În timp ce guvernul Greciei, isterizând o întreagă planetă, reuşeşte să-şi negocieze o reducere la peste jumătate din plata datoriilor, Guvernul României a transformat o banală întâlnire de protocol cu Jeffrey Franks într-un chiolhan în toată regula. Acest party balcanic dovedeşte că actualii guvernanţi nu au nimic din ceea ce caracterizează un înalt funcţionar public. Pe mâinile unor asemenea petrecăreţi de duzină nu e cazul să fie lăsată soarta a milioane de oameni. Nu ştiu nici să muncească, nici să se distreze! Pe de altă parte, nu-i nicio noutate că orice occidental ajuns pe pământ românesc preia cu o rapiditate incredibilă toate relele comportamentale, care nu sunt puţine. La vârf, aceste tare au paradoxal o reprezentare atât de puternică încât e greu de regăsit în media societăţii, oriunde ai căuta similitudini. Acesta e rezultatul contraselecţiei.
Că ne împrumutăm nu e cel mai mare rău. De neacceptat este că aceste împrumuturi sunt singura soluţie pentru plata salariilor unor categorii care frânează dezvoltarea. Funcţionarii publici implicaţi într-o lipsă de performanţă resimţită de toată societatea se află ei înşişi într-o situaţie ingrată. Cu o societate adormită prin lipsa unui viitor, terorizată, fără nicio şansă acasă sau în Europa, unde românii au ajuns să fie stigmatizaţi, aceste împrumuturi blochează deja creativitatea, libertatea, iniţiativa, prelungind agonia unui regim. Sunt singura realizare a politicii lui Traian Băsescu. Într-o asemenea ţară, unde guvernul şi preşedintele sunt incapabili de negocieri şi relansare economică şi morală, adâncirea unor formule extreme a ajuns deja o soluţie care va adânci criza, dacă nu vom asista la demisia tuturor celor implicaţi.
Sub mascarada procesului comunismului făcut, în fapt, de persoane aparţinând fostului regim, de copii sau nepoţii lor, s-a instalat o monstruozitate sistemică greu de imaginat. Sub aceste auspicii s-a petrecut exercitarea puterii în cel mai securist mod posibil, sub o aureolă furată. De la cultură le economie, s-au creat instituţii, programe, totul pentru oficializarea grotescă a unor personaje care sunt departe de a fi ceea ce îşi imaginează. S-au creat vedete din tot soiul personaje de rezervă. Regimul a profitat impunându-i drept vajnici gardieni, iar ei au câştigat, construindu-şi un succes deseori… internaţional. Numai că asta e curată propagandă, de o asemănare izbitoare cu unii corifei ai perioadei Gheorghiu-Dej. Totul pe banii publici ai României. Şi atunci, şi acum.
Dacă ani în şir mediul acesta nu mi s-a părut în regulă, astăzi, constat, alături de alţii, că lucrurile au devenit inacceptabile şi se impune o atitudine democratică fermă de scoatere a societăţii din asemenea capcană. România nu mai poate funcţiona cu reţete securiste, nu mai poate susţine pe unii contra altora, nu mai poate stabili transparenţa şi regulile după nişte criterii mafiote.
Evident, o politică contraproductivă, generatoare de mediocritate şi de societate închisă. Lucrurile se desfăşoară la nivelul anilor ’50 ai secolului trecut, iar dacă aceste personaje, cu sistemul pe care l-au instituit, nu vor părăsi scena, România ajunge o ţară realmente de nelocuit. Răul a pornit de la mentalitatea de comandant a preşedintelui, care nu s-a sfiit să declare comanda unică la sine Dramatic, multă lume cu oarecare ştaif a susţinut această politică inventând mereu şi-a creat din carton duşmanii, pentru tot mai multă legitimitate. După regimul oarecum de temut al lui Adrian Năstase, care se prefigura un fel Saddam Hussein al României, venirea lui Traian Băsescu mi s-a părut de la început la fel de odioasă pentru o primăvară românească, fiind exact de aceeaşi sorginte.
Războiul Băsescu-Năstase, mai curând conflict de interese, nu e decât unul de interior, tipic bolşevic, în esenţă problemele grave fiind trecute total cu vederea. Şi acesta este specific atmosferei anilor ’50 din sânul partidelor comuniste din est, în care fiecare îşi caută supravieţuirea la umbra unui stăpân. Stăpânul celor doi fiind în direcţia americană, e greu să credem că vom asista la clarificări istorice. Uniunea Europeană a cerut aceste implicări ale justiţiei pentru cu totul alte cauze, nu pentru câteva geamuri sau bonuri dintr-o campanie electorală, care nu e foarte O nicăieri. Cu Adrian Năstase singur în perspectiva unei hotărâri judiciare fără precedent şi un Traian Băsescu deţinător al adevărurilor şi corectitudinii, e limpede că asistăm inevitabil, prea greu, la un final de istorie. S-ar putea să fie destul de nefericit şi pentru întreaga societate, prin unele dificultăţi, dar trebuie să se întâmple. Recuperarea timpului pierdut este imposibilă.
Chiar dacă frigul va izgoni garda albă din pieţele universităţii din toată ţara, protestul şi-a recâştigat şi în România locul său sacru, legitim, fiind singura formulă democratică prin care schimbarea poate fi realizată în timp real. Contractul cu România, după o formulare eşuată în practica politică, se va pune în mişcare.
Actuala clasă politică a furat atât de mult încât România poate fi declarată falimentară. Sub regimul actual justiţia nu poate funcţiona decât sub sabia prezidenţială!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.