Un alt capitol al operei lui Gheorghe Tattarescu: copia după maestru

 

 

Copiile după mari maeștri au constituit o preocupare de primă importanță pentru Tattarescu, care s-a întins atât pe întreaga perioadă petrecută în Italia, ulterior devenind un obicei practicat în fiecare oraș pe care l-a vizitat. Printre cei care l-au interesat se numără Guido Reni, Tizian, Rafael, Murillo, Veronese, Annibale Carracci, Rubens, Rembrandt, Salvator Rosa. Deși la început face studii și copii ale căror teme îi erau cunoscute din timpul uceniciei la Buzău, Tattarescu își extinde sfera de interes către peisaj, compoziții cu subiect mitologic și portretul laic (nu trebuie să uităm că Nicolae Teodorescu, unchiul său, l-a îndemnat întotdeauna să studieze portretul). Printre cele mai însemnate copii realizate de Tattarescu amintim „Venus din Urbino” de Tizian, „Răpirea Europei” de Veronese, „Andromeda” de Guido Reni, „Sfânta Familie” de Rubens, „Peisaj din Italia” de Salvator Rosa, „Madona gitană” de Murillo.

Esențială în timpul studiilor, copia ia forma unei modalități de pregătire artistică, este un exercițiu de înțelegere a tehnicii, a execuției, de gândire a compoziției, de lucru cu desenul și culoarea. Pe lângă dimensiunea pedagogică pe care o are copia pentru tânărul artist, aceasta substituie prezența unei opere în alte locuri decât în cel de expunere sau împodobește casele particularilor cu stare. În acest sens, copiile realizate de Tattarescu nu au îndeplinit doar o cale prin care a căutat să își desăvârșească tehnica și să experimenteze, ci și o sursă de venit (cu ajutorul căreia acoperea cheltuielile pentru realizarea unor opere originale, cum ar fi „Renașterea României”), întrucât artistul își formase o clientelă pentru copiile sale; de pildă, avem exemplul lui Constantin Crețulescu, care i-a comandat o serie de copii după opere aflate în muzeele italiene. Prin urmare, copiile realizate de Tattarescu îndeplineau scopuri diferite: exerciții utile strict pentru a învăța, comenzi pentru particulari și opere destinate galeriei pe care dorea să o deschidă la București.

Într-o scrisoare din 12 mai 1849, Gheorghe Tattarescu a notat pentru prima dată gândul alcătuirii unei galerii de pictură la București, în care să expună atât compoziții originale, cât și copii notabile. Câțiva ani mai târziu, Constantin Stăncescu marchează pe de o parte perioada studiilor la Roma, când Tattarescu copiază opere după mari maeștri – capitol distinct al operei sale care merită reconsiderat –, iar pe de alta importanța pe care acestea au avut-o pentru tânăra generație: „Copiile ce Tattarescu aduse în țară, deschise orizonturi noi tinerimii române. Ne aducem aminte chiar noi ca de una din cele mai mari bucurii ale tinereții noastre, ziua când pe la anul 1854, am avut fericirea să văd tablourile sale. Generațiunea de astăzi nu poate nici să-și facă o idee, ce sărbătoare era pentru noi când găseam prilejul să vedem în București tablouri sau statui noi…!” (C. I. Stăncescu, în „Atheneul Român”, 1894).

O atenție deosebită merită copiile pe care Tattarescu le-a făcut după opere de Natale Carta, primul profesor cu care a luat lecții particulare în Italia. Din prima perioadă a studiilor ne este cunoscută o copie neterminată după o scenă din Romeo și Julieta, însă cele mai importante copii după Natale Carta rămân „Pelerin” (fig. 1) și „Marinar” (fig. 2), în care Tattarescu a surprins latura de portretist a profesorului său. Natale Carta a fost familiarizat cu pictura de la vârsta de opt ani, iar mai târziu a fost ucenicul tatălui său. Născut în Messina, a făcut primele studii de artă în orașul natal, apoi în Palermo. Grație generozității prințesei de Paternò, Natale Carta a obținut protecția acesteia și s-a mutat la Roma, unde a lucrat sub îndrumarea lui Camuccini, dobândind o bună cunoaștere a desenului după nud. Pe lângă temele istorice, opera sa cuprinde cu precădere portrete de personalități și portrete de grup.

 

Articol scris de Drd. Ana Arsinca, muzeograf – Casa Memorială Gheorghe Tattarescu, Muzeul Municipiului București