Vestul Europei se confruntă cu o diminuare a veniturilor și cu o putere de cumpărare din ce în ce mai redusă. Fiindcă nu mai pot munci, bătrânii Occidentului devin inventivi. Una dintre aceste metode este…închirierea unor spații din propriile apartamente/case.
Spaniolul Ramón Porrera este și el un astfel de caz. Pensionarul în vârstă de 65 de ani s-a destăinuit presei spaniole. „Îmi place să văd cum se bucură alți oameni de o casă pe care am construit-o cu toată dragostea mea”, spune el.
A început prin a-și închiria grădina
Pensionarul originar din Catalunia a mai afirmat că el și familiile prietenilor săi fac schimburi de case sezoniere de mulți ani. După ce s-a pensionat, s-a gândit să închirieze una dintre camerele din casa sa: „Câștig suficient cât să acopăr costurile de întreținere a grădinii și de mici reparații”, explică el.
El a început prin a-și închiria grădina pentru evenimente de familie. Abia apoi, fiindcă totul a mers bine, a acceptat să închirieze și partea interioară, „doar în rare ocazii.”
Ramon precizează că nu a avut nicio problemă că și-a închiriat sufrageria pentru câteva ore. Și nu în orice zi, ci chiar de Crăciunul anului trecut. „Un cuplu tânăr care locuiește într-un apartament mic a venit și a vrut să sărbătorească alături de prieteni și rude. Au vrut să o facă într-o sufragerie ca a mea. E drept că tot cadrul era frumos. Am avut șemineu, am avut totul frumos decorat. Eu am fost atât de fericit pentru că ei erau atât de încântați”, spune el. Aceste tipuri de experiențe întăresc elementul uman al unei activități care depășește simplul schimb economic.
Temeri, reguli și condiții
Una dintre cele mai mari temeri atunci când faci acest tip de muncă este posibilitatea unor experiențe negative. Ramón ține să menționeză că până acum nu a avut nicio problemă: „Fac curat după ei, mi-au lăsat chiar și o sticlă de whisky și niște fursecuri shortbread. Am stabilit și niște reguli. Oaspeții trebuie să folosească farfurii de plastic și un sac de gunoi. Nu am găsit nicio pată”, spune el. Respectul din partea celor care folosesc spațiul este esențial și confirmă că, cel puțin în cazul său, schimbul de replici a fost ușor și satisfăcător.
Prețurile diferă funcție de locul cerut
Pentru a-și oferi locuința spre închiriere, Ramón Porrera folosește o platformă specializată. Șaptezeci la sută dintre cererile de rezervări sunt pentru zile de naștere. In ceea ce privește prețul cerut, acesta poate varia de la 20 de euro pe oră până la sute de euro pentru grupuri mari.
Ramon percepe între 200 și 300 de euro pentru câteva ore de utilizare a salonului. Prețul depinde și de numărul de persoane care participă la eveniment: „Am stabilit un maxim de 14 persoane. Pot refuza oricând, în funcție de grup sau din cauza unor conflicte de program”, conchide el.
De câțiva ani, închirierea de grădini, piscine sau chiar a unei proprietăți câștigă popularitate la nivel mondial. Dar, spre deosebire de o închiriere de vacanță tradițională, clienții nu stau peste noapte. Deși acest tip de închiriere atrage din ce în ce mai mulți oameni, veniturile generate trebuie declarate autorităților fiscale .