporații și marii proprietari de terenuri au finanțat Marșul asupra Romei al Cămășilor Negre ale lui Mussolini. Organizația industriașilor, Confindustria, s-a bucurat că Mussolini vrea să construiască infrastructura.

Cartelurile germane și zaibatsu din Japonia s-au supus și au profitat de pe urma regimurilor fasciste și a contractelor cu statul. Astăzi, China este un stat pe model fascist din multe puncta de vedere, introducând elita corporatistă în structurile de putere. Începând cu anul 2000, nu mai puțin de o sută de miliardari fac parte din structurile de decizie ale statului comunist, o evoluție pe care care Mao nu ar fi permis-o.

Istoria ne arată că țările capitaliste s-au opus unei asemenea concentrări a puterii, însă acest fenomen pare de neevitat după pandemie, care a distrus micile afaceri și i-a îmbogățit și mai mult pe superbogați. Câteva companii mari din domeniul tech dețin acum circa 40% din valoarea Indexului Standard and Poor, un nivel de concentrare fără precedent în istoria modernă.

Companii precum Amazon sunt modelul american de zaibatsu, cu influență asupra altor industrii, de la retail și cloud computing și până la sănătate, presă și calatorii în spațiu. Aceste firme au aderat inițial la piața liberă și la capitalismul liberal, însă acum au ajuns să susțină un rol mai puternic și mai larg al statului.

În paralel, are loc transformarea îngrijorătoare a Partidului Democrat din SUA într-o subsidiară a elitelor corporatiste. Joe Biden a primit de cinci ori mai multe donații din partea companiilor financiare, de comunicații. Mai mult, oligarhii occidentali de astăzi sunt extrem de apropiați de ONG-uri, pe care le folosesc pentru a promova discusrul politically correct despre încălzirea climei, despre egalitatea de gen și de rasă, în timp ce ei obțin profituri uriașe.

Fascismul de la începutul secolului trecut promitea mai multă prosperitate. Forma sa cea noua, cel puțin în Vest, nu promite decât beneficii sociale, cu scopul de a menține clasa de mijloc și clasa muncitoare într-o stare de dependență și lipsită de aspirații. S-a ajuns chiar până acolo încât guvernatorul Băncii Angliei să vorbească despre ”descreștere”, adică o încetinire a creșterii economice menită să reducă nivelul de trai. În 1972, raportul ”Limitele Creșterii”, al Clubului de la Roma, a fost publicat cu sprijinul familiei Agnelli, deținătoarea Fiat și o rotiță esențială a statului corporatist al lui Mussolini. Raportul acesta arăta că vor urma penurii de resurse naturale, o scădere a creșterii economice, reducerea consumului și o mobilitate socială mai mică.

În ordinea economica de astăzi este limpede că nu există egalitate. Investitorii de pe Wall Street, oligarhii din Slicon Valley și producătorii de automobile electrice au o groază de oportunități, ca urmare a programelor de subsidii masive din partea statului. Acești oligarhi progresiști, precum predecesorii lor fasciști, consideră că democrația nu este de folos. Eric Haymann, un înalt oficial al Deutsche Bank, sugerează că, pentru a atinge obiectivele privind clima stabilite la Davos, corporațiile ar trebui să recurgă la ”un anumit grad de eco-dictatură”. Asta pentru că unor oficiali aleși le-ar fi foarte greu să limiteze zborurile cu avionul, numărul mașinilor și autostrăzile pentru cei mulți.

Deloc surprinzător, marii perdanți vor fi cei săraci. Peste tot unde au fost impuse politicile verzi ale ”Marii Resetări” – California, Marea Britanie, Canada, Australia, Grecia, Germania, Franța – rezultatul a fost apariția unei ”sărăcii energetice”; Institutul Jacques Delors a estimat că 30 de milioane de europeni nu își pot încălzi cum trebuie locuințele în perioada rece, din cauza prețului energiei.

Actuala reîncarnare a fascismului lui Mussolini este extrem de ipocrită. De exemplu, noile noastre elite se fac că nu observa contradicția dintre modul în care susțin în țările lor ”justiția socială” și lupta cu „rasismul sistemic” și modul în care cooperează cu China, o țară care încalcă drepturile omului și impune munca forțată în provincia Xinjiang. Companii progresiste agresive precum Airbnb fac schimb de informații despre clienți cu autoritățile chineze; Apple se bazează pe munca forțată a uigurilor.

În lupta ce se da acum între două sisteme fasciste, China are mai multe avantaje. Cadrele Partidului Comunist oferă mai mult decât o agendă moralizatoare; comuniștii chinezi spun că vor să reducă sărăcia extremă din China și să majoreze salariile la până de cinci ori nivelul lor din 2006. În Vest, clasa de mijloc se subțiază, însă în China aceasta clasă a crescut uriaș din 1980 până in 2000, cu o ascensiune cava mai mică in ultimii ani.

Ca și Mussolini, care făcea comparații între regimul său și Roma antica, liderii chinezi vorbesc despre supremația etniei han și despre trecutul imperial al Chinei. ”Scopul partidului este să aducem prosperitatea pentru toți, să avem o țară puternică și să renască națiunea chineza”, spunea președintele Xi Jinping.

Spre deosebire, elita corporatistă din Vest – care pare să fi renunțat la creșterea economica de care să profite toata lumea – pare tot mai detașată de interesele și aspirațiile cetățenilor. Șeful Apple, Tim Cook, vorbește despre ”viitorul comun în spațiul cibernetic” cu regimul autocratic din China. Wall Street-ul face lobby pentru Beijing, sperând să se îmbogățească cu investițiile chineze, fără să se uite că aceste investiții reduc capacitatea de producție a Americii.

Cum poate fi combătută ascensiunea structurilor fasciste? Opunându-le idealurile liberale. Nu va fi ușor. Consolidarea puterii oligarhice este susținută prin operațiuni de lobby și de mari sume de bani. Și totuși, în ciuda bogăției și a avantajelor oferite de tehnologie, elitele oligarhice se lovesc de tot mai multe critici venite împotriva presei tradiționale și a platformelor sociale pe care le dețin. Este puțin probabil ca membrii clasei de mijloc să fie de acord cu programul lor de îndoctrinare rasială sau să accepte reducerea nivelului de trai.

Oare cetățenii tot mai dependenți de salarii și tot mai lipsiți de voce vor fi capabili să lupte împotriva noii oligarhii? Pentru a încetini răspândirea fascismului, fie el de sorginte chineză sau occidentală, este necesară renașterea spiritului rezistenței în fața autorității, rezistență care a marcat progresul omenirii și care acum este tot mai rară.