Un bărbat de stat

Încă din vara lui 2020, un bărbat de stat ar fi putut spune aşa: Vom avea parte de suferinţă, panică şi lacrimi, aşa cum britanicii lui Churchill au avut parte de sânge, sudoare şi lacrimi.

Cum putem reduce suferinţa? Doar printr-o largă punte de încredere între popor şi autorităţi. Iată, România a făcut împrumuturi mari. A mutat astfel grosul suferinţei în viitor, unde ea poate fi răspândită pe decenii şi mult subţiată. Din păcate, în viitor va trebui să plătim în contul datoriei mult din ceea ce ar fi putut merge în contul dezvoltării. Vom fi „condamnaţi” la dezvoltare totuşi, ca să facem suferinţa mai uşoară şi în deceniile acelui viitor în care am mutat ceea ce ar fi fost o tragedie, azi, dacă făceam rost de bani din creşterea taxelor.

Cum putem reduce lacrimile? Aşteptăm vaccinuri contra acestei pandemii. Mortalitatea ei reală este de 50 de ori mai mică decât a fost prognozată. Dar vom avea focare în care va fi mai mare. Avem a cumpăra paturi ATI chiar dacă le vom ţine în depozit. Esenţialul constă însă în a pregăti cu celeritate noi doctori ateişti. Chiar dacă nu va fi nevoie să-i folosim.

Cum putem reduce panica? Mortalitatea acestei pandemii nu concurează cu aceea a gripei spaniole. Avem nevoie de un parteneriat cu presa, dar nu pentru a ascunde ce nu ne convine, ci pentru a dezbate în privinţa oricărei raze de speranţă: medicamente, tratamente etc. E de aşteptat să apară multe ipoteze conspiraţionale. Noi nu vom fi acuzaţi de complicitate cu răul din ipotezele acestea dacă vom încuraja argumentele pro şi contra oricărei ipoteze. S-ar prea putea să fim acuzaţi de partenerii noştri strategici că aşa mai mult dăm apă la moara suspiciunilor populare decât să dăm şanse ştiinţei să-şi facă treaba.

Ştiinţa poate spune cum putem ajunge la un obiectiv ori altul. Dar nu ea alege obiectivele. Voinţa politică le alege. Voinţa noastră are a fi, aşadar, să reducem suferinţa, panica şi lacrimile în aşa fel încât să putem păstra încrederea între popor şi autorităţile naţionale. Nu e treaba noastră să lucrăm pentru ca încrederea românilor în alte autorităţi să nu scadă. E treaba acelor autorităţi să nu piardă încrederea popoarelor în ele.

Acest bărbat de stat nu s-a ivit printre noi. Nu ştim, iată, câtă imunizare de turmă avem, dar constatăm un comportament de turmă al autorităţilor noastre şi ruperea punţilor de încredere dintre ele şi popor. Sociologia arată o prăbuşire dramatică a încrederii noastre în conducătorii noştri. Singura formă de respect ce a mai rămas faţă de ei are următoarea imagine: sunt prea mici pentru un război atât de mare.